• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ghidul pentru ”Instalarea tinerilor fermieri” – retras din consultare publică!

    Oana Timar -

    Ghidul pentru Instalarea Tinerilor Fermieri 2023 a fost retras din consultare publică. La acest moment, am sesizat faptul că documentul care a nemulțumit foarte mulți potențiali beneficiari nu se mai găsește în secțiunile de transparență decizională nici pe site-ul MADR, nici pe cel al AFIR.

    UPDATE: Pe site-ul Ministerului Agriculturii și al AFIR nu mai apare nici calendarul de lansare a sesiunilor de proiecte pentru intervențiile cu finanțare din Planul Național Strategic în acest an.

    La începutul lunii, ghidul intervenției pentru DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri a fost lansat în consultare publică și ar fi trebuit să stea în dezbatere timp de 30 de zile. Forma draftului conținea o serie de condiții noi pe care atât consultanții cu experiență, cât și potențialii beneficiari, le-au reclamat ca fiind parcă anume puse să favorizeze pe unii și ca anumite proiecte să se încadreze mai ușor pentru a încasa grantul de 70.000 de euro pe fermă.

    Schimbările de la conducerea Ministerului Agriculturii par să se reflecte și într-o nouă abordare a sesiunilor de proiecte pentru fondurile europene din Planul Național Strategic. Noul ministru, Florin Barbu, ar fi declarat în cadrul discuțiilor din MADR că nu este de acord ca un ghid de finanțare să stârnească atât de multe nemulțumiri și să stârnească atâtea suspiciuni cu privire la condiții introduse ”cu dedicație”.

    Citiți și: Tineri Fermieri – Termenele de instalare la finanțările de 70.000 și 200.000 euro/fermă!

    Ghidul pentru DR-30 nu mai apare în consultare pe site-urile oficiale

    La acest moment nu cunoaștem, oficial, ce se întâmplă cu ghidul intervenției DR-30. Ce este cert este că el este de negăsit și nu mai apare în consultare publică, deși ar fi trebuit să stea acolo cel puțin până pe 5 iulie. Cu siguranță ghidul va trebui să fie din nou făcut public, posibil într-o formă revizuită și care să nu avantajeze pe unii, în defavoarea altora, mai ales că vorbim despre singura intervenție mai importantă, rămasă în PNS, cu finanțare de tip grant, adică în care beneficiarii nu trebuie să aibă și o contribuție financiară proprie.

    DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri este una dintre cele mai așteptate intervenții din noul PNS. Lansarea sesiunii este așteptată în această vară. Între un scandal cât casa, însă, și lansarea unui ghid corect, este foarte probabil ca noua conducere a MADR să își asume o amânare de câteva săptămâni a lansării sesiunii, pentru a se asigura că aceasta nu va stârni un val de nemulțumire.


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Paşte 2024. Felicitări şi mesaje frumoase de Învierea Domnului O familie de fermieri și-a găsit culturile din solar arse cu erbicid Plăți APIA 2024. Subvenții care se plătesc fermierilor în această lună

    Ultimele știri

    Calendar îngrijire pășuni. Fertilizarea și cosirea pășunilor în luna mai Lista de plată de la APIA avansează. Până la ce dată s-a ajuns cu sumele virate fermierilor Producția de legume a unei familii – distrusă de grindină