• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apele au făcut prăpăd în mai multe comune. S-au emis noi alerte de inundații

    Oana Timar -

    Apele au făcut prăpăd în ultimele ore în mai multe comune. Oamenii și-au văzut munca de-o viață înghițită de ape, iar disperarea lor este legată de imposibilitatea de a se interveni până nu se opresc ploile. Hidrologii au anunțat noi coduri galbene și portocalii.

    Cele mai mari viituri s-au înregistrat în comuna Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud. ”Mi-am ridicat nişte saci cu mălai, cartofii sunt toţi în apă. A fost până la geam. A mai scăzut de azi-noapte. Am crezut că ne duce, atâta era de mare, până la trepte. Ne-am pus pompe electrice şi scoatem apa din beciuri să putem intra să vedem pagubele cât sunt de mari, că acum nu putem intra că apa trece de mijloc, de brâu”, au povestit localnicii, potrivit Observator.

    Noi alerte de creșteri de debite și viituri

    Astăzi, sâmbătă, 3 decembrie, hidrologii au emis noi alerte de creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu depăşiri ale cotelor de apărare.

    Conform situației hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor actualizează codurile hidrologice, care vor fi active în partea de Nord – Vest a țării.

    Bazinele hidrologice afectate sunt: Tur, Crasna, Barcău.

    La acest moment sunt în vigoare următoarele coduri de inundații:

    COD GALBEN

    În intervalul 03.12.2023 ora 12:00 – 05.12.2023 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), râul Crasna – pe sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Barcău – curs inferior (judeţul Bihor).

    COD PORTOCALIU

    În intervalul 03.12.2023 ora 12:00 – 04.12.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: râul Tur – pe sectorul aval Ac. Călineşti Oaş (sector îndiguit – judeţul Satu Mare), râul Crasna – pe sector aval S.H. Craidorolţ (sector îndiguit – judeţul Satu Mare).

    Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.

    Alertă de inundații – sâmbătă, 3 decembrie 2023


    Te-ar mai putea interesa

    Măsurile Guvernului Bolojan pentru fermieri: creșterea pragului minim la APIA la 2 ha, stimularea procesării, bani pentru irigații Micii fermieri sunt obligați de la 1 iulie să treacă la e-Factura Furturi de amploare de pe terenurile agricole. Întâlnire convocată cu fermierii unei comune

    Ultimele știri

    Fermierii chinezi vor fi despăgubiți pentru pierderile uriașe cauzate de inundațiile devastatoare Livrare istorică: Ultima combină New Holland CR10.90 produsă vreodată a ajuns într-o fermă din România! Verificări în forță la mașinile de erbicidat. Romeo Șoldea, ANF: Atingem pragul de 10.000 de echipamente