• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR azi: Ordonanță de Urgență pentru banii crescătorilor de animale, plătiți prin APIA

    Roxana Dobre -

    Schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de animale, propusă să fie prelungită printr-un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului. Banii vor ajunge la fermierii care cresc bovine, porci, oi și capre.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat astăzi, vineri – 9 iunie, în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea art.23 alin.(1) din Legea zootehniei nr. 32/2019. Documentul creează temeiul legal național pentru acordarea, în continuare, respectiv și după 30 iunie 2023, de ajutoare de stat crescătorilor de animale sub formă de servicii subvenţionate în domeniul ameliorării animalelor.

    De precizat că beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt indirect crescătorii de animale. Aceștia beneficiază de serviciile asociațiilor acreditare, iar apoi acestea își decontează cheltuielile, pe cap de animal, iar plățile se efectuează prin intermediul APIA.

    Citiți și: Subvenții majorate pentru crescătorii de animale! Ajutorul de stat, plătit prin asociații!

    Ajutor de stat pentru fermieri

    Ajutoarele de stat, introduse în Legea Zootehniei 

    Proiectul de OUG modifică Legea Zootehniei nr. 32/2019, mai exact articolul 23 alineatul (1) care va avea un nou cuprins, astfel: „Pentru plata serviciilor din domeniul ameliorării animalelor, crescătorii de animale beneficiază de ajutoare de stat, acordate în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene şi care se aprobă, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin hotărâre a Guvernului.

    ”Ținând cont de faptul că asociațiile de crescători care întocmesc și implementează programe de ameliorare au încheiat în decembrie 2022 contracte de prestări servicii cu crescătorii de animale cel puțin pentru întreg anul 2023, programe în care s-a prevăzut finanțarea prin ajutor de stat a maximum 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic și 70% din costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, întreruperea acordării ajutorului de stat ar genera litigii între prestatorii de servicii de ameliorare și crescătorii de animale, existând riscul real de a nu se mai continua programele de ameliorare aprobate de autoritatea competentă în domeniu, respectiv Agenţia Naţională pentru Zootehnie ”Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, argumentează MADR prelungirea ajutorului de stat.

    Citiți și: Document MADR: Ajutor de stat pentru creșterea animalelor, în 2023

    Majorările de subvenții anunțate anterior nu se majorează încă 

    În proiectul de OUG publicat de MADR nu se menționează care va fi valoarea tarifelor, care nu mai fuseseră actualizare din 2014. Pe 5 mai, ministerul a publicat un proiect de Hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor prin care se măreau subvențiile acordate asociațiile, pentru fermieri.

    În proiectul de OUG însă se precizează că proiectul de act normativ intră sub incidența prevederilor art.49 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare.

    Singura precizare cu privire la cuantumuri este că intensitatea ajutorului de stat este:

    a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
    b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice, trebuia să fie majorat astfel:

    a) la 60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine de la 30 de lei;
    b) la 35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine de la 10 lei;
    c) la 100 lei pentru porcine de la 10 lei.

    Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an pentru testele efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului trebuiau să fie majorate astfel:

    Bovine
    – la 140 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte de la 80 de lei;
    – la 60 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline de la 20 de lei.

    Ovine, caprine

    – la 35 lei, în cazul testării performanţelor producţiei de lapte de la 15 lei;
    – la 35 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de carne de la 5 lei;
    – la 30 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de lână, pentru rasele cu lână fină de la 3 lei;
    – la 36 lei, în cazul testării performanțelor producţiei de pielicele de la 4 lei.

    De precizat că cele două proiecte de acte normative nu sunt în vigoare ci au nevoie de aprobarea Guvernului și publicarea în Monitorul Oficial pe a-și produce efectele.


    Te-ar mai putea interesa

    Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Tractoarele Zetor pe care fermierii le pot cumpăra prin programul Rabla pentru Tractoare

    Ultimele știri

    Patru noi focare de pestă porcină africană, toate confirmate într-o singură comună DSVSA: Focar de rabie la vaci într-o gospodărie. Boala se transmite și la om Carta Albă a Agriculturii din România. Fermierii vor creșterea subvențiilor și dezvoltarea sistemelor de irigații