• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Chesnoiu: Voi depune de urgență un nou proiect pentru Legea arendei!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Adrian Chesnoiu, Președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, va depune în Parlament o nouă inițiativă legislativă care va prelua, integral, prevederile actului normativ cunoscut ca Legea arendei (Legea pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – PL-x nr. 455/2022) care, din cauza unei proceduri parlamentare greșite, a fost declarat neconstituțional.

    Legea arendei se va relua de la zero după ce Curtea Constituțională a stabilit că actul normativ adoptat de Parlament este neconstituțional, în ansamblul său. Neconstituționalitatea nu a fost stabilită în legătură cu vreo prevedere a proiectului adoptat, ci din cauză că acesta a trecut la vot, prin procedură parlamentară, ca o lege ordinară, când el avea caracterul unei legi organice. Legile organice, sunt, prin Constituție, cele care vizează aspecte importante, precum chestiunea proprietății și a moștenirii, și trebuie adoptate cu votul majorităţii membrilor din fiecare Cameră (adică a tuturor celor care au drept de vot), în timp ce pentru a trece o lege ordinară, este nevoie doar de votul majorităţii membrilor care prezenţi la ședința respectivă.

    Citiți și: CCR: Legea arendei – neconstituțională! Parcursul legislativ trebuie reluat de la zero

    ”Voi depune de urgență în Parlament un nou proiect de act normativ care va prelua prevederile proiectului adoptat anterior, prin votul Camerei Deputaților din data de 16 iunie, pentru modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO Adrian Chesnoiu, președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Fostul ministru al Agriculturii ne-a precizat că depunerea inițiativei legislative ar putea fi făcută chiar mâine, miercuri – 4 octombrie.

    Vă reamintim că astăzi, marți – 3 octombrie, după două amânări, CCR a analizat astăzi obiecțiile de neconstituționalitate depuse pentru Legea pentru modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil. În urma analizei de astăzi, marți – 3 octombrie, judecătorii CCR au decis că Legea arendei este neconstituțională în integralitatea ei.

    ”În ședința din data de 3 octombrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis:

    – Cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 51 de deputați, aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați din Camera Deputaților, precum și de către Președintele României şi a constatat că Legea pentru modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil este neconstituțională, în ansamblul său.

    În esență, Curtea a reținut că, prin conținutul normativ al legii, aceasta este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară, ceea ce contravine dispozițiilor art.73 alin.(3) lit.m) și ale art.76 alin.(1) prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituție”, se arată în comunicarea CCR.

    Legea arendei a fost votată de Camera Deputaților, for decizional, pe 13 iunie, cu o serie de reglementări privind durata și valabilitatea contractelor de arendă. Cea mai importantă prevedere a proiectului viza introducerea unei perioade minime pentru încheierea contractelor de arendă, respectiv o perioadă de 7 ani.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă