• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția de 100 euro pe vaci/bivolițe în 2024: condiții, acte necesare, termen plată

    Oana Timar -

    Subvenția APIA de 100 euro pe vaci de carne și bivolițe în 2024: condiții, acte necesare, termen de plată. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a alocat pentru acest an un buget de 16,1 milioane de euro pentru plata unei subvenții excepționale pentru crescătorii de vaci din rase de carne și bivolițe. În acest articol vă spunem în ce condiții se poate obține sprijinul de 100 de euro pe cap de animal eligibil.

    Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de ordonanță de urgență pentru instituirea unei noi noi subvenții se va fi achitată crescătorilor de bovine, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA. Actul normativ va intra în vigoare după ce va fi aprobate de către Guvernul României. Timp de 10 zile începând de ieri, 10 ianuarie, proiectul de OUG este în consultare publică.

    În baza Cadrului de criză Ucraina, prelungit până la jumătatea acestui an, crescătorii de vaci de carne și de bivolițe vor beneficia de un sprijin de 100 de euro pe cap de bovină de carne, respectiv bubalină. Plata maximă pe care o poate încasa o fermă este de 280.000 de euro, bugetul total alocat acestei scheme urmând să fie de 16,1 milioane de euro.

    Condiții pentru subvenția APIA la vaci de carne și bivolițe

    Subvenție de 100 euro la vaci de carne și bubaline: condiții

    Fermierii care pot beneficia de subvenție de 100 euro pe cap de vacă de carne sau bivoliță trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a se încadra la plată.

    Condiții fermieri care pot primi noua subvenție:

    a) dețin bovine de carne și/sau bubaline, în exploatație cu cod ANSVSA și/sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar, înscrise în BND;
    b) sa fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
    c) să nu se afle în lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.
    d) dețin, în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii, a cel puţin 50% din numărul de bovine și/sau bubaline.

    Animalele eligibile pentru această subvenție rebuie să fi avut vârsta de minimum 12 luni la data de 31 martie 2023, care reprezintă data de referință pentru efectivul de animale înscris în BND.

    De precizat că animalele care au beneficiat de sprijinul excepțional anterior, acordat vacilor de carne, nu mai pot beneficia și de noua subvenție.

    Acte necesare pentru subvenția de 100 euro la vaci de carne și bubaline

    Subvenție de 100 euro la vaci de carne și bubaline: acte necesare

    Pentru a beneficia de noua subvenție la vaca de carne și bivoliție, crescătorii trebuie să depună la centrele APIA de care aparțin o serie de documente cu privire la exploatația pe care o dețin și efectivele pentru care cer sprijin. Documentele se depun împreună cu o cerere-tip de solicitare a ajutorului care cuprinde și cu o declarație pe propria răspundere că nu se află în lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022. Atât modelul de cerere, cât și cel de declarație le vor fi furnizate fermierilor prin centrul APIA.

    Listă acte necesare subvenție vaci de carne și bivolițe:

    – copie de pe B.I./C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
    – coordonate bancare/trezorerie.
    – documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul deținut potrivit art.2 lit.b) și/sau f), precum și efectivul de bovine de carne/bubaline din ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii, în exploatația / exploatațiile cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înscrisă /înscrise în cerere.
    – adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă efectivul de bovine de carne înscris/înregistrat în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, atât la data de 31 martie 2023, cât și în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii.
    e) adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirm efectivul de bubaline înscris/înregistrat în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară (model prevăzut în OUG), atât la data de 31 martie 2023, cât și în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii.

    Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar

    Subvenția de 100 de euro pentru vaci de carne și bivolițe: termene

    Fermierii care solicită ajutorul de stat pentru taurinele din rase de carne și bubaline trebuie să țină cont de o serie de termene.

    Cererea pentru subvenția excepțională se depune la APIA în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG.

    Termenul pentru plata ajutorul de stat este 30 iunie 2024. Se pot efectua plăți și după această dată pentru erori de cont, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.


    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul – decizie astăzi care îi vizează și pe fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole

    Ultimele știri

    Îngrijirea oilor cu gestație dublă în perioada iernii Oficial: Adrian Chesnoiu a revenit la conducerea AFIR Subvenție de 1.000 lei/lună pentru fermierii care angajează tineri cu studii în domeniul agricol