• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Barbu a semnat ordinul de prelungire a perioadei de implementare pentru proiectele cu finanțare din PNDR

    Oana Timar -

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele aflate în derulare și care au fost finanțate prin măsuri din cadrul Planului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Măsura a fost solicitată într-o adresă oficială transmisă șefului de la Agricultură de cele mai mari organizații de fermieri din România, reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

    Invitat în cadrul ediției de astăzi a emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, ministrul Agriculturii a declarat că a semnat ordinul prin care se prelungește perioada de implementare pentru proiectele cu fonduri PNDR aflate în implementare și în prezent blocate din diferite cauze.

    ”Acum o jumătate de oră am semnat ordinul prin care am prelungit toate proiectele atât la publici că și la privat, până în 31 decembrie 2025. (…) Atât beneficiarii publici, cât și privați au trecut printr-o perioadă grea, au trecut printr-o perioadă de pandemie, au trecut printr-o perioadă de creștere a prețurilor, prețurile la materiale s-au mai ponderat, au mai scăzut. Din discuțiile care le-am avut cu toți factorii implicați, cunosc situația și mă interesează foarte mult pentru că sunt foarte multe ferme în execuție, sunt foarte multe proiecte pe sistemele de irigații. Am găsit modalitatea legală, am notificat-o și am luat decizia pentru aceste proiecte la care partea financiară va rămâne tot din alocarea 2014-2020, practic nu afectează alocarea 2023-2027”, a explicat ministrul Florin Barbu în ediția de astăzi, 5 iulie, la TVR 1, în emisiunea Agrostrategia.

    Ministrul Agriculturii a acordat un interviu în cadrul emisiunii Agrostrategia de miercuri, 5 iulie

    Măsura prelungirii perioadei de implementare a proiectelor, cerută de fermierii din AAC

    Într-o adresă transmisă în această dimineață de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare, fermierii români reprezentați prin Asociația Forța Fermierilor, Federația Națională PRO AGRO, UNCSV și LAPAR, au transmis ministrului Agriculturii o listă cu probleme din agricultură ce necesită implicare și rezolvare urgentă. Pe această lista se regăsea și solicitarea privind prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele din PNDR. Chestiunea a fost ridicată și în cadrul Congresului Fermierilor 2023, eveniment ce a avut loc luni, pe 3 iulie, la USAMV București.

    ”Beneficiarii de fonduri nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, au fost afectați de efectele care au cauzat în final dificultăți sub aspectul unor întârzieri în obținerea autorizațiilor și acordurilor emise de autorități, întârzieri la livrarea echipamentelor, întârzieri cauzate de neparticiparea la licitații a nici unei entități a cauzat blocaje urmare a COVID 19, crizei energetică, crizei carburanților, războiului, realizarea activităților de execuție a lucrărilor de construcție și/sau recepționării echipamentelor achiziționate prin proiecte și au dus involuntar la prelungirea termenelor de execuție a proiectelor. Totodată un alt factor a fost deficitul brusc de lichidități sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților, creșterea costurilor operaționale pentru activitățile curente pe contextul majorării prețului la utilități și la ceilalți factori de producție, creșterea cheltuielilor investiționale la nivelul proiectelor implementate (s-a impus ajustarea contractelor de lucrări/furnizare, aceste majorări fiind suportate integral de către beneficiarii proiectelor).

    Toate aceste dificultăți tehnice și financiare manifestate începând cu anul 2020 și care s-au suprapus cu perioadele de implementare ale proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au afectat progresele fizice și financiare ale proiectelor de investiții finanțate din FEADR, astfel pe cale de consecință, vă solicităm inițierea tuturor demersurilor în regim de urgență pentru identificarea și implementarea cadrului general de prelungire la maximum a perioadei de implementare a măsurilor 4.3, 4.2 și 4.1 care au construcții montaj, care au termen de finalizare la 30.09.2023.

    La realizarea cadrului general de continuare a implementării măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014‐2020 în perioada de programare 2023 – 2027, vă rugăm să fie realizată cel puțin o consultare cu beneficiari și reprezentanți ai organizațiilor profesionale privind condițiile tehnice și financiare care trebuie îndeplinite de către proiectele contractate la nivelul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru a beneficia de prelungirea perioadelor e execuție a contractelor de finanțare și a fi finanțate din PNS 2023 – 2027”, se arată în adresa AAC, la care una dintre probleme a fost deja soluționată prin ordin semnat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!