10 lucruri pe care mulți consultanți pe fonduri europene nu le spun fermierilor
agrointeligenta.ro -Accesarea fondurilor europene a fost tematica unei conferințe-atelier pe care Agrointeligența a organizat-o în cadrul Târgului Indagra și la care Dana Ghineț, manager Acces Project Investments a punctat o serie de elemente utile pentru toți cei care vor să acceseze măsurile de finanțare din agricultură. Din prezentarea consultantului – cea mai sinceră și mai realistă la care noi am asistat, a reieșit că mulți fermieri care vor bani de la UE nu sunt mereu informați complet, așa că reporterii Agrointeligența vă prezintă câteva dintre elementele pe care unii consultanți omit să le spună clienților lor.
1.Nu consultantul trebuie să facă toată treaba. Implicarea fermierului, colaborarea acestuia în elaborarea proiectului este esențială dacă se dorește ca finanțarea să susțină o afacere viabilă, care va rezista și după închiderea procedurilor impuse la Bruxelles.
2.Este bine ca fermierul să își aleagă specialiștii implicați în proiect. Fie că este vorba de medicul veterinar care monitorizează ferma, de nutriționist, de contabil sau de specialistul în sănătatea plantelor, cel care accesează banii europeni ar trebui să își implice în proiect profesioniștii pe care îi cunoaște, cu care deja lucrează, care îi cunosc afacerea. În momentul în care aceste opțiuni sunt lăsate tot în grija firmei de consultanță, există riscul ca implicarea specialiștilor în proiect să fie doar formală. În plus, în perioada de monitorizare a finanțării, când există în continuare nevoie de asistență, specialiștii ”impuși” s-ar putea dovedi…de găsit.
3.Există riscul ca după încheierea proiectului să fiți obligați să returnați finanțarea. Acesta este cel mai mare risc la care sunt supuse afacerile care primesc finanțare europeană nerambursabilă. Atât în perioada implementării proiectului european, cât și după – trei sau cinci ani, există numeroase controale sau situații – independente uneori de beneficiar, în care acestuia i se pot retrage fondurile europene. Chiar Comisia Europeană poate decide că o anumită măsură nu a fost implementată corect în România – că s-au creat condiții artificiale sau că s-au încalcat anumite principii – chestiuni aproape imposibil de combătut în instanță, așa că fermierii care au beneficiat de sprijin prin această măsură trebuie să returneze banii. Deși vina nu îi aparține, ci este vina statului, autoritățile nu vor suporta ele sancțiunile CE, ci tot fermierul!
4.De cele mai multe ori, este bine ca proiectul să aibă un dosar voluminos. Există evaluatori pentru care nu contează numărul de pagini pe care îl are proiectul de finanțare, atât timp cât el conține toate elementele necesare pentru acordarea puntajului. Totuși, există și evaluatori care apreciază un volum mai mare de documentație, considerând că element indică volumul de muncă depusă în realizarea lui. Cum nu se știe pe mâna cui va cădea proiectul la evaluare, este mai bine să fiți precauți și să aveți dosare ”nici prea-prea, nici foarte-foarte”, însă, obligatoriu, acestea trebuie să fie complete.
5.Producătorul agricol ar trebui să se ocupe de producție, consultantul de consultanță. Atât timp cât ați decis să lucrați cu o firmă de specialitate, este important să lăsați specialiștii să își facă treaba. Trebuie să vă implicați, însă pe partea procedurală, de documentație și redactare, experiența consultanților este cea care cântărește cel mai mult.
6.Verificați. Deși nu ați mai văzut nici un proiect de finanțare europeană până să îl citiți pe al dumneavoastră, este întotdeauna bine să citiți atent fiecare pagină. Dacă ceva ”vă sare în ochi” ca nefiind în concordanță cu realitatea din fermă, discutați imediat acest aspect cu consultantul care vă ajută.
7.Niciodată nu știți când vă intră banii în cont. Chiar dacă proiectul a fost aprobat, sistemul actual de finanțare și modul în care banii vin de la Bruxelles nu vă oferă nici un termen clar al efectuării plății. De la o lună, la câteva luni, chiar și un an și jumătate, ar trebui să fiți pregătit să susțineți afacerea fără suportul fondurilor nerambursabile.
8.Porniți de la o analiză concretă privind piața și oportunitățile. Înainte de a demara o afacere agricolă bazată pe finanțare europeană, este important să vă analizați șansele de reușită. Există clienți pentru care să produceți, veți avea unde să desfaceți marfa, care este strategia dumneavoastră pe termen scurt, mediu și lung pentru a reuși? Abia după ce aveți aceste răspunsuri și un plan de afaceri bine pus la punct ar trebui să vă orientați către accesarea fondurilor europene.
9. Respectați proiectul întru totul. Orice abatere de la ceea ce v-ați asumat că veți face vă poate face să pierdeți sau să returnați banii.
10. Puneți-vă întrebarea: chiar am nevoie de fondurile europene? De multe ori, accesarea unei finanțări europene – cu toate restricțiile, obligațiile și limitele care decurg din aceasta, se dovedește a nu fi cea mai bună soluție pentru o afacere. Există și alte surse de a obține banii necesari dezvoltării fermei – pornind de la creditele instituțiilor bancare și până la sprijinul pe care vi-l poate oferi familia sau un parteneriat cu altă companie de pe piață.
În final, sfatul Danei Ghineț – manager Acces Project Investments, pentru cei prezenți la conferința-atelier și pentru toți cei care vor să acceseze fonduri europene a fost:
Fiți pregătit pentru orice. De la controale-surpriză din partea autorităților locale, a celor centrale sau chiar de la Bruxelles, la schimbări în legislați și întârzieri ale plăților – toate sunt posibile în procesul accesării banilor europeni!
Datele de contact ale managerului Acces Project Investments le găsiți pe: www.acces-investments.eu