Fermierii se mobilizează pentru a-l ajuta pe Petre Țăroiu să-și recupereze combina luată de bancă
Angelica Lefter -Fermierii s-au unit pentru sprijini un coleg de breaslă, pe Petre Țăroiu, care și-a pierdut combina agricolă din cauză că n-a mai putut să achite ratele anuale. Campania a fost deschisă online, de unul dintre fermierii de bine, Ionuț Bărbulescu, iar o donație de 10 euro, a câte 8.000 de fermieri poate salva agricultorul de la executarea silită, care are posibilitatea ca în 30 zile să-și răscumpere utilajul.
Un credit la bancă pentru un utilaj agricol este soluția găsită de mulți dintre fermieri pentru a putea să evolueze sau chiar să-și ducă activitatea mai departe. De cele mai multe ori, creditele sunt plătite la final de an, când recolta a fost strânsă și vândută, însă ce se întâmplă dacă anul a fost secetos sau dacă intervin alte fenomene? Din lipsă de bani, fermierul poate pierde și utilajul și banii pe care i-a achitat până atunci în vederea achiziționării finale, iar de cele mai multe ori nu găsește înțelegere la instituțiile financiare de la care a achiziționat creditul.
Seceta și prețul mic la cereale l-au dus la colaps pe tânărul fermier
Petre Țăroiu este un fermier din Videle, județul Teleorman, care lucrează 150 de hectare de cultură mare. În 2022 și-a achiziționat o combină cu ajutorul unui împrumut la bancă (OTP Bank). Totul a fost bine, până la prima secetă, când n-a mai putut să-și plătească datoria către bancă. Deși a obținut o amânare, fermierul a avut în continuare probleme, iar combina i-a fost în cele din urmă ridicată din fermă, după cum a relatat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO
”Eu am întârziat cu plata la leasing și mi-au reziliat contractul după 16 ianuarie, fără ca eu să fiu de acord. Eu am achiziționat combina agricolă în 2022, de la Mewi care mi-a recomandat ca bancă OTP Leasing și am obținut finanțarea fără nicio problemă. În 2022 aveam rata în noiembrie și rata din februarie 2023. A fost seceta care m-a stopat puțin, am întârziat ratele atunci, dar am găsit înțelegere la bancă și ulterior le-am plătit, erau 36.000 de euro. În vară a urmat prețul cerealelor care a fost unul catastrofal pentru majoritatea fermierilor, costuri mari la inputuri și mici la vânzare și am ieșit pe minus. În toamna lui 2023 ne-m confruntat iar cu secetă și prăpastia s-a adâncit mai mult. Seceta, prețurile mici la vânzarea cerealelor și mari la inputuri, când ajunsese tona de îngrășăminte 8.000 de lei, toate au contribuit, la acestea se mi adaugă ratele mai mari deoarece crescut ROBOR-ul, de la 75.000 de lei crescându-mi la 125.000 de lei rata”, a explicat fermierul teleormănean cum s-a întâmplat să nu mai aibă bani pentru ratele utilajului achiziționat.
Termenul limită până la care fermierul poate plăti utilajul este 1 mai
Din păcate, aflat în această situație, fermierul n-a mai găsit înțelegere la bancă. Executorul a venit și i-a ridicat utilajul, pe care poate să-l răscumpere până la data de 1 mai.
”Banca s-a adresat executorului judecătoresc, executorul s-a adresat instanței de la Videle, instanța i-a dat împuternicire să-mi ridice utilajul din curte, fără ca eu să fiu înștiințat de procedura aceasta. Am reușit să obțin un acord între mine, bancă și firma de executare creanțe cu data de ieri, până la 1 mai, am 32 de zile la dispoziție să strâng suma de peste 84.000 de euro și se mai adaugă cheltuielile executorului, ale firmei de recuperare creanțe. Eu am făcut public pe o rețea de socializare (Tik-Tok) situația mea, iar colegii fermieri s-au hotărât să facă această campanie de donații, ca să pot să redobândesc acest bun. Am făcut proces de predare-primire și acord de rezervare a bunului până la data de 1 mai. În urma acestei campanii, am fost sunat de fermieri care au vrut să-mi achite integral combina, dar nu aș vrea ca toată povara să fie pe umerii unei persoane, mai întâi să vedem dacă se strâng banii prin această campanie”, a spus fermierul Petre Țăroiu, unul dintre fermierii participanți la protestele de la Afumați, din acest an.
Colegii agricultori din toată țara vor să strângă bani și să plătească utilajul, mai ales că Petre este cunoscut ca un om cu suflet mare, care ajută la rândul lui. Mai mult, la protestele din ianuarie, fermierul din Teleorman s-a aflat zi de zi la Afumați, acolo unde a dat voce nemulțumirii tuturor producătorilor agricoli.
Cei care doresc să doneze pentru a-l sprijin pe Petre Țăroiu să își recupereze combina o pot face într-un anumit cont pus la dispoziție de fermier sau prin Revolut.
”Căutam 8.000 fermieri ca sa salvam 1 FERMIER executat de către bănci. Fermierii se unesc! 10 euro vor face DIFERENȚA!
Cont donații:
Nume: Petre Taroiu
Revolut: 0738660173
RO34BREL0005543159410100” au transmis fermierii pe Facebook.