Cum a luat naștere un business integrat, cu activități în agricultură și import de utilaje agricole
Daniel Befu -
Pentru nădlăcanul Gheorghe Porubszki, totul a început odată cu retrocedarea celor câteva hectare ale familiei sale. Chiar dacă niciodată până atunci nu se proiectase în pielea unui agricultor, a fost luat de val și a început să lucreze pâmântul.
”În ‘88 eu am plecat în armată și am revenit în ’90. Am plecat într-un regim și m-am întors acasă în altul. Bunicul matern a fost cel care mi-a insuflat dragostea față de natură, de agricultură, dragostea pentru pământ. El avea un respect deosebit pentru pământ și iubea animalele, în special caii. Pe vremea când bunicul lucra pământul, calul l-a ajutat să are, să semene, ca să facă producție. Ei aveau o fermă, la noi în zonă i se spune sălaș, afară în camp, și, în ’88, fostul regim a intrat cu buldozerul și i-a dărâmat sălașul. În septembrie, când eu am plecat în armată, am fost pentru ultima dată la sălaș. Fusese deja demolat. Când am ajuns cam la 500 m de fosta clădire, m-am uitat în spate și mi-am spus că în viața mea n-am să mai trec prin acel loc. Cu imaginea asta tristă în suflet, am plecat în armată, la Timișoara, unde m-a prins Revoluția. Când am venit înapoi, nici n-am ajuns bine acasă, era final de ianuarie ’90, verișorul mamei, m-a atras în horă: «Am căpătat pământul inapoi. Trebuie să ne apucăm să lucrăm pământul». Habar n-aveam despre absolut nimic ce însemna a munci pământul . N-aveam nici în clin, nici în mânecă. Dar era vârsta la care poți face orice. Aveam 22 de ani, așa că am început să facem agricultură cu un tractor și o combină închiriată, pentru recoltat grâu. Porumbul il prășeam și recoltam manual cu oameni tocmiti cu ziua sau cu cei veniti din Maramureș, pentru care plata era în grâne. Făceam totul manual”, își amintește Gheorghe Porubszki.
Ce se întâmplă când doi străini intră în vorbă despre agricultură, pe o bancă
Gheorghe Porubszki era un tânăr care de-abia dăduse piept cu viața, când, o întâlnire providențială, pe o bancă, în fața unei autorități a statului român, i-a marcat destinul .
”Într-o zi m-am întâlnit cu Ioan Drienovski, cel care avea să-mi devină asociat, în timp ce așteptam pe o bancă să ne vină rândul la o autoritate a statului. Eu lucram în jur de 20 ha, el tot cam pe atât. Eram consăteni, știam că suntem nădlăcani, știam unul despre celălalt că facem agricultură, dar nu eram prieteni. El e mai în vârstă cu 8 ani. Așteptând, am intrat în vorbă despre recoltatul porumbului care se apropia, având experiența unei campanii în care recoltasem cu oamenii din Maramureș și deja eram sătui, că acei zilieri trebuiau cazați, trebuia făcută mâncare pentru ei și vă dați seama, era o adevărată logistică numai pe partea de resursă umană, ca să nu mai vorbim de partea cealaltă, de productivitate a recoltatului și rentabilitate economică. Vorbind noi unul cu altul: «Ce facem?» «Păi, uite ce zic eu. Știu pe cineva în Slovenia care ne poate ajuta să cumpărăm câte o combină de porumb. Folosite, bineînțeles». «Când plecăm?» «Mâine». A doua zi ne-am urcat în mașină, ne-am dus în Slovenia la fabrica Sip Sempeter, unde doamna Snejana, directorul economic, ne-a întrebat: ”Nu vreți să fiți importatori ai utilajelor noastre în România?». Noi ne uităm unul la altul. Aveam doar 5.000-6.000 de mărci, ca să ne cumpărăm combinele acelea second-hand. Ne-am gândit că nu avem noi capitalul necesar ca să începem o asemenea afacere, desi, poate, dacă am fi fost deschiși, poate s-ar fi găsit soluții. Asta a fost prima propunere care ni s-a făcut, de a face comerț cu utilaje noi. Dar noi am dat cu piciorul acelei propuneri, fiind cruzi la minte pe vremea aceea. Ni s-a părut o pălărie prea mare pentru noi. Așa că ne-am cumpărat câte o combină folosită fiecare și am venit în România cu ele. În toamna aceea am fost atracția Nădlacului. Toată lumea venea la capăt de parcelă, să vadă cum recoltează combinele tractate care înlocuiau zilierii”, vorbește Gheorghe Porubszki despre începutul afacerii cu utilaje agricole.
Momentul când a prins gustul importului de utilaje second hand
Chiar dacă cei doi tovarăși nu au conștientizat la acel moment, acele utilaje aduse pe trailer, au însemnat startul a ce urma să devină mai târziu Zetor Tractor România.
”Atunci ne-a venit și nouă pofta de tehnologizare a fermelor noastre, când am văzut că, folosind utilaje, putem economisi timp și bani. Așa că în primăvara lui ‘92 am plecat cu Ioan Drienovski în următoarea aventură, de data asta în Austria. Din Austria ne-am cumpărat câte o combină de recoltat cereale păioase, deoarece SMA-urile erau foarte solicitate în perioada aceea și era mai bine să ai combina ta. Chiar am fost pionieri în chestia aceasta. Așa am început să batem Europa: Germania, Slovacia, Cehia și cumpăram tractoare românești duse acolo pe vremea comunismului și noi le reimportam, fiindcă erau fără taxe vamale. Așa am început ca în paralel cu agricultura să mai aducem câte o cositoare, câte un plug. Astfel au arătat începuturile, în anii ‘91-‘92. Când mergeam în străinătate trăgeam cu ochiul la ceea ce făceau agricultorii din Franța, Germania sau Austria”, își amintește Gheorghe Porubszki.
Prima afacere în care s-au asociat a fost o moară
”Și eu și Ioan Drienovski eram fiecare cu ferma lui. Ulterior am început să producem cantități mai mari de cereale și am început să avem o problemă cu desfacerea mărfii produse. Pe vremea aceea, în principiu produceam grâu și porumb. Grâul era o necesitate, porumbul era de bază și făceam bani frumoși. E zonă propice pentru porumb, mergea foarte bine, nu era așa secetă cum este acum. Prin ‘97-‘98 începuse deja să fie o problemă, nu aveam cui să vindem grâul și atunci ce ne-am gândit noi? Am adus o moară din străinătate, fiindcă au fost date niște derogări prin care toate mijloacele de producție care erau importate erau scutite de taxe vamale și TVA. Și am prins acea portiță , am adus moara pe care o mai avem și acum. O moară mică, care poate măcina undeva la 500kg/h dar pentru ce producem noi, era chiar suficient. În 98, când am pornit moara, am fost a 29-a moară din județul Arad. Acesta a fost primul proiect în care ne-am hotărât să ne asociem. Îmi amintesc că un prieten de-al lui Ioan, ne-a întrebat: «Voi v-ați gândit ce nume să dați morii?» Și fiindcă amândoi suntem în aceeași zodie, am botezat-o ”Moara Capricornilor”. Acea moară, care a fost prima noastră asociere, e una din cele două mori care mai funcționeză astăzi în județul Arad. Livrează făină la brutării din Nădlac , Pecica și Arad. În vremurile bune, mergeam cu moara pe trei schimburi și nu făceam față, desi existau 29 de mori, azi mai măcinăm doar cu un singur schimb”.
Deși aveau moara la comun, operațiunile agricole și le gestionau fiecare independent: ”La un moment dat, am ajuns să nu mai facem față cererii în prima locație, așa că după 2 ani am cumpărat o altă locație care a fost a cooperativei meșteșugărești, la marginea orașului Nădlac. Acolo am mutat moara și am refăcut magaziile, pe care le-am transformat în magazii pentru cereale, pe care, deși le produceam fiecare în ferma lui, ni le depozitam la comun. Acea magazie de atunci e locul în care astăzi putem să depozităm undeva la 1800 t de cereale. Acesta a fost următorul pas în asocierea noastră. Ulterior s-a produs fuziunea fermelor noastre. Nu s-a întâmplat dintr-o dată, ci treptat. Începusem să luăm deciziile împreună: «astăzi facem așa, mâine facem așa», «azi mă duc la tine, mâine mă duc la mine». Noi, de fapt, nici nu ne-am dat seama când s-a produs această unificare a activităților agricole. A fost ceva natural”.
Ferma a devenit fanionul prin care probează inovații în materie de soiuri, hibrizi, tehnologii, utilaje și echipamente: ”Era altă lume în care noi mergeam, vedem ce înseamnă tehnologie și vă dați seama că ne doream și noi să avem aceleași lucruri, să facem producții similare și la noi. Pe vremea aceea făceau 15-16 t/ha la porumb irigat în Slovenia, deși n-aveau cernoziomul pe care-l avem noi. Asta ne durea. Cum să obținem productii mai mari ne interesa pe noi, în primul și în primul rând. Călătoriile în occident după utilaje erau o sursă majoră de inspirație, fiindcă îți arătau până unde poți urca și care e limita de sus a unei ferme. Noi n-am fost mai deștepți decât restul fermierilor români, ci doar am văzut ce înseamnă performanța și am reușit să ne fixăm un reper aspirațional. Nu am nici o remușcare că am «furat idei», că am copiat ce am văzut în fermele vestice”.
În căutarea tractorului perfect
În acei ani a apărut o altă problemă. Celor doi prieteni și asociați, le trebuiau tractoare mai mari pentru activitățile de fermă: ”Nu mai puteam să folosim tractoarele românești, majoritatea aveau 65 CP. E drept mai erau și UTB-urile de 75 CP și erau și cele de 100 CP, însă nu erau atât de fiabile. Așa că ne-am hotărât să pornim în căutare, ca să ne aducem un tractor mai mare. Ne-am hotărât că ideal ar fi un tractor de 130 CP. Am fost în Franța și Germania și așa am găsit primul tractor care ne-a plăcut. A fost un Fiat, primul tractor de 130 de cai adus la noi în localitate. Asta s-a întâmplat undeva în 1999-2000”.
În 2003-2004 când s-a pornit SAPARD-ul, fermierii, în special cei tineri, însetați de nou, au început să se modernizeze. Iar cei doi prieteni și parteneri de business, au venit cu răspunsuri la nevoile lor. ”Ioan Drienvoski, fiind inginer mecanic, a tot căutat, a luat la rând toate filmele de tractoare și îmi amintesc că înainte de Crăciun, mă sună: «Hai până la moară!». Știi am găsit tractoare Zetor. Știam despre aceaastă marcă, dar nu pot spune că aveam o cunoaștere profundă a acestei mărci. Acel tractor ne-a impresionat, așa că am vorbit cu cei de la fabrica din Brno. Ei ne-au spus că în România nu au importator, cea mai apropiată piață de achiziție fiind în Ungaria și ne-au întrebat dacă nu vrem să fim importatori Zetor. Trecuseră 12 ani de la momentul când ni s-a propus întâia oară, de către un producător străin, să fim reprezentantul lor în România. Dacă prima oară am fost necopți, de data asta am fost pregătiți să spunem DA. Am adus primele trei tractoare și așa am început să lucrăm cu ele în fermă și am avut cu ce să mergem la expozițiile de profil. Prima noastră expoziție în care am prezentat tractorul Zetor, a fost la Agraria Cluj în anul 2005. În primul an am vândut un singur tractor. Ca idee, în anul nostru cel mai de vârf, am vândut 98 de tractoare. Așa am devenit noi importatori de utilaje agricole. Bineînțeles că tractoarele trebuiau echipate cu încărcătoare, semănători, prășitoare, tocătoare … și am devenit importatori ai diverșilor producători europeni, pentru toate aceste echipamente ce se atașează la tractor. Apoi am început să aducem utilaje și echipamente pentru păduri. Am ajuns să aducem cam tot ce e nevoie în piață. Deja începusem să avem relații și să cunoaștem lumea aceasta a comerțului cu utilaje agricole. E o lume extrem de concurențială, în care toată lumea spune că utilajul lui este mai bun, dar noi am avut mereu un atu, un as în mânecă și anume că toate utilajele pe care noi le comercializăm, sunt încercate la noi în fermă în decursul anilor”.
Ceea ce a început ca un import de utilaje second hand, care să răspundă nevoilor fermelor lui Gheorghe Porubszki și Ioan Drienovski, în primii ani ai democrației, s-a transformat în Zetor Tractor România, un business robust, extrem de apreciat de fermierii mici și mijlocii din țara noastră. Creșterea și dezvoltarea companiei, a impus o separare a atribuțiilor în cadrul business-ului comun. ”De la un moment dat, Ioan s-a ocupat doar de partea de mecanică și de import de utilaje, iar eu am început să mă ocup de ferma noastră comună. Astăzi lucrăm undeva la 235 ha, am făcut și o cooperativă în care sunt 5 membri și 2 membri afiliați, care lucrează undeva la 360 ha. Este o cooperativă mică, dar care ne reprezintă și prin care încercăm să găsim răspunsuri la nevoile noastre”.
Chimia celor doi parteneri de business e cea care a făcut posibil succesul acestui business complex, care include atât activități de cultură mare și prelucrare, cât și import, service de utilaje și echipamente agricole. ”În cazul nostru, fiecare își are oarecum resortul lui și încearcă să facă lucrurile ca și când le-ar face pentru sine, chiar dacă face și pentru celălalt. Avem un principiu de bază, acela că încercăm să rezolvăm problemele la comun și încercăm de fiecare dată să fim corecți unul față de celălalt. Chiar și atunci când avem opinii diferite, știm că trebuie să găsim o soluție și se pare că am reușit. Sunt 33 de ani de când construim acest business și e o asociere de succes”, spune Gheorghe Porubszki.
După experiența acumulată în deceniile de business cu utilaje agricole, Gheorghe Porubszki știe că cea mai bună reclamă sunt clienții mulțumiți: ”Tot timpul trebuie găsite soluții noi, trebuie abordat un capitol nou și întotdeauna apar tehnologii noi. Ceea ce acum 20 de ani era ceva demn de Războiului stelelor, acum e o banalitate și au apărut dotări la care atunci nici nu visam să existe. Noi, ca și companie importatoare de utilaje și echipamente agricole, trebuie în primul rând să știm să sfătuim fermierii corect asupra nevoilor lor și a capabilităților utilajelor noastre. Un client mulțumit aduce un alt client, în timp ce unul nemulțumit sperie zece”.
