• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ai accidente de muncă în fermă? Poți să îți pierzi subvenția!

    agrointeligenta.ro -

    Prezența accidentelor de muncă într-o fermă ar putea fi sancționată în viitorul apropiat de către autoritățile la Bruxelles. Mai exact, comisarul european pentru agricultură Phil Hogan a declarat recent că se gândește să introducă o sancțiune drastică pentru fermierii care se expun pe ei și salariații lor la condiții periculoase de muncă. Mai exact, Hogan să taie subvențiile agricole pentru fermele în care sunt raportate accidente de muncă.

    Anual, în UE, circa 500 de lucrători în sectorul agricol își pierd viața la locul de muncă. Cifrele indică, de altfel, un risc ridicat pentru fermieri, cele mai multe incidente fiind raportate în statele vestice, acolo unde și numărul deceselor a crescut îngrijorător. Astfel, în Marea Britanie, 42 de angajați din sectorul agricol și-au pierdut viața în 2012, potrivit statisticilor Eurostat, care mai indică și 97 de morți în Italia, 95 în Germania și 26 în Irlanda.

    Statistica sumbră l-a determinat, de altfel, și pe comisarul european pentru agricultură Phil Hogan să ia atitudine pentru a determina angajatorii din sectorul agricol să adopte măsuri de siguranță mai riguroase. ”Este inacceptabil, iar pentru a stopa acest fenomen, avem în discuție mai multe măsuri pentru a-i determina pe fermieri să acorde mai multă importanță siguranței lor și a familiilor lor la locul de muncă din ferme”, a declarat Phil Hogan, potrivit presei irlandeze,

    Hogan recunoaște că agricultura este un domeniu periculos, dar în care trebuie să fie impuse reguli mai stricte, în special în privința respectării normelor de lucru.

    ”În ultimă instanță putem ajunge să penalizăm fermierii care nu se protejează pe ei înșiși și pe familiile lor, spre exemplu prin reducerea măsurilor de plată pentru nerespectarea normelor de siguranță la locul de muncă”, a declarat Hogan.

    Deși a recunoscut că este o măsură delicată, comisarul european susține că este dispus să meargă într-atât de departe, dacă fermierii nu vor începe cu adevărat să conștientizeze riscurile la care se expun și să ia măsuri. Phil Hogan nu a precizat, însă, când ar putea fi introdusă sancționarea fermelor prin tăirea subvențiilor dacă nu adoptă reguli stricte de siguranță la locul de muncă. Totuși, comisarul a ținut să sublinieze că accidentele în ferme sunt o chestiune serioasă și, făcând referire mai ales la numărul de pierderi de vieți raporta în sectorul agricol irlandez, a menționat că deja comunitățile din țara sa au asistat la numeroase tragedii, iar șirul nu mai poate continua.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Tânărul inginer Rafael Marian propune un nou concept de consultanță gratuită pentru fermieri Guvernul a adoptat OUG pentru majorarea salariului minim în agricultură Județul ”asistaților social” în care peste trei sferturi din populație nu muncește

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte