• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cere prelungirea restricțiilor pentru importurile de cereale din Ucraina

    Roxana Dobre -

    Decizia Comisiei Europene (CE) ar trebui să fie de prelungire a măsurilor restrictive pentru importurile la produse agricole din Ucraina, cel puțin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor, este de părere ministrul Agriculturii din România, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    MADR a anunțat că astăzi, marți – 12 septembrie 2023, ministrul Florin Barbu împreună cu secretarul de stat Adrian Pintea au primit, la sediul MADR, vizita ministrului Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy. Întâlnirea bilaterală a avut ca temă colaborarea dintre cele două state în domeniul agricol, precum și situația importurilor de produse agricole provenite din Ucraina, în contextul măsurilor preventive adoptate de Comisia Europeană în vigoare până la data de 15 septembrie 2023, potrivit unui comunicat al MADR.

    Citiți și: Tren cu cereale românești – de 9 zile blocat în gară! Grânele din Ucraina sunt băgate imediat în față!

    Cereale din Ucraina

    Florin Barbu a transmis că măsurile restrictive au avut un efect pozitiv atât asupra pieței cerealelor din țara noastră

    Cei doi oficiali au discutat despre soluțiile pentru protejarea fermierilor, în condițiile în care de la încetarea inițiativei Mării Negre privind cerealele, exportul de produse agricole ucrainene se realizează prin statele membre vecine conflictului. În context, ministrul român al agriculturii a precizat că măsurile restrictive au avut un efect pozitiv atât asupra pieței cerealelor din țara noastră, cât și în ceea ce privește tranzitul cerealelor din Ucraina, care este în creștere, România depunând în continuare eforturi în vederea asigurării tranzitului produselor ucrainene către zonele cu deficit de cereale, în conformitate cu conceptul „căi de solidaritate” stabilit la nivelul Uniunii Europene.

    Cei doi miniștri consideră că decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a măsurilor restrictive, cel puțin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor.

    De asemenea, în cadrul întâlnirii ministrul român a apreciat că, la nivelul CE, ar fi oportună stabilirea unui sistem de subvenții pentru tranzitul mărfurilor agricole din Ucraina, ceea ce ar putea reprezenta un stimulent semnificativ pentru direcționarea produselor din Ucraina către piețe mai îndepărtate, în special către țările expuse riscului legat de securitatea alimentară, așa cum a fost inițial stabilit.

    Citiți și: Tren cu cereale românești – de 9 zile blocat în gară! Grânele din Ucraina sunt băgate imediat în față!

    Poziția Ungariei: Măsura excepţională de interzicere a importului de cereale din Ucraina trebuie menținută

    Măsura excepţională de interzicere a importului de cereale din Ucraina în statele membre UE vecine trebuie menţinută, a anunțat ministrul ungar al agriculturii, István Nagy, cu ocazia întâlnirii cu ministrul român al agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu, întrevedere ce a avut loc marţi, la Bucureşti.

    ”Trăim vremuri deosebite şi trebuie să găsim soluţii comune la provocările cu care ne confruntăm. Deoarece circumstanţele excepţionale care justifică interdicţia de import în UE persistă, intenţionăm să menţinem restricţiile de import pentru cerealele ucrainene”, a transmis István Nagy.

    Acesta a subliniat că Ungaria nu vrea să facă rău Ucrainei dar intenționeze să păstreze competitivitatea fermierilor.  ”La fel ca România, permitem transporturile de tranzit. Nu dorim să facem rău Ucrainei, dar vrem să păstrăm competitivitatea fermierilor noştri. Vom proteja interesele fermierilor ungari prin toate mijloacele posibile. Trebuie să continuăm să asigurăm transportul cât mai rapid al cerealelor ucrainene în porturi, pentru ca ele să îşi găsească pieţele tradiţionale din Africa de Nord sau în Orientul Mijlociu”, a adăugat oficialul ungar, conform Rador.

    István Nagy a explicat că preţurile de achiziţie din Ungaria sunt mai mici faţă de preţurile bursei, ceea ce provoacă dificultăţi semnificative producătorilor. Cumpărătorii stau în aşteptare, din această cauză piaţa a îngheţat. István Nagy a precizat că în cursul zilei de marţi va discuta cu omologii săi bulgar şi slovac problema prelungirii interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene.

    Polonia a anunțat că va prelungi unilateral interdicția de a importa cereale ucrainene după 15 septembrie

    Consiliul de miniștri din Polonia a adoptat, marți, o rezoluție privind luarea de măsuri care vizează extinderea măsurilor preventive privind importul anumitor produse din Ucraina, înaintată de ministrul Dezvoltării și Tehnologiei.

    ”Pentru guvern, protejarea agriculturii poloneze este o prioritate. Prin urmare, Consiliul de Miniștri solicită Comisiei Europene să extindă interdicția importurilor de cereale din Ucraina după 15 septembrie 2023. În caz contrar, Polonia va introduce în mod independent o astfel de interdicție la nivel național. Interdicția va rămâne în vigoare până când relațiile agricole dintre Polonia și Ucraina vor fi reglementate”, se arată în poziția oficială a guvernului citată de publicația Farmer.pl.

    În rezoluția adoptată marți, Consiliul de Miniștri solicită Comisiei Europene:

    – prelungirea după 15 septembrie 2023 a interzicerii importurilor din Ucraina a patru produse agricole: grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui;
    – să ia măsuri imediate pentru a dezvolta soluții care să permită funcționarea stabilă și eficientă a producătorilor locali din Polonia și Uniunea Europeană. Și s-a subliniat încă o dată: dacă Comisia Europeană nu extinde interdicția importurilor de cereale din Ucraina după 15 septembrie, Polonia va introduce o astfel de interdicție la nivel național. Interdicția va rămâne în vigoare până când relațiile agricole dintre Polonia și Ucraina vor fi reglementate.

    ”Țara noastră a stabilit multe luni de cooperare cu Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria pentru a urmări în comun interesele fermierilor în fața Comisiei Europene. Datorită eforturilor celor cinci țări din prima linie, CE a introdus o interdicție a importurilor de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie. Dacă Comisia Europeană nu extinde interdicția de import, Polonia va introduce singură o astfel de interdicție”, s-a mai menționat în anunț.

    Bulgaria este singura țară din cele cinci care nu dorește prelungirea interdicțiilor, în condițiile în care producătorii bulgari de ulei au nevoie de semințele ucrainene ieftine de floarea-soarelui.

    Janusz Wojciechowski va prezenta poziția CE în Parlamentul European cu privire la exporturile de cereale ucrainene

    Marți, Janusz Wojciechowski, comisarul UE pentru agricultură, urmează să prezinte poziția CE în Parlamentul European cu privire la exporturile de cereale ucrainene după ce Rusia părăsește Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră. Se așteaptă, de asemenea, o referire directă la situația legată de embargoul asupra importurilor de cereale din Ucraina către cinci țări din prima linie.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații