• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Constantin Mihalache testează cultura de sorg: ”Cultura arată bine, spre foarte bine”

    Angelica Lefter -

    Seceta din ultima vreme a distrus speranțele fermierilor pentru recolte generoase la porumb și floarea-soarelui. Agricultorii cu experiență și-au dat seama că schimbările climatice sunt fenomene ireversibile, astfel că cei care trebuie să se adapteze sunt chiar ei, iar una dintre măsuri este cultivarea de plante rezistente la secetă, în detrimentul celor cu care s-au obișnuit de zeci de ani.

    Constantin Mihalache, administratorul Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași, a încercat, în acest an agricol, cultura sorgului, pe o suprafață de 15 hectare. Mulțumit de cum s-a comportat sorgul cultivat în primăvară, acesta consideră că fermierii trebuie să se adapteze la condițiile climatice, lucru pe care trebuie să-l facă și consumatorii.

    Citiți și: Sorgul, alternativa ideală la cultura de porumb

    Fermierul Constantin Mihalache, membru al Asociației Forța Fermierilor, administratorul Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași

    Sorgul, o cultură cu reziliență, care poate înlocui porumbul în anii secetoși

    Pe lângă, rapiță, grâu, porumb și orz, agricultorul călărășean Constantin Mihalache a cultivat și o solă cu sorg, cultură pe care a urmărit-o și de la care speră să obțină o recoltă frumoasă. Lipsa precipitațiilor l-a determinat pe fermier să acorde o șansă unei culturi mai puțin populare în țara noastră, după cum a menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Societățile la care sunt acționar sau asociat au înființat în acest an agricol 2023-2024, 700 de ha de rapiță, din care din cauza lipsei de precipitații a trebuit să întoarcem 500 de ha pentru că rapița a răsărit dar din păcate s-a uscat din cauza secetei. Pe acele suprafețe am înființat orz și grâu, căci am rămas în cultură cu aproximativ 200 de ha de rapiță, am înființat 630 de ha de grâu și 310 ha de orz. În primăvară mi-a rămas o suprafață foarte mică pentru culturile prășitoare și am înființat 120 de ha de floarea-soarelui și aproximativ 240 de ha de porumb. Irigăm aproximativ 90 de ha prin picurare, un proiect de aproximativ 6 ani la noi în fermă, cu niște costuri foarte mari. Estimăm totuși o producție de aproximativ 17 tone la ha la porumbul irigat, dar există posibilitatea ca și la această producție, practic, să nu fim rentabili. Ca alternativă la porumbul neirigat am înființat 15 ha de sorg pentru boabe, pentru hrana animalelor. asta pentru că de 6 ani de zile de când ne confruntăm cu secetă și o căldură excesivă. Anul acesta cred că rezultatele la sorg vor fi bune și foarte bune, ajutați, spun eu și de norocul începătorului, pentru că ploile deși au fost puține și în cantități limitate, am avut norocul că au venit exact când i-a trebuit acestei culturi”, a menționat Constantin Mihalache.

    În ferma lui Constantin Mihalache cultura de sorg ocupă deocamdată numai 15 hectare, practic un lot demonstrativ, pentru a observa îndeaproape cum se comportă planta. Fermierul spune că a beneficiat oarecum și de ”norocul începătorului”.

    ”Noi am înființat această cultură în jur de 2-3 mai, dat fiind pericolul de îngheț târziu, astfel încât dacă răsare să nu aibă niciun pic de stres termic. Acest lucru m-a avantajat, a avut o răsărire extrem de bună, am semănat în jur de 300.000 de boabe germinative pe ha. Plecarea în vegetație a fost deosebit de bună. La momentul în care practic a ieșit paniculul din burduf a beneficiat de o ploaie de 12 litri, ceea ce m-a făcut să îi acord foliar niște azot lichid în proporție de o parte de azot la 10 litri de apă, a produs puțină arsură, dar cultura a trecut peste acest stres. Cultura arată, zic eu, bine spre foarte bine, ținând cont de condițiile pedoclimatice ale acestui an”, a menționat agricultorul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Cultura de sorg neirigată se prezintă foarte bine, în ferma lui Constantin Mihalache

    Citiți și: Hibrizi de sorg de top în portofoliul Axereal

    Hibridul de sorg Huggo, ales de fermierul Constantin Mihalache pentru 10 hectare de cultură

    Hibridul ales de Constantin Mihalache este Huggo, care s-a dovedit a fi o alegere foarte bună. Tratamentele nu au fost unele speciale, iar planta a demonstrat că se descurcă excelent cu stresul termic.

    ”Sămânța este un hibrid de la RAGT, mai am o suprafață mai mică și de la Lidea. De la RAGT am pus pe 10 hectare de hibrid Huggo și de la Lidea pe 5 hectare. Huggo este un hibrid portocaliu, cu o talie medie, cu un aparat foliar foarte bine dezvoltat, bună vigoare la răsărire, panicul compact. Ca tehnologie, practic l-am erbicidat în postemergență timpurie cu Gardoprim Plus de la Syngenta, în doză de 4 litri la hectar, ceea ce a conferit un start foarte bun pentru că nu a avut o concurență a buruienilor și în vegetație am revenit cu erbicidul Casper de la Syngenta. Până acum nu am avut impact nici de boli, nici de dăunători și sperăm să nu avem impact până la recoltare, sfârșit de august sau mijloc de septembrie”, a punctat Constantin Mihalache.

    Recolta de sorg va deservi fie fermelor de porcine specializate, fie animalelor din ferma lui Constantin Mihalache sau a celor care primesc arendă în cereale. Este o modalitate bună de a testa reacția populației la cultivarea sorgului și utilizarea lui în hrana animalelor.

    ”Nu aș putea face o estimare a recoltei, să spunem vreo 5 tone la ha, pe când la porumbul neirigat producția va fi net inferioară. Îl vom folosi acolo unde este cerere, dacă va fi cerere din partea fermelor de porcine, vom da recolta de sorg acolo, dacă nu va fi cerere îl vom opri pentru hrana propriilor animale sau îl vom da ca arendă, ca substitut al porumbului. Vrem să arătăm oamenilor că există posibilitatea să furajeze păsările și porcii din gospodărie cu sorg. Boaba de sorg se poate și măcina, sorgul este folosit și în alimentația umană. În Africa se folosește la fabricarea pâinii și este foarte bun, mai ales pentru făina fără gluten”, a mai declarat Constantin Mihalache pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!