Rubin Mihalca s-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci acasă, la Borlești

Daniel Befu - 13 noiembrie 2023 22:48

Ștefan Rubin Mihalca a fost toată viața legat de animale. Chiar și când a decis să plece în Noua Zeelandă, în anii 2000, a mers pentru a lucra la o fermă. Decizia avea să îi schimbe complet modul în care vede și face zootehnie. Întors în România, în satul Borlești, comuna Pomi, județul Satu Mare, fermierul a investit alături de fratele său într-o fermă de vaci în care aplică și ce a învățat în străinătate. În prezent, Rubin Mihalca crește 180 de capete de vaci, dintre care 80 de vaci la muls și restul tineret, inclusiv pentru îngrășare. Pe lângă ferma de bovine, ferma are în exploatare și 420 de hectare de teren.

Fermierul Ștefan Rubin Mihalca are rădăcinile în agricultură și, deși copilăria a trăit-o la oraș, mereu s-a visat fermier. ”Provin dintr-o familie de agricultori care în timpul comunismului din păcate au fost strămutați și au fost nevoiți să lucreze în mină. Eu, în schimb, chiar trăind într-un oraș – în orașul Cavnic împreună cu ei, pe urmă ne-am mutat în Baia Mare, am avut dragostea asta pentru animale și visul meu a fost că o să fiu lângă animale”, spune fermierul sătmărean în cadrul unui reportaj difuzat la rubrica ”Fermierii României” din cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1.

Dorința de a face agricultură l-a făcut să urmeze liceul agricol din Seini pe care l-a absolvit în 1986 ca apoi să urmeze facultatea de medicină veterinară. ”După facultate m-am angajat la fosta fermă a partidului comunist. Am fost cumva privilegiat pentru că n-am suferit din cauza lipsurilor mâncării cum au pățit o parte dintre colegii mei care lucrau în CAP-uri și era infernal de greu cu comuniștii – a fost foarte greu de lucrat”, își amintește fermierul.

La începutul anilor 2000 a plecat cu familia în Noua Zeelandă

Tânăr pe atunci, în 1996 s-a speriat când a văzut ce turnură ia agricultura românească în care toate IAS-urile erau puse la pământ și sistemele agricole distruse unul câte unul. A fost momentul în care a pornit pentru prima dată pe propriul drum, alături de fratele său. Au investit într-o fermă de porci, dar exploatația nu a mers cum și-au dorit, așa că Rubin Mihalca s-a gândit că plecarea în străinătate îi va oferi mai multe oportunități.

”A fost o perioadă foarte grea și, prin 2000, am luat decizia de a pleca în Noua Zeelandă. Decizie grea. Am optat pentru a pleca în Noua Zeelandă – a fost varianta de a mă duce legal cu familia, nu să mă despart de familie. Am zis: plecăm și acolo rămânem! Din păcate, pentru mine a fost extraordinar de bine și frumos, dar familia nu a putut suporta distanțele la care eram de comunități. Eu ca fermier am fost super încântat, dar pentru ei a fost un șoc. A fost ca și cum te-ai izola undeva în capătul pământului. Eram la 20 km de primul sat, așa că vă dați seama ce era?”, își amintește fermierul.

Impresionat de eficiența fermelor din Noua Zeelandă

Ceea ce l-a impresionat în fermele de vaci din Noua Zeelandă a fost eficiența acestora. Prin pășunat, exploatațiile de acolo sunt extrem de rentabile, iar o parte din tehnologia de creștere este de inspirație olandeză.

”Noua Zeelandă este patria vacilor de lapte la pășunat. Adevărul ăsta este, că cel mai eficient lapte se produce în Noua Zeelandă pentru că e numai din iarbă, fără prea multe concentrate – astea se dau numai ca supliment, foarte puțin”, vorbește fermierul despre sistemul de creștere al vacilor în Noua Zeelandă, o țară în care, pentru a ajunge cu familia, a fost nevoie de șase luni de acte și proceduri birocratice. ”Ei erau foarte precauți cu toate că între timp și-au dat seama că au făcut o greșeală. Au regretat după ce România a intrat în Uniunea Europeană în 2007, când eu m-am reîntors în țară, că n-au fost mai deschiși pentru familii de tineri români calificați, oameni serioși. După ce s-a deschis Uniunea Europeană, tinerii s-au cam dus prin Europa, nu au mai fost interesați de Noua Zeelandă, Australia sau alte locuri mai depărtate din lume”, explică fermierul.

Îngrijea singur un efectiv de 450 de vaci de lapte

Șase luni i-au trebuit lui Rubin Mihalca pentru a se acomoda în ferma neozeelandeză. A impresionat imediat. ”Eram conștiincios, îmi vedeam de treabă, cunoșteam meseria, cunoșteam vaca. Ca și idee, în România ești specializat – ești veterinar, ești zootehnist, ești mecanic, ești tractorist, ești nu știu ce. Acolo, când intri într-o fermă, tu trebuie să știi să faci tot și pe ceas – te plătește la oră, dar ora trebuie muncită. N-are răbdare să stea el să te învețe să lucrezi pe tractor sau chestii de genul asta. Au fost lucruri foarte grele pentru mine, dar noroc că în fermele de vaci se lucra foarte mult – și în ferme în general acolo, se lucrează cu contractori. Sunt firme specializate care vin și fac toate lucrările. Tu ca fermier efectiv te ocupi de vacă, de furajarea ei, muls, monte, tratamente… de viței o perioadă”, explică Rubin Mihalca.

Ferma în care lucrat în Noua Zeelandă avea 450 de vaci la muls, de toate se ocupa românul cu funcție de ajutor de head manager. O poziție pe care la început nu a înțeles-o, dar cu timpul și-a dat seama că venea cu responsabilitatea de a face aproape totul de unul singur.

”Eram numai eu cu fermierii. Ar fi încăput încă un ajutor să am, dar le-am spus: eu am venit în Noua Zeelandă să fac bani, nu să mă plimb sau să…!”. Mă simțeam în stare să pot duce. Aveau 450 de vaci la muls pe care le mulgeam singur. Mă ajutau numai în perioada fătărilor – eram toți trei împreună că erau de adunat vițeii de pe câmpuri, de lucrat cu vacile. Dar după ce se stabilizau fătările și treceau, le puteam gestiona singur. Eu mă ocupam de muls, de viței, de a le da noi parcele de iarbă la vaci, le mutam, le îngrijeam. Perioada grea era cea a fătărilor care erau grupate pe două luni – exact cum e la noi la oi – în perioada de iarnă vacile erau înțărcate, n-aveai de lucru cu mulsul. Asta era o pierdere pentru ei, dar așa era sistemul – nu puteai să le furajezi și iarna pentru că nu aveau porumb”, era sistemul de creștere în ferma unde a lucrat Rubin Mihalca.

Oportunități pentru crescătorii de vaci din Noua Zeelandă

Oportunitățile de a te dezvolta ca fermier în Noua Zeelandă erau numeroase, își amintește Ștefan Mihalca. Acesta spune că sistemul de acolo îi încurajează pe cei care vor să cumpere animale, chiar dacă nu își permit la început să le crească pe cont propriu.

”Aveai o variantă de a crește închiriind animale – deci eu ca și angajat, dacă am avut un plus de bani, am putut să-l investesc în niște vițele pe care un fermier, alt fermier, mi le creștea până la faza la care mi le dădea gestante. Eu îi plătesc costurile lunare, iar după ce animalul e gestant, îl pot da la alt un fermier. Dacă-i dau 100 de junici gestante, el îmi dă 100 înapoi, și-mi dă toate vițelele pe care le fată și el îmi ține vaca – vaca-i bunul meu, profitul lui e laptele și îmi dă mie vițeaua. Eu vițeaua o dau înapoi – era un sistem prin care se putea ajunge ca eu să am 500 de vaci date la diverși fermieri. Eu puteam să fiu fermier fără fermă și la un moment dat aveam opțiunea să mă duc în varianta share milker alături de un fermier mai bătrân care nu vrea să renunțe la terenurile lui, dar avea sala de muls. Însemna că eu veneam cu vacile, cu munca, el cu terenurile – bineînțeles, eu aveam costurile cu întreținerea ierbii și toate astea și împărțeam banii profitul în două cu el. Mai era încă o variantă: dacă aveam 500 de vaci puteam să le vând, aveam banii să fiu eligibil să fiu finanțat de către o bancă, să cumpăr o fermă. Ideea care e? Ce m-a șocat aici în România când am venit, toată lumea spunea – eu când am venit înapoi împreună cu fratele meu, ne-am adunat și am cumpărat terenuri, ne-am cumpărat vaci – am vrut să facem un proiect și am făcut un proiect pentru 200 de capete. Toată lumea spunea să facem proiect de 50 de capete. Ei, în Noua Zeelandă dacă te duci la o bancă, îți spun ”te finanțez dacă faci minim fermă de 400 de capete!” Pentru că tu trebuie să plătești bancă, ai rate, ai inputuri, ai oameni de plătit. La noi e inversă gândirea”, analizează fermierul situația din Noua Zeelandă în comparație cu cea din România de astăzi.

Deși afacerea cu vaci de lapte reprezenta o oportunitate în Noua Zeelandă, o mare provocare o reprezenta piața de desfacere. Și aici s-a  găsit soluția: China. Cu un preț competitiv, fermierii neozeelandezi au reușit să se impună, în ciuda faptului că randamentul exploatațiilor, adică al producțiilor de lapte, nu este cu mult peste cel din România.

”Producțiile erau similare cu ale noastre pot să spun. Undeva la 8.000-9.000 de litri pe lactație aveau liniștit. Acum în amănunte din astea n-am putut chiar să intru. Îmi mai arătau ei din când în când graficele lor. Mergeau foarte mult pe încrucișare, metisare – lucru care la noi nu prea se acceptă. Ei au încrucișat Holstein cu Jersey.. Jersey a venit cu calitatea ei de a pășuna, Holstein a venit cu productivitatea de lapte și bineînțeles, Jersey a venit și cu mult mai multă grăsime. Practic, au făcut o vacă care s-a pretat pentru sistemul lor de a crește vacile prin pășunat”, spune Mihalca.

Secretul fermelor de vaci de lapte: iarba de calitate

Un alt secret al fermelor de vaci de lapte din Noua Zeelandă este în pășunat. Cum sursa principală de hrană este iarba, neozeelandezii au perfecționat amestecurile cu care însămânțează pășunile, ajungând să crească procentul de trifoi până la aproape 40%.

”În fiecare parcelă unde mutau vacile – că mutau vacile dintr-o parcelă la alta zilnic, era o adăpătoare conectată la mici dozatoare cu tot aveau nevoie vacile – mă refer suportul mineral. Laptele ca și gust mi-a plăcut foarte mult, ce să spun? Aveau firme care făceau prestări servicii către ei – silozul ți-l făceau ei în două zile maxim, 80 de hectare. Veneau echipe, coseau, greblau, transportau, făceau tot. La terenuri se făceau probe de iarbă – vedeam pe câte un om pe câmpuri și lua probe de iarbă și de sol și îți venea cu recomandări ce elemente ai tu nevoie pe câmpurile tale. Îi auzeam toată ziua că vorbeau de „efficiency” – numai atât povesteau. Astea au fost niște lucruri care m-au ajutat să mai înțeleg și partea de business a fermei”, explică Rubin Mihalca.

Cu banii strânși în Noua Zeelandă, s-a întors să își facă fermă în România

Dorul de casă a făcut ca familia Mihalca să se întoarcă în România. Prima a revenit soția, iar apoi și Ștefan Mihalca a făcut pasul decisiv. Cu banii strânși printre străini a pornit de la zero, investind alături de fratele său în terenurile din Borlești unde au înființat ferma de familie.

”În cei 6 ani cât am rămas am rămas în Noua Zeelandă, am strâns bani, am luat un apartament nou pentru că așa am avut posibilitatea să-mi cumpăr – nu mare – și restul am investit totul în terenuri. Am fost foarte încântat că am intrat în Uniunea Europeană, zic – uite oportunitatea vieții mele, să fiu fermier, proprietari de fermă, să-mi clădesc o fermă. Am revenit acasă”, își amitește fermierul.

Entuziasmul i-a pierit însă repede, odată cu primul proiect european pe care a vrut să îl implementeze. O mare parte din economiile sale s-au scurs în acest vis ce nu s-a concretizat nicipdată.

”Ne-a costat aproape 100.000 euro – avize, acorduri, autorizații, PUZ, PUG – o nebunie. Am avut bani și i-am băgat pe toți în pământ, am făcut proiectul – ne-am făcut firmă, n-am știut noi cum să facem totul. A fost încă o problemă mare – Uniunea Europeană spunea că se dau banii pentru start-up, dar mergeai la bancă și banca spunea: cum să-ți dau bani la start-up, că tu nu exiști, nu știu cine ești, nu te cunosc, n-ai un istoric, cum să-ți dăm noi ție bani? Și a fost o luptă mare în care noi am pierdut. La noi s-a aprobat într-un final finanțarea, dar când am văzut că în 2009 sau 2010, la primul nostru credit pentru 10 ani, la 800.000 de euro luați trebuia să dăm înapoi 2 milioane de euro, am spus: măi oameni buni, nu-i fabrică de avioane, e fermă de vaci! Atâția bani i-aș putea da în 20-30 de ani, cum vreți să facă cineva investițiile astea? Și am renunțat”, își amintește fermierul pentru rubrica ”Fermierii României” din cadrul emisiunii AgroStrategia.

În cooperativă, viitorul fermei de vaci de la Borlești se vede mai luminos

Experiența începutului sălbatic în agricultura europeană l-au călit pe Rubin Mihalca. Câțiva ani mai târziu a reușit ca împreună cu alți fermieri din județul Satu Mare să se asocieze și să formeze Cooperativa Samus Lact, formă asociativă ce anul acesta a împlinit 10 ani de la înființare.

”Vrem să ne facem și fabrică de lapte. Proiectul ni s-a aprobat, suntem pe punctul de a începe să facem produse. Am înțeles că vom avea o colaborare și cu Casa de Comerț Unirea, am făcut și un grup de cooperative – ne-am unit între noi – se numește BOVICOOP – ca să fim mai aproape de informație, să fim mai aproape de tot ce se întâmplă nou și cum să evoluează piețele. Ideea e să reușim și noi să ne vindem laptele transformat în produse pentru români, ca să avem valoarea adăugată mai mare și să putem să trăim”, explică fermierul din Borlești.

Cu o experiență de 37 de ani de muncă în agricultură, în zootehnie, în prezent fermierul Ștefan Mihalcă simte că acasă și-a găsit liniștea. Este alături și muncește împreună cu ai lui, cu familia care i-a fost sprijin chiar și când era la peste 17.000 de kilometri distanță. Mai mult, și-a găsit locul într-o comunitate de fermieri pe care îi unește dorința de a construi împreună pentru un viitor mai bun.