• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un zilier la irigații pleacă acasă cu 200 de lei pe zi. Fermier: ”Oamenii vin doar dacă-i plătești bine”

    Angelica Lefter -

    Irigațiile în cultura mare presupun nu doar investiții mari în echipamentele de udat, ci și în forța de muncă. În județul Ialomița, fermierul Adrian Tîrpe își caută zilieri pentru sezonul de irigat, fiind conștient că pretențiile financiare sunt în creștere.

    Tânărul fermier Adrian Tîrpe lucrează 500 de hectare de cultură mare în Țăndărei, județul Ialomița. Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care arată că este în căutare de personal sezonier: ”Angajez zilieri pentru irigat! 200 de lei pe zi, plus masă de prânz!”.

    Fermierul Adrian Tîrpe, din județul Ialomița, are nevoie de zilieri pentru irigații

    Jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO l-au contactat pe fermierul ialomițean pentru a afla ce implică munca de zilier în irigații, dar și dacă se mai găsește forță de muncă în zonă.

    ”Avem ferma în Țăndărei, județul Ialomița, lucrăm 500 de hectare cu grâu, orz, grâu dur, orzoaică, floarea-soarelui, porumb mazăre. Avem irigate 450 de hectare. Irigăm de când s-au înființat primele OUAI-uri în România și udăm pe infrastructura veche pe care am întreținut-o, am îmbunătățit-o. La noi au mers întotdeauna irigațiile, nu s-a oprit niciodată apa. Ne trebuie oameni care să mute tamburi, să mute țevi de irigat, coloane de irigat, să supravegheze sistemele, să nu se strice ceva și să semnaleze. Avem nevoie de vreo doi oameni, pe perioada cât ține irigatul, o să-i țin zilieri undeva până în două săptămâni. Tamburii trebuie mutați la 24 de ore, acum doar două persoane, dar mai târziu poate o să am nevoie de mai mulți. La început avem nevoie pentru două-trei săptămâni, apoi poate și mai mult, o să vedem cât durează irigatul, cât avem apă, că anul trecut am rămas fără apă de irigat, că a fost nivelul Dunării scăzut, de aceea nu am făcut producții la porumb”, ne-a declarat agricultorul ialomițean.

    Irigațiile, de bază chiar și în anii buni

    Deși a plouat suficient la nivel de țară, iată că mai sunt zone afectate de secetă, astfel că munca în fermă, la irigații ,este una cât se poate de reală și necesară.

    ”Avem nevoie de apă în sol, grâul se usucă, dar acum irig grâu și orz. Au fost ploi, dar nu peste tot, la mine iese apa din toți hidranții posibili de pe teren”, explică Adrian Tîrpe.

    Un zilier la irigații poate câștiga 200 de lei pe zi

    Fermierul ialomițean spune că rar mai găsește forță de muncă în zonă, deși n u trebuie ca persoanele respective să aibă vreo specializare, însă le dă dreptate când cer sume frumoase pentru munca lor.

    ”În agricultură se lucrează de la 7 dimineața până la 7 seara, până apune Soarele. Eu ofer 200 de lei pe zi, plus o masă la prânz, dar dacă e să stăm să calculăm pe oră sau pe cât au stat în câmp, că nu poți munci 12 ore pe zi și se muncește în condiții grele, mergi prin noroi, prin apă, este prețul corect, să zic așa, și este salariul pentru care oamenii vin la muncă. Dacă nu plătești oamenii corespunzător, nu ai constanță, nu te poți baza pe ei, astfel că eu prefer să muncesc cot la cot cu ei, dar să știu pe cine mă bazez. Un om singur nu poate munci, sunt defecțiuni, trebuie supravegheat sistemul, cade curentul, scade nivelul la apă în canal…trebuie să ai om acolo să anunțe ca să putem repara cât mai repede. Cine nu irigă nu știe ce înseamnă agricultura cu adevărat. Există forță de muncă, dar oamenii vin doar dacă-i plătești bine. Oamenii știu cât valorează munca lor. Un operator de utilaj agricol, tractorist, în extra-campanie trebuie să ia cel puțin 3.000 de lei, iar când se muncește foarte mult, cel puțin 5.000 de lei salariul net”, a apreciat fermierul ialomițean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului