• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii va cere demisia comisarului Wojciechowski dacă nu acordă derogare la GAEC 7 și 8

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski dacă nu se rezolvă problema derogărilor pentru GAEC 7 și 8. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la o întâlnire cu fermierii.

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat astăzi, luni – 22 ianuarie, într-o discuţie cu fermierii, la Târgu Mureş, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri.

    Citiți și: Comisarul UE pentru Agricultură: Nu vor exista derogări de la GAEC 6, 7 și 8

    Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski

    Florin Barbu a anunțat că mâine, marți – 23 ianuarie va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, în cadrul Consiliului de Miniştri.

    ”România a pus prin Consiliul de Miniştri derogările de la GAEC 7 şi 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susţinerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania şi Franţa, privind derogările de la GAEC 7 şi 8 şi nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniştri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniştri, ca România, şi-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state. Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniştri, mâine, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 şi 8 derogare, pentru că nu s-a înţeles un lucru şi am încercat să le explic şi comisarului şi la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectaţi, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Florin Barbu, conform Agerpres.

    Citiți și: Subvenții APIA 2024 cu procent minim de pârloagă. GAEC 8 – în vigoare

    Florin Barbu: Este prima oară când un ministru cere demisia comisarului european pe Agricultură în Consiliul de Miniştri 

    Ministrul Agriculturii a susţinut că, atunci când există un cadru aprobat pentru o prelungire, înseamnă că sunt dificultăţi şi că de aceea, marţi dimineaţă, dacă nu se rezolvă derogările de la GAEC 7 şi 8, va solicita demisia comisarului Janusz Wojciechowski.

    ”Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveţi în faţă, va cere demisia în Consiliul de Miniştri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog”, a precizat Florin Barbu.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    Programul Tineri Lideri pentru Agricultură a ajuns la Seria 8. Sprijin puternic de la Agricover Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri