• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesaj de Sărbători din partea directorului general adjunct al AFIR Nicolae Popa

    agrointeligenta.ro

    Ne apropiem de finalizarea implementării PNDR 2013. Făcând o retrospectivă a ceea ce s-a realizat până acum putem afirma fără nicio reținere că specialiştii AFIR şi-au făcut datoria. Aceştia au făcut eforturi imense pentru ca toate proiectele care au fost în analiză şi verificări, să ajungă cât se poate de repede la etapa rambursării cheltuielilor, a plăţilor făcute către beneficiari. Iar rezultatele actuale confirmă prin faptul că s-a plătit efectiv din fondurile alocate de Uniunea Europeană peste 80%. De asemenea, văzând cifrele actuale avem convingerea că la 30 septembrie 2015, data finalizării tuturor proiectelor finanțate prin PNDR 2013, vom realiza un procent de absorbţie al fondurilor europene de peste 96% din suma alocată, ceea ce constituie un rezultat bun şi care acoperă toate eforturile şi munca depusă în această perioadă de către specialiştii noştri. Principalele obiective pentru perioada următoare, sunt simplificarea procedurilor și reducerea numărul documentelor solicitate de la diverse instituții pentru stabilirea eligibilității proiectului.

    Deja am făcut paşi importanţi în această direcţie: depunerea on-line a proiectelor începând cu 2014, schimbarea modului de organizare a sesiunilor depunerii de proiecte care va duce la scurtarea perioadei de analiză de la un an cât a fost în Programul 2013, la maxim 4 luni în PNDR 2020. De asemenea, constituirea Bazei de Date cu Preţuri de Referinţă pentru utilaje şi maşini agricole, reprezintă o mare realizare a Agenţiei noastre prin faptul că pentru achiziţionarea de utilaje, maşini agricole şi instalaţii, beneficiarii privaţi nu vor mai fi supuşi procedurii greoaie de achiziţie prin cereri de ofertă, ci prin stabilirea unui preţ standard maximal ei vor putea să finalizeze tranzacţia de vânzare – cumpărare în maxim o jumătate de oră. În felul acesta scurtăm la maxim timpul alocat procedurii de achiziţie de la 3 – 4 luni cât era înainte, la maxim o jumătate de oră.

    Pentru Programul 2020 suntem pregătiţi cu procedurile şi ghidurile solicitantului. S-au făcut modificări legislative de rigoare pentru aplicarea cât mai corectă a PNDR 2020, așadar estimăm faptul că viitorul Program va fi mult mai fiabil, va răspunde mult mai concret la problemele cu care se confruntă beneficiarii şi va fi mult mai aplicat pe nevoile reale ale beneficiarilor. Programul este foarte bine construit, el răspunde acelor obiective pe care le avem în vedere pentru dezvoltarea socio-economică a mediului rural. Din cele 24 de măsuri ale PNDR 2013 au rămas doar 13 în PNDR 2020, acestea având în vedere atât înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea investiţiilor rurale, dar şi susţinerea fermelor mici, de familie şi a tinerilor fermieri, şi nu în ultimul rând, dezvoltarea infrastructurii rurale. De menționat este și faptul că pentru componenta LEADER s-au alocat sume importante pe care GAL-urile le vor folosi pentru a implementa proiecte în vederea soluționării nevoilor comunității locale, acestea acoperind o gamă de probleme dintre cele mai diverse, urmărindu-se atât dezvoltarea în mediul rural a afacerilor, crearea de locuri de muncă dar și formarea clasei de mijloc.

    Pentru anul care vine le urez tuturor cititorilor multă sănătate, bucurii şi împliniri! Putere de muncă tuturor şi La mulţi ani!

    Nicolae Popa – director general adjunct al AFIR

    (Mesaj preluat din EuroAgricultura – newsletter lunar AFIR)

    Te-ar mai putea interesa

    Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor