• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Micii fermieri din 12 comune și-au făcut un brand local pentru a-și vinde mai ușor produsele

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un brand local va reuni și va promova produsele micilor fermieri din 12 comune și un orășel din județul Mureș. Brandul ”Produs în Valea Nirajului” a fost realizat cu ajutorul fondurilor europene, proiectul având o valoare totală de 100.000 de euro, din care 10% reprezintă contribuția comunităților mureșene.

    Asociaţia Microregiunea Valea Nirajului a prezentat ieri, joi – 14 iulie, în premieră, noul brand pentru produsele tradiţionale specifice acestei regiuni, care va acoperi 13 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv 12 comune şi oraşul Miercurea Nirajului.

    Produs din Valea Nirajului – un brand complet pentru produsele locale și promovarea consumului acestora (foto: Radio Mureș)

    Peste jumătate din populația Văii Nirajului activează în agricultură

    Coordonatorul proiectului ”Produs în Valea Nirajului”, Balassy András, preşedintele Asociaţiei Microregiunea Valea Nirajului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mitreşti, în judeţul Mureş, că mai mult de jumătate din populaţia Văii Nirajului lucrează în domeniul agriculturii. Din acest motiv, mai mulţi producători locali şi primari din localităţile Văii Nirajului, au avut ideea de a crea un brand propriu pentru o serie de produse aparţinând unor mici producători sau asociaţii familiale din zonă.

    ”Produsele vor apărea cu noua identitate vizuală după ce marca “Produs în Valea Nirajului” va fi înregistrată la OSIM, undeva spre sfârşitul acestui an. Sunt produse locale de calitate şi cu noul brand sperăm să putem comercializa aceste produse pe pieţele locale, în judeţ, în întreaga ţară sau chiar în străinătate”, a declarat Balassy András, citat de Radio Mureș. Acesta a mai precizat că în acest fel producătorii vor putea comercializa mai uşor roadele muncii lor, vor fi eliberaţi de grija promovării propriilor produse şi se vor putea concentra mai mult pe sporirea producţiei locale.

    Crearea noului brand de produse locale a fost posibilă datorită unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare totală de 100.000 de euro, din care 10% este contribuţia comunităţilor locale.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene