• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Activitate neîntreruptă la construcția Autostrăzii Moldova, în minivacanța de Rusalii!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Interesul fermierilor români pentru Autostrada Moldovei este unul considerabil. Odată deschisă traficului, această autostradă ar urma să preia o mare parte din mărfurile agricole produse din jumătatea de Est a României către portul Constanța, cu costuri de transport mult mai mici și cu eficiență mai mare de timp. Din acest motiv, Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă ține la curent cu evoluția lucrărilor pe loturile cele mai importante ale Autostrăzii Moldova.

    Constructorii lotul întâi din A7, pe tronsonul Ploiești-Buzău, prima parte a Autostrăzii Moldovei nu au avut minivacanță de Rusalii. Constructorul acestui tronson este un joint-venture RETTER – Pizzarotti, cu unul dintre subcontractori fiind compania Total Business Land (TBL). Lucrările la Autostrada Moldovei se derulează într-un ritm susținut pe acest lot iar progresul real al construcției este de 16%, conform informațiilor oficiale ale CNAIR.

    Din filmările primite la redacție de Agrointeligența se observă o activitate intensă, în ultimele zile, la două structuri, în ambele cazuri fiind vorba de constructori ai RETTER Group. Activitatea a fost la intensitate maximă pe întreg șantierul RETTER Group, în toată această perioadă, muncindu-se inclusiv luni, 5 iunie, în a doua zi de Rusalii.  Punctele din filmare sunt: nodul A7 cu A3 și reprezintă o structură de dimensiune mare, iar cealaltă pare a fi supratraversarea peste autostradă care leagă Trestienii de sus de Trestienii de Jos, în județul Prahova.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Schimbare la calcularea despăgubirilor de secetă. Fermierii pot primi mai mulți bani de la APIA Toamnă bogată în livadă: în județul Prahova, soiul de mere Golden a depășit 100 de tone la hectar Mărturia fermierului cu primele oi vaccinate la Constanța: ”Avem în jur de 200 de miei de dat” Mana cartofului: de la „programul de fungicide” la protecția integrată în 5 straturi Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului