• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eurodeputații au decis: Exporturile de cereale din Ucraina, scutite de taxe, vor fi plafonate

    Angelica Lefter -

    Importurile de cereale din Ucraina, scutite de taxe vamale, vor fi limitate. Asta în urma unui vot al deputaților europeni, pe fondul nemulțumirilor fermierilor din mai multe state europene care au cerut măsuri mai dure față de importul produselor agroalimentare din țara aflată în război.

    Deputaţii europeni au votat, miercuri – 13 martie, în favoarea plafonării importurilor ucrainene de cereale scutite de taxe vamale, la fel ca în cazul ouălor, păsărilor de curte şi zahărului – o măsură solicitată de sectorul agricol şi care va trebui negociată cu statele membre, potrivit AFP, citată de News.ro.

    Citiți și: Prețurile cerealelor au ajuns la noi minime. Cerealele din Ucraina, principala cauză

    Importurile de cereale din Ucraina, scutite de taxe vamale, vor fi limitate (foto: economedia.ro)

    Afluxul de produse agroalimentare din Ucraina a dus la scăderea prețurilor locale

    Plenul Parlamentului European a aprobat prelungirea cu încă un an, începând din iunie, a scutirii de taxe vamale pentru importurile agricole ucrainene acordate începând cu 2022, dar cu ”mecanisme de salvgardare” consolidate, extinse la cereale.

    Fermierii europeni acuză afluxul de cereale, ouă şi pui din Ucraina de scăderea preţurilor locale, în special în ţările vecine, şi de crearea unei concurenţe „neloiale” prin nerespectarea anumitor standarde (păsări crescute în masă etc.). În perioada ianuarie-septembrie 2023, importurile de produse agricole ucrainene în UE au înregistrat un salt valoric de 11% pe parcursul unui an.

    Un subiect deosebit de sensibil în Polonia, unde blocarea frontierei de către fermieri furioşi a provocat o criză între Varşovia şi Kiev.

    Ca răspuns la aceste îngrijorări, Comisia Europeană a propus ”măsuri corective” care ar putea fi adoptate rapid în cazul unor ”perturbări majore” pe piaţă.

    Citiți și: UE va permite măsuri mai extinse pentru a controla importurile de cereale din Ucraina

    Bruxellesul a cerut ”frână de urgență” pentru carnea de pasăre, ouăle și zahărul importate din Ucraina

    În primul rând, pentru trei produse descrise ca fiind ”sensibile” – carnea de pasăre, ouăle şi zahărul – Bruxelles-ul a propus o ”frână de urgenţă” pentru a ”stabiliza” importurile la volumele medii de import în 2022 şi 2023, niveluri peste care vor fi reimpuse taxe vamale.

    Dar textul deputaţilor, adoptat cu o majoritate foarte largă (347 de voturi pentru, 117 împotrivă şi 99 de abţineri), modifică propunerea iniţială a Comisiei de a extinde acest „plafon” la cereale (grâu, orz, ovăz, maďs) şi miere – pentru a ţine cont de capacitatea mare de producţie a Ucrainei în ciuda războiului.
    De asemenea, modifică perioada de referinţă, care ar urma să fie calculată pe o medie de trei ani (2021-2023).

    Organizaţiile de agricultori au criticat faptul că plafonul propus de Bruxelles corespunde volumelor mari din ultimii doi ani, care au stat la baza crizei actuale.

    Aceste modificări vor trebui acum să fie negociate cu Consiliul European (statele membre) pentru a găsi un compromis şi a-l ratifica în mod oficial, înainte ca actuala scutire de taxe vamale să expire la începutul lunii iunie.

    ”Deputaţii europeni şi-au arătat în sfârşit înţelegerea faţă de producători prin adoptarea unor amendamente limitate, dar foarte necesare”, a fost reacţia Copa-Cogeca (organizaţia principalelor sindicate agricole din UE) şi a cinci organizaţii agricole sectoriale.

    ”Includerea cerealelor şi a mierii este binevenită (…) Dar trebuie să ne asigurăm că aceste măsuri sunt eficiente”, au adăugat acestea într-un comunicat de presă comun.

    Această decizie a Parlamentului European transmis un semnal puternic, dar se impune în continuare prudenţă, deoarece această poziţie trebuie încă să fie ”confirmată” în discuţiile cu statele membre, au precizat ei.


    Te-ar mai putea interesa

    Legea arendei – adoptată de Parlament! Contracte pe minim 7 ani, cu valabilitate și după decesul arendatorului Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului