• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescător de ovine: Mielul de Paște va fi mai scump din cauza prețului mai mare la porumb

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Paradox: în timp ce fermierii spun că prețul porumbului scade și este foarte mic, crescătorii de animale reclamă că, din cauza majorării prețurilor la porumb, sunt și ei nevoiți să scumpească în acest an mielul de Paște.

    Agricultorii sunt nemulțumiți de prețul cerealelor, în special de cel la grâu și porumb. Crescătorii de ovine, în schimb, spun că aceste cereale sunt scumpe și din acest motiv, carnea de miel va fi mai scumpă în acest an de Paște.

    ”Cu oaia de-obicei e mai greu iarna, cel puțin anul acesta a fost o iarnă ușoară nu a plouat, nu au fost zăpezi mari, am putut ieși cu ele la pășunat şi în decembrie, dar şi în ianuarie, nu a fost problemă să iasă la plimbare. Bineînțeles le mai dăm și de mâncare concentrate, porumb, fân. Mieii încă nu iasă afară, rămân în staul până pornesc, două-trei săptămâni, o lună, cât le trebuie”, a spus pentru Radio Reșița Gheorghe Ursul, crescător de oi din satul Iabalcea, Carașova, județul Caraș-Severin.

    Citiți și: Mieii de Paști din acest an vor fi mai dolofani. Oier: Mielul va trece de 20 de kilograme

    Prețul cărnii de miel, în creștere din cauza scumpirii porumbului

    Crescătorul de ovine a făcut și o estimare privind prețul cărnii de miel de Paște în acest an. ”Aproximez să fie undeva între 20 de lei în viu și 40, poate şi peste în carcasă, puțin mai scumpă față de anii trecuți. Este şi investiția mai mare pe an ce trece, plecând de la porumb, de la furaje toate cresc, e normal că și preţurile să fie mai mari. Cumpăr porumb din altă parte, în câmp am foarte puțin, este suprafaţa mică, doar pentru consumul propriu, dar pentru ele cumpăr cu tona. Preţurile sunt în funcție de cum găsesc; de la un leu, un leu douăzeci dacă mai am norocul să găsesc și sub un leu e și mai bine, dar depinde și de porumb; unul îl mănâncă şi se cunoaște, altul îl mănâncă și degeaba, adică nu are caloriile necesare”, a mai spus fermierul, citat de G4media.

    Citiți și: Preț miei Paști 2024. Crescătorii de oi anunță scumpiri la carnea de miel

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!