• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producătorul de vin care a mizat numai pe soiuri românești de viță de vie

    Daniel Befu -

    În județul Iași, unul dintre cei mai mari producători de vin încheie o campanie de toamnă îmbelșugată. Strugurii de la Casa de Vinuri Cotnari au fost culeși de pe cele 1.750 de hectare de vie, iar acum grija producătorului este direcționată spre procesul de vinificație. O tradiție care datează pe aceste meleaguri de peste două mii de ani este astăzi dusă mai departe de o familie de antreprenori care și-a asumat responsabilitatea păstrării calității vinului românesc.

    Compania Cotnari a fost privatizată în anul 2000, ceea ce a însemnat și salvarea afacerii. De la acel moment și până în prezent, investițiile făcute aici au fost uriașe și au inclus o cramă cu capacitate totală de vinificare și depozitare de aproximativ 30 de milioane litri. ”Separat, la Crama Axinte unde, capacitatea totală de limpezire, fermentare și depozitare este de 6 milioane litri și o cramă mai mică, destinată exclusiv vinurilor roșii, vinurilor produse din soiul de Fetească neagră, de 250.000 de litri”, de-a declarat Remus Deleanu, acționar la Casa de Vinuri Cotnari SA.

    Din cele 1.750 de hectare de viță de vie, 1.500 de hectare sunt plantații noi, realizate pe programul de reconversie începând cu anul 2006. În plus, a fost modernizată crama mare – Crama Cotnari cu metode de vinificare moderne, aduse la zi cu tehnologii de ultimă generație – de la buncăre de recepție, prese, vase de limpezire, capacitate de fermentare de 8 milioane litri – doar pentru fermentare, pentru a asigura întregul proces de fermentare, că se derulează pe parcursul unei luni de toamnă.

    Ambiția producătorului din județul Iași este a produce în fiecare an cele mai bune vinuri românești. Dacă alte plantații s-au întinerit cu soiuri străine, aici s-a investit în conservarea celor mai vechi și apreciate soiuri românești.

    ”Ce este deosebit poate de alte crame pe care le cunoaștem – faptul că am mizat exclusiv pe soiuri pure românești și aici vorbim în primul rând de patru soiuri albe, dintre care două se regăsesc doar la Cotnari – vorbim aici de Frâncușă, de Grasă de Cotnari, iar separat, avem Tămâioasă și Fetească albă. Poate am fost puțin mai încăpățânați față de alții atunci când am ales să mizăm doar pe soiuri autohtone, dar gândiți-vă pe de altă parte, când vorbim de țări cu prestigiu în zona vinificației – vorbim de Franța, vorbim de Italia, vorbim de Spania, aceste țări merg de multe ori și pe ideea de soiuri autohtone. Gândiți-vă la Italia, sunt soiuri din nordul Italiei, din sudul Italiei. Specificitatea ajunge atât de mult, încât mulți dintre ei sunt mai mult interesați să cumpere soiurile și vinurile care se produc în zona respectivă și atunci, cumva, acest pariu l-am făcut și noi și se pare că este unul câștigător. Faptul că ne-am nișat doar pe soiuri și produse românești, pentru Diaspora din afară, a fost un plus și pentru noi, bineînțeles, un plus, pentru că multă lume știe de soiurile consacrate – soiurile internaționale. La soiurile internaționale ai clar un reper – Charndonnay, Sauvignon, poate Cabernet – au tipicitatea lor, dar atunci când te bucuri de un soi specific local, fie că este vorba din România, fie că este vorba de altă țară, atunci ai plăcerea să guști ceva din tradiția, din munca oamenilor, respectiv din ceea ce îți oferă locul și terroir-ul respectiv și clar că e o experiență diferită față de cea a soiurilor internaționale. Acestaa este și motivul pentru care în continuare mizăm pe aceste soiuri și le vom promova în continuare”, a explicat tânărul producător de vinuri.

    Soiurile autohtone au fost atent alese să fie potrivite locului. Sunt soiuri cu tradiție în zonă, soiuri cunoscute și apreciate de români. ”Este clar că soiuri precum Grasă de Cotnari, Frâncușă, care este cunoscută de atâtea sute de ani – au găsit ceva extraordinar aici în zonă, în podgorie, în aceste pământuri ale noastre. Nu întâmplător s-au dezvoltat de-a lungul sutelor de ani. Nu întâmplător aceste soiuri și vinurile obținute au găsit renume național, internațional și au fost obiecte de inspirație pentru scriitori și pentru bineînțeles, diplomați, monarhi veniți în zonă. Tipicitatea zonei respective a ajutat foarte mult la dezvoltare a soiurilor respective și la calitățile pe care le cunoaștem acum, regăsite în vinurile pe care le producem„, a explicat Remus Deleanu.

    Grupul Cotnari este printre cei mai mari producători de vin din România, cu 13 milioane de unități vândute pe ani. Cu riscul de a ne repeta, subliniem că este vorba exclusiv de vin obținut din soiuri românești. ”Din aceste 13 milioane, aproximativ 8% merg în afara țării. Vinurile pentru export, solurile pe care le dăm la export sunt destinate în mare parte Diasporei”, subliniază Deleanu.

    Procesul de producție al vinului românesc de Cotnari este unul foarte bine pus la punct. Imediat ce sunt culeși din vie, strugurii ajung la cramă pentru procesare. Are loc desciorchinarea, zdrobirea, limpezirea mustului și apoi fermentarea.

    ”Fermentarea este un proces esențial – durează aproximativ două săptămâni de zile și are loc la temperatură controlată, cu vase speciale de fermentare, care asigură o temperatură optimă în procesul fermentării. După cele două săptămâni de fermentare, vinul fermentat ajunge în hrube, la depozitare fie în vaste de inox, fie nu în butoaie de stejar sau în baricuri. Am optat să facem toată zona de fermentare exclusiv afară, unde este aer deschis, pentru că fermentarea este un proces care generează și diozid de carbon, iar pentru siguranța lucrătorilor de la cramă, fermentarea o facem doar afară, în aer deschis„, a punctat Remus Deleanu.

    Hrubele de la Cotnari păstrează tradiția vinului de odinioară, deși au fost restaurate complet. S-a păstrat cât s-a putut de mult arhitectura veche, inclusiv ușa de la intrare, sculptatî manual, care înfățișează toate procesele de producere a vinului – de la pregătirea terenului pentru înființarea plantațiilor la diferite lucrări care se fac la vița de vie, mergând mai departe către culesul strugurilor, presarea lor să spunem manuală sau la teasc, depozitarea în hrube și bineînțeles cea mai importantă și poate cea mai plăcută etapă, degustatul”, explică tânărul vinificator.

    Casa de Vinuri Cotnari a investit în tehnologia de producere a spumantelor

    Spumantele – noutatea de la Casa de Vinuri Cotnari

    Noutatea Casei de Vinuri Cotnari din județul Iași sunt spumantele. Obținute după metoda tradițională, cea folosită și de vinificatorii francezi din regiunea Champagne, aceste vinuri deosebite au reușit într-un timp foarte scurt să obțină aprecierea specialiștilor, și, cel mai important, a iubitorilor de vin.

    ”Am dorit să ne jucăm puțin cu aromele, să vedem ce produse putem să obținem și vă dau exemplu Frâncușa sau Grasa de Cotnari. Nimeni nu ar fi spus acum 10 ani vom face spumante metodă tradițională – fermentare 40-50-60 de luni în sticlă, cu aceste soiuri. Dar ce am obținut tipic pentru aceste soiuri în urma fermentării și la o perioadă atât de îndelungată? Gândiți-vă la pâinea proaspătă, la coajă de pâne. Drojdiile nefermentare atâtea luni de zile fiind ținute în sticlă schimbă, îmbunătățesc, dau un specific produsului final care vă amintește de această pâine proaspătă caldă p oate. Dar vă invit să-l de gustați și atunci o să vă dați seama și despre ce vorbesc”, este invitația lui Remus Deleanu pentru cei care nu au încercat încă spumantele de Cornari.

    Casa de Vinuri Cotnari a creat două vinuri inedite pentru programul Carrefour ”Deschidem Vinul Românesc”

    Două vinuri inedite create pentru programul Carrefour ”Deschidem Vinul Românesc”

    Vinurile prestigioasei crame din județul Iași sunt un brand în sine, iar investițiile enorme făcute în ultimii ani au reușit să întinerească imaginea vinului local și să îl îmbogățească cu noi etichete de valoare. Iar dintre vinurile noi, două au fost create special în cadrul programului ”Deschidem Vinul Românesc”, inițiat de Carrefour România, o inițiativă care și-a propus să promoveze vinul local.

    ”Ambiția noastră de a produce vinuri din soiuri pure românești s-a potrivit foarte bine cu inițiativa Carrefour – inițiativa lor de a sprijini produsele românești. În această colaborare cu Carrefour, Deschide Vinul Românesc, Noi am lansat într-o primă etapă două produse. Primul dintre ele este o Grasă de Cotnari vinificată în sec, ca o inovație zicem că este această lansare, pentru că de cele mai multe ori lumea cunoaște Grasa de Cotnari ca un vin demidulce, ca un vin dulce. Am încercat să schimbăm puțin paradigmele, să facem vinificare în sec și să lansăm o ediție limitată specială pentru Carrefour, iar cel de-al doilea produs pe care îl avem în colaborare cu Carrefour este de această dată un vin rose, dar un vin rose produs dintr-un soi roșu – din Fetească Neagră. Dacă de obicei știm Feteasca Neagră vinificată în roșu, prin proiectul cu Carrefour am adus ceva inovativ: este o vinificare în roze și este un produs unic pe care l-am dezvoltat în parteneriat cu ei. Ca note de gust se evidențiază căpșune, coacăze roșii, fructe de pădure. Este un vin fresh, floral și foarte bine asociat gastronomic cu cărnuri albe și roșii, de asemenea”, este mândru Remus Deleanu de colaborarea cu cunoscutul lanț de retail.

    Pe dealurile din satele comunei Cotnari, vinul este mai mult decât tradiție. Este inovație, este viitor pentru oamenii locului și pentru generațiile viitoare. Iar pentru România, vinul reprezintă unul dintre cei mai buni ambasadori, un brand de țară cu care ne mândrim în orice colț al lumii.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Lovitură pentru fermieri! Guvernul taie toate facilitățile pentru angajații din agricultură! Taxa pe stâlp, reintrodusă! Fermierii – impozit de 1,5% pentru solarii, sistemele de irigat și silozuri Preț polițe RCA pentru tractoare, în 2025. Tabelul cu tarife de referință