• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Steluța Duțu, director executiv APA Brăila, despre Culiță Tărâță: ”Cât a avut Insula Mare a Brăilei, a adus îmbunătățiri extraordinare”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Steluța Duțu, director executiv al Asociației Producătorilor Agricoli din Brăila, a colaborat în ultimii ani cu Culiță Tărâță și spune că decesul celui care a construit cea mai mare fermă din România este o pierdere.

    ”A fost un om deosebit, om pentru muncă. El a fost la noi în asociație timp de 11 ani, am avut relații mai serioase și el a fost mereu foarte amabil. Noi nu am făcut niciodată politică cu dânsul, mereu am vorbit doar pentru binele agriculturii. Și de câte ori am avut probleme, cât a fost dânsul parlamentar, noi la el mergeam și el le prezenta în Parlament. Foarte de treabă a fost, Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare rău pentru dumnealui, pentru pierderea familiei și a noastră, a fermierilor.

    Cât a avut Insula Mare a Brăilei a adus îmbunătățiri extraordinare. A făcut o echipă așa de bună cu domnul Buzdugan care a fost tehnicianul numărul unu de acolo, iar dânsul a fost alături de el tot timpul, de câte ori a fost nevoie de ceva. Au făcut acolo stațiune de cercetare, nu agricultură! Au făcut efectiv cercetare, au implementat soiuri, au implementat substanțe, pesticide, ierbicide, au făcut producții record, cele mai mari din Uniunea Europeană, au reușit să curețe insula aia de stufi și de bururieni, au întărit digurile. Au făcut treabă foarte bună, gospodărească. Se vede că atunci când vrei să obți ceva te implici, construiești și investești. Au făcut silozuri, drumuri, tot ce trebuia s-a făcut cât au fost ei acolo. Au rămas ca un reper în agricultura românească și europeană, Insula Mare”, a declarat Steluța Duțu pentru Agrointeligența. 

    Culiță Tărâță s-a stins din viață în noaptea dintre vineri spre sâmbătă, în urma unei lupte îndelungate duse cu o boală incurabilă. Președinte al Consiliului Judeațean Neamț – funcție pe care o câștigase la alegerile din 2012, agricultorul împlinise 62 de ani și ocupa locul 10 în Top 100 cei mai puternici fermieri din România, clasament realizat de revista Agrointeligența.

    Citiți și: Agricultura, în doliu: A murit Culiță Tărâță

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi! Agrointeligența TV: Construim cea mai eficientă, ambițioasă și creativă echipă media! Te așteptăm alături de noi!