• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ciolacu: Restricțiile pentru importurile din Ucraina – prelungite pe o perioadă de 30 de zile!

    Oana Timar -

    Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a discutat în weekend cu omologul ucrainean despre exportul de cereale, precizând că, de când Comisia Europeană a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicţia, niciun kilogram de grâu nu a fost importat în România din Ucraina.

    ”A fost o discuţie pe care am avut-o şi sâmbătă şi duminică cu prim-ministrul Ucrainei şi cu Comisia. Comisia Europeană a solicitat să se vină cu un sistem de licenţiere în ceea ce priveşte exportul de cereale în statele din UE, un lucru pe care l-am solicitat şi eu şi (europarlamentarul social-democrat – n.r.) Victor Negrescu când am avut întâlnirea cu preşedintele Comisiei. Pe aceeaşi logică a venit şi prim-ministrul Ucrainei spunând că va trebui totuşi un control foarte riguros. Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicţia, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România, lucru care va fi de asemenea şi astăzi, nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicţie la vamă. A fost un gentlemen’s agreement între mine şi premierul Ucrainei, pe care l-am respectat amândoi. Nu a mai fost în nicio vamă nicio solicitare să fie vreun export de cereale din Ucraina în România până în acest moment”, a precizat Ciolacu, la sediul central al PSD, citat de Agerpres.

    El a menţionat că luni aşteaptă de la premierul Ucrainei propunerea de licenţiere, pe care urmează să o discute.

    ”În cazul în care vor apărea solicitări de export către România, cu certitudine am să cer ministrului Agriculturii şi ministrului Economiei să facă un ordin comun, ca pe o perioadă de 30 de zile, până când se lămuresc lucrurile, să fie restricţia prelungită. Repet, nu există nicio solicitare şi vreau să îi asigur pe fermieri că nu va mai fi ce a fost acum un an şi ceva”, a afirmat premierul.

    Vă reamintim că sâmbătă, 16 septembrie, cele patru organizații care formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF) au transmis o comunicare publică în care au cerut Guvernului să ia măsuri urgente pentru protejarea pieței interne pe fondul deciziei Comisiei Europene de a nu prelungi interdicțiile pentru importurile de cereale și oleaginoase din Ucraina.

    Cele patru organizații de fermieri care formează AAC au solicitat de urgență o întâlnire la Guvern în care să fie stabilită o listă de produse pentru care piața românească să fie protejată în fața importurilor masive din Ucraina. ”Decizia Comisiei Europene de a nu mai prelungi interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei (România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria) obligă Guvernul României la o asemenea decizie, dacă vrem să mai vorbim de sector agroalimentar național. De asemenea, apreciem că este necesară și o discuție URGENTĂ, până la finalul zilei de luni – 18 septembrie a.c., cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar pentru a stabili, cu argumente, lista de produse supuse embargoului, listă ce trebuie să fie anexată acestui act normativ”, se arată în comunicatul AAC”, se arată în comunicatul AAC de sâmbătă.

    Întâlnirea cu organizațiile de fermieri este programată să aibă loc astăzi, luni – 18 septembrie, de la ora 18:00.


    Te-ar mai putea interesa

    O familie de fermieri și-a găsit culturile din solar arse cu erbicid Alertă ANM de ploi, vijelii și grindină în 14 județe. Cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp Vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță temperaturi scăzute, dar și vijelii și căderi de grindină

    Ultimele știri

    Fusilade Forte, de la Nufarm, a distrus buruienile din solele de floarea-soarelui lucrate de Biță Răcman Avertismentul unui șef APIA: Fermierii care rămân fără subvenții în acest an! Anchetat de fraudă după ce a câștigat licitația pentru a cumpăra un port la Dunăre