• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Incident: Fermierii români care protestau, atacați cu cuțitele de doi transportatori ucrainieni

    Angelica Lefter -

    Câțiva dintre fermierii care protestau în județul Brăila, au fost atacați de doi transportatori de origine ucraineană. Incidentul s-a petrecut când fermierii români au ieșit cu peste 200 de utilaje pe centura Brăilei. Un tractor și un microbuz de persoane au ieșit de pe carosabil, iar mai mulți agricultori au fost amenințai cu cuțitele de ucraineni, până la sosirea oamenilor legii. Transportatorii de origine ucraineană au rămas fără permise în urma gestului lor.

    Un grav incident s-a petrecut, sâmbătă – 13 ianuarie, când fermierii au blocat parțial centura Brăilei, pe sensul de mers Focșani-Baldovinești. Câțiva agricultori au fost amenințați cu cuțitele de doi șoferi ucraineni, enervați de faptul că întreaga coloană de utilaje mergea încet.

    Citiți și: Fermierii care participă la proteste au început să primească citații de la Poliție

    Cei doi șoferi străini care i-au amenințat pe fermieri au rămas fără permise

    Un tractor și un microbuz de persoane, împinse în șanț de două TIR-uri conduse de ucraineni

    Aceștia au depșit utilajele fermierilor, iar când de pe contrasens au venit alte vehicule, cei doi au forțat ieșirea din decor a unui tractor și a unui microbuz de persoane. Ulterior au coborât cu cuțitele la fermierii români, a relatat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, fermierul brăilean, Sică Gorgan.

    ”Am protestat cu utilajele, eu eram în spate și am văzut că au intrat pe contrasens două Tir-uri care nu aveau numere românești. Au forțat și au scos practic de pe șosea un tractor aflat pe avarii și un microbuz de persoane. Ulterior cei doi au coborât din mașinile lor cu cuțitele la noi. M-am temut pentru viața mea și a colegilor mei când i-am văzut cu cuțitele. Eu am sărit în apărarea colegilor mei, mi-a fost teamă, la ce poți să te gândești când cineva te amenință cu cuțitul. Ghinionul lor a fost că noi toți am fost uniți și i-am blocat. Jandarmeria i-a filmat când erau pe contrasens, dar noi nu am mai filmat pentru că trebuia să ne apărăm”, a spus fermierul brăilean.

    Citiți și: Sindicatul polițiștilor Europol: Ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii!

    Cei doi șoferi ucraineni agresivi au rămas fără permisele de conducere

    Agricultorul a decis să sune la Poliție, iar oamenii legii au apărut imediat la fața locului. Cei doi șoferi agresivi au reușit să scape de arme, însă chiar și așa s-au ales cu permisele suspendate.

    ”Noi ne îndreptam dinspre Focșani spre Baldovinești, iar la un cunoscut semn din zonă, un fanion, s-a întâmplat incidentul. Eu am coborât și am sunat la Poliție când am văzut că au coborât cu cuțitele. Noi am fost uniți, fermierii cu transportatorii și nu aveau șanse să scape nepedepsiți. Oamenii legii nu le-au făcut dosare penale, dar le-a suspendat permisele de conducere”, a spus fermierul brăilean.

    Sică Gorgan a completat că momentan se află alături de alți fermieri în Voluntari, în drum spre București, pentru a se alătura fermierilor care protestează în Capitală.


    Te-ar mai putea interesa

    Încrețirea sau răsucirea frunzelor la ardei. Cauze, remedii Alertă meteo în 18 județe unde sunt anunțate ploi torențiale, căderi de grindină și vijelii Bursa cerealelor: Salt pentru grâu, porumb și rapiță. Prețuri astăzi în portul Constanța

    Ultimele știri

    Prețul roșiilor românești s-a prăbușit după sărbători. Cât costă acum un kilogram de tomate la fermieri Vacile unui unui fermier au murit în chinuri groznice. Crescătorul este convins că animalele fost otrăvite Majorarea subvențiilor și achiziția de animale cu fonduri UE – subiecte fierbinți la întâlnirea Barbu-Wojciechowski