• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Activitatea în Portul Constanța, paralizată de vântul puternic

    Angelica Lefter -

    Compania Națională Administrația Porturilor Maritime a anunțat că Portul Constanța de la Marea Neagră a fost închis din cauza vântului puternic. Din acest motiv nu se efectuează operațiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor încă de ieri, marți – 25 iulie.

    Astăzi, miercuri – 26 iulie, vântul a devenit și mai puternic decât ieri în Portul Constanța, astfel că operatorii portuari care programaseră pentru operațiuni camioanele cu mărfuri, respectiv containere, cereale, nu își pot desfășura activitatea. În momentul de față, 36 de nave așteaptă să fie încărcate.

    Când vântul este puternic, autoritățile suspendă activitatea în portul Constanța

    Zeci de nave așteaptă în dane pentru a fi încărcate cu cereale

    Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a transmis un mesaj în care arată că Portul Constanța este momentan închis din cauza condițiilor meteorologice. În prezent sunt acostate la dane, pentru a încărca, 22 de nave, cu o capacitate totală de aproximativ 200.000 de tone, iar în rada portului aşteaptă alte 14 nave.

    ”Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța precizează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, Portul Constanța este închis, începând din data de 25 iulie 2023. Din acest motiv, nu se efectuează operațiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor. Astăzi, 26 iulie 2023, situația s-a agravat, deoarece vântul și-a sporit intensitatea. În aceste condiții, operatorii portuari care programaseră pentru operațiuni camioanele cu mărfuri (containere, cereale) nu își pot desfășura activitatea de încărcare-descărcare. Precizăm faptul că macaralele folosite pentru acest tip de operațiuni sunt dotate cu senzori de vânt și se opresc automat în cazul în care vântul depășește o anumită intensitate”, se arată în informarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța .

    Compania Națională Administrația Porturilor Maritime: ”38 de operatori portuari privați pot opera inclusiv cereale”

    În ceea ce privește transportul de cereale, în port își desfășoară activitatea 38 de operatori portuari privați care pot opera inclusiv cereale, dacă situația impune. Dintre acești operatori, 13 dețin capacități de depozitare

    ”În Portul Constanța își desfășoară activitatea 38 de operatori portuari privați care pot opera inclusiv cereale, dacă situația impune. Dintre acești operatori, 13 dețin capacități de depozitare (silozuri și magazii). În ceea ce privește cerealele, capacitatea de încărcare într-un interval de 24 de ore este cuprinsă între 3.000 și 30.000 de tone, în funcție de dotările tehnice de care dispune operatorul și de specificul cerealelor (grâu, porumb, floarea soarelui etc), precum și de tipul operațiunii (încărcare sau descărcare). Operatorii de cereale se încadrează într-o medie de 12.000 de tone/24 de ore, în condiții meteorologice favorabile. În prezent, sunt acostate la dane, pentru a încărca din Portul Constanța, 22 de nave (cu o capacitate totală de aproximativ 200.000 de tone), iar în rada portului așteaptă alte 14 nave. Acestea își vor relua operațiunile de încărcare, imediat ce vremea va permite”, arată informarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

    Capacitatea în zona de staționare a camioanelor, depășită

    Mai mult, este menționat faptul că a fost de mult depășită infrastructura de staționare a camioanelor, care sunt forțate să staționeze și pe infrastructura rutieră exterioară portului Constanța

    ”Administrația Porturilor Maritime a amenajat în zona porții nr. 7 a portului Constanța o parcare de 37 de locuri și în zona porții nr. 9 o parcare cu o capacitate de 100 de locuri, care a fost realizată în cursul anului 2022. În plus, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), urmează să dezvolte noi capacități de staționare a autocamioanelor în afara Portului Constanța. De asemenea, pe infrastructura Portului Constanța pot staționa aproximativ 2.500 de autocamioane, dar în situații extraordinare, precum cea din aceste zile, capacitatea este depășită, iar autocamioanele sunt forțate să staționeze și pe infrastructura rutieră exterioară portului Constanța. Menționăm că Portul Constanța este un port de tranzit, iar intrarea și ieșirea mărfurilor este structurată preponderent pe linii de cale ferată, care sunt majoritatea operaționale”, a anunțat Compania Națională Administrația Porturilor Maritime .

    Amintim că, astăzi, miercuri – 26 iulie, zeci de mașini de mare tonaj așteptau să intre în Portul Constanța, unele staționând pe banda de urgență a Autostrăzii A4. Administraţia Porturilor Maritime a susținut, inițial, că organizarea făcută de către operatorii portuari ar fi cauza aglomerației.


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații