• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oier terorizat de un medic veterinar: ”Mi-a spus că-mi omoară oile, deși nu le-a făcut nici o analiză”

    Angelica Lefter -

    Scandal la o fermă de ovine, în timpul unui control inopinat al unui medic veterinar, însoțit de jandarmi. Oierul susține că veterinarul a venit neechipat corespunzător, i-a deranjat oile de la fătare și a amenințat că îi va ucide animalele deoarece are pesta micilor rumegătoare în fermă. Toate acestea, spune crescătorul de ovine, fără vreo dovadă sau o analiză în acest sens.

    În această dimineață de vineri – 9 august, oierul Adi Marian Tăbăcaru, din orașul Murgeni, județul Vaslui, care deține o turmă de 350 de oi și miei, s-a trezit cu vizita unei echipe formate din doi medici veterinari și doi jandarmi. Bărbatul știa că a fost deja la control pentru a-și putea primi subvențiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și nu a înțeles ce rost are o altă vizită în ferma sa. Mai mult, a încercat să afle de ce unul dintre medici, care i-a cerut să îi verifice oile, nu este îmbrăcat corespunzător, fiind conștient că îi poate fi adus, din neglijență, în ferma de ovine virusul pestei micilor rumegătoare.

    Citește și: ANSVSA: Numărul de focare de pesta micilor rumegătoare a ajuns la 56. Patru județe afectate

    Ovine din ferma lui Adi Marian Tăbăcaru

    Medicii veterinari au venit în fermă cu jandarmii

    Crescătorul de oi Adi Marian Tăbăcaru a spus că a fost efectiv hărțuit de medicul veterinar, de față cu cei cinci copii ai săi, că i-au fost deranjate oile care se aflau în plin proces de fătare și că deși se ocupă de ovine de 20 de ani, până acum n-a mai avut parte de o așa experiență urâtă. În momentul când a sunat la 112, spune oierul, cei doi jandarmi s-au retras și au preferat să nu se bage în discuțiile aprinse cu medicul veterinar. Întregul episod a fost filmat cu telefonul, iar oierul a făcut imediat plângere la Poliție, după cum a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL,RO.

    ”Am fost sunat de ei să merg la DSV. Când am ajuns acolo, domnul director și cu un domn medic veterinar care a fost la mine în control mi-au spus că trebuie să îmi facă un alt control, să se uite la oi să vadă cum le întrețin. Când colo, m-am trezit cu domnul doctor și cu jandarmii. Au intrat, s-au uitat la toate crotaliile, iar în momentul în care m-am dus la oile care fată, medicul mi-a ridicat oile de jos și a început să le fugărească. Mi-a spus că nu mor ele, o atitudine complet neprofesionistă. Apoi mi-a spus, și am video, că oile sunt bolnave și mi le ia să le omoare. Cum să spui asta fără o analiză? Eu i-am cerut să le prind eu și să i le dau să se uite la ele, dar nu a vrut, el intra în târlă, el le prindea, le-a dat cu spray în cap și în ochi, era îmbrăcat necorespunzător. El a venit într-un tricou și o pereche de cizme de cauciuc, pe când eu am auzit că pesta asta poate intra în fermă și pe roțile unui autovehicul. Cine știe în câte ferme a mai fost îmbrăcat așa, fără combinezon, și acum îmi aduce mie pesta micilor rumegătoare în fermă?!”, a menționat crescătorul de ovine din județul Vaslui.

    Citiți și: Pesta micilor rumegătoare: semne, prevenire, tratament

    Oierul Adi Marian Tăbăcaru a făcut plângere la Poliție pentru abuzul medicului veterinar

    Oierul i-a făcut plângere la Poliție medicului veterinar și așteaptă ca autoritățile să își facă treaba. El spune că se va lăsa de oierit dacă presiunea pe oieri va continua.

    ”Nu știu ce vrea de la mine acest medic veterinar. Eu am medicul meu, îl plătesc să aibă grijă de oile mele, dar eu am avut un conflict mai vechi cu un vecin medic veterinar, mi-e teamă să nu fie răzbunare. Nu știu ce se vrea. Nu mi-a testat oile și spune că sunt bolnave? Nu a venit cu un aparat, vorbea urât și cu colegul lui, îi spunea că nu știe să scrie. Eu îl dau în judecată oricum, am poze cu oile care alergau cu mieii atârnând de ele și filmări. Am fost la Poliție și am făcut plângere”, a declarat fermierul vasluian de 42 de ani, care spune că dacă mai continuă astfel de acțiuni va renunța la oierit și va pleca în străinătate la muncă, după 20 de ani de ciobănie.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Nicolae Cioranu a fost reales în funcția de președinte al Federației Romovis Șefa APIA – anunț pentru fermierii care așteaptă PD-28, subvenția pe pârloagă: „Luni, banii în conturi” Un taur din rasa Aberdeen Angus a fost vândut la o licitație cu aproape 150.000 de euro Preț miei Paște 2026. Calculele oierilor pentru un kilogram de carne de miel de sărbătorile pascale Agrostrategia unei ferme cu mai puțin de 200 de hectare: ”Plătim ratele în avans, nu ne cumpărăm combină”

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii a descoperit puiul românesc, ”zburat” cu offshore prin Cipru ca să aibă ”intrare” în supermarket Turcia a blocat exportul de îngrășăminte către România! Surse: Prețurile vor exploda din nou! Premierul Ilie Bolojan: Dacă preţul la motorină va creşte alarmant, vom lua măsurile pe care le avem la dispoziţie Fondatorul Agricover anunță că nu preia terenurile grupului Axios și că nu e interesat de dezvoltarea unor ferme proprii Vremea se schimbă radical. Anunțul meteorologilor pentru toate regiunile