• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sandor Darabont a preluat mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sandor Darabont a preluat, începând cu 1 iulie, funcția de Președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021. Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele, potrivit unui comunicat de presă al CFRO.

    În luna noiembrie 2023, Clubul Fermierilor Români a creat o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și câte alți doi reprezentanți locali la nivel de regiune, fermieri performanți din toate regiunile țării, cu scopul de a consolida activitatea de informare și reprezentare a agriculturii românești.

    Citiți și: Tinerii membri ai Clubului Fermierilor Români au propus în Parlamentul European crearea unui centru de excelență în România

    Noul președinte al Clubului, Sandor Darabont, reprezintă regiunea Nord-Vest, iar pentru următoarele șase luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:

    1. Promovarea unei inițiative de politică publică: Politica Agricolă Integrată a României (PAI), prin întâlniri cu partidele politice și alte asociații de profil – PAI este un angajament transpartinic, de lungă durată, al Parlamentului și Guvernului României, stabilind prioritățile agriculturii, indiferent de componenta politică a Guvernului și de durata ciclurilor electorale.
    2. Continuarea demersurilor pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri și Antreprenorilor în Agricultură – cu rol principal în formarea tinerilor și antreprenorilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și implicarea proactivă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.
    3. Continuarea discuțiilor cu europarlamentarii de la Bruxelles și inițierea dialogurilor cu toți candidații aleși la nivel local și național – pentru a gândi și implementa o strategie de susținere a sectorului agricol.
    4. Activarea unei comunități de antreprenori în grupurile de reflecție Agrinnovator, deja existente – înființarea unui grup de lucru format din membrii Consiliului Național de Coordonare al Clubului, care va avea ca scop identificarea problemelor la nivel de fermă și elaborarea unor strategii de soluționare, coroborate cu strategia PAC și pe care să le putem propune la nivel ministerial pentru o abordare transpartinică și pentru a putea fi introduse în PNS-ul următor.

    Citiți și: Maniu Vonica, CFRO: Fermierii s-au trezit că au de plătit bani în plus către bănci. Sumele sunt foarte mari

    Noul președinte a declarat că va continua demersurile pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor și Antreprenorilor în Agricultură și va pune accent pe creșterea participanților proveniți din zona Nord-Vest în programele de formare organizate de Club.

    ”Mă simt onorat să preiau mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români, reprezentând o oportunitate de a contribui activ la dezvoltarea agriculturii la nivel național, dar și de a pune în valoare potențialul regiunii Nord-Vest pe care o reprezint. În calitate de fermier, înțeleg provocările și nevoile colegilor mei și voi lucra pentru a susține inițiative care vizează modernizarea agriculturii, voi continua demersurile pentru Crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor și Antreprenorilor în Agricultură și totodată, voi pune accent pe creșterea participanților proveniți din zona Nord-Vest în programele de formare organizate de Club. În aceeași măsură, voi promova strategia de Politică Agricolă Integrată a României, reprezentată de un angajament transpartinic, pe termen lung, care stabilește prioritățile agriculturii, indiferent de componenta politică și de durata ciclurilor electorale. Vom continua să lucrăm împreună pentru a aduce un plus de valoare agriculturii românești, asigurându-ne că nevoile și perspectivele fermierilor din toate regiunile țării sunt reprezentate și promovate corespunzător”, a declarat Sandor Darabont, Președinte Clubului Fermierilor Români.

    Sandor Darabont a preluat mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români de la Vonica Maniu, care a deținut funcția în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024.

    ”În încheierea mandatului meu, sunt încrezător că Sandor Darabont va aduce o nouă energie și viziune în conducerea Clubului Fermierilor Români. Îi doresc succes în toate inițiativele sale și am încredere că va conduce organizația spre noi realizări”, a declarat Vonica Maniu, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Avans APIA 2026. Calendarul plăților pentru prima tranșă din subvenții Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    ASAS și ANZ au semnat un Protocol de Colaborare Instituțională! Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Trinity SC: Curățenia de toamnă care se vede în primăvară Percheziții de amploare în Ialomița și în Capitală într-un dosar penal de evaziune fiscală cu legume