• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Vonica Maniu este noul președinte al Clubului Fermierilor Români

    Violina Gorcinschi -

    Fermierul Vonica Maniu, noul președinte al Clubului Fermierilor Români. Clubul Fermierilor Români și-a schimbat conducerea începând cu 1 ianuarie 2024. Noul președinte este Vonica Maniu, un producător de cereale și crescător de ovine din județul Constanța. Timp de 6 luni, acesta va acționa în direcția îndeplinirii obiectivelor organizației, printre care se numără inițiative politice, informarea mai bună a fermierilor, susținerea antreprenorilor și a tinerilor din domeniul agricol etc.

    Începând cu 1 ianuarie 2024, Vonica Maniu, fermier care realizează performanță în cultivarea cerealelor și oleaginoaselor într-o zonă puternic afectată de secetă, în județul Constanța, precum și o afacere în sectorul ovin preluată de la înaintașii săi din Poiana Sibiului, a preluat funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de 6 luni, până la data de 30 iunie 2024, au transmis reprezentanții asociației într-un comunicat de presă emis astăzi, vineri-12 ianuarie.

    Clubul Fermierilor Români are un nou președinte – Vonica Maniu

    Schimbarea la nivel de conducere a avut loc în cadrul mecanismului de Președinție rotativă instituit de organizație în 2021, pentru a asigura democratizarea conducerii asociației, pentru a înțelege mai bine nevoile cu care se confruntă fiecare dintre cele 10 regiuni agricole ale țării (conform organizării teritoriale a Clubului) și pentru a putea realiza o mai bună reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a organizației.

    Practic, Clubul la nivel de organizare națională gestionează 11 regiuni, 10 regiuni agricole și 1 regiune a tinerilor dedicată programelor de formare ale organizației, precum și a Think Thankurilor Agrinovator. În acest sens, pentru a consolida activitatea de informare și reprezentare, în luna noiembrie, Clubul a creat o structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și câte alți doi reprezentanți locali la nivel de regiune, fermieri performanți din toate regiunile țării. Acest demers va determina începând din 2024 o mai bună operaționalizare a acțiunilor Clubului la nivel local, precum și stabilirea priorităților și gestionarea direcțiilor strategice la nivel naţional.

    „În calitate de membru fondator al Clubului, mă declar, astăzi, după 5 ani de activitate, mândru să fac parte dintr-o familie de fermieri cu interese comune, cu experiențe diferite, antrepreprenori proveniți din toate regiunile țării, alături de care am creat nu o Asociație, ci un Club al oamenilor de afaceri care administrează societăți agricole competitive într-un moment în care acest domeniu de activitate nu oferă premisele unei reușite pe termen mediu și lung.” a declarat Vonica Maniu, Președinte Clubului Fermierilor Români.

    Citește și: Clubul Fermierilor Români a lansat cea de-a V-a serie a programului ”Tineri Lideri pentru Agricultură”

    Ce obiective are fermierul Vonica Maniu, noul președinte al Clubului

    Președinția asigurată de Vonica Maniu va urmări continuarea proiectelor de interes național pe care Clubul le-a lansat și urmărit în ultimii 5 ani, precum și concentrarea eforturilor pentru urmărirea unor obiective specifice:

    1. Promovarea unei inițiative de politică publică: Politica Agricolă Integrată a României – un angajament transpartinic, de lungă durată, al Parlamentului și Guvernului României, stabilind prioritățile agriculturii, indiferent de componenta politică a Guvernului și de durata ciclurilor electorale
    2. Organizarea și desfășurarea unor sesiuni de informare a fermierilor români privind înțelegerea și gestionarea eficientă atât a transpunerii noii Politici Agricole Comune la nivel național, cât și oferirea de informații relevante referitoare la oportunitățile oferite de politicile naționale din domeniu.
    3. Realizarea unei strategii dedicate antreprenorilor din sectorul agricol privind posibilitatea diversificării activității curente, precum și oferirea unor perspective de business complementare (venituri provenite din acțiuni de protejare a mediului și solului care să contribuie la creșterea randamentului agricol al fermei, din dezvoltarea unor surse regenerabile de energie – nu doar utilizarea panourilor fotovoltaice, din realizarea unor perdele agroforestiere în condiții generatoare de venit pe termen mediu și lung, din valorificarea certificatelor de carbon, a biomasei vegetale etc.)
    4. Continuarea demersurilor pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură – cu rol principal în formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și implicarea proactivă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.

    „Implicarea și sprijinul acordat Clubului din partea domnului Vonica Maniu s-a dovedit a fi extrem de utilă de-a lungul timpului, dânsul oferind o perspectivă practică și o viziune antreprenorială care a răspuns nevoilor fermierilor membri, concomitent cu identificarea unor soluții sustenabile de politici publice pe care organizația noastră le-a propus instituțiilor abilitate. Mai mult, dânsul este un promotor al educației continue, la o vârstă respectabilă a participat activ la cursurile aferente programului de perfecționare managerială Antreprenor în Agricultura 4.0, fiind apreciat atât de către colegi, cât și de partenerii educaționali implicați în acest proiect.” a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

    Citește și: Comunicat al Clubului Fermierilor Români pe Dosarul NGT. Vezi poziția CFRO


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Legea arendei – adoptată de Parlament! Contracte pe minim 7 ani, cu valabilitate și după decesul arendatorului

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului