Pesta micilor rumegătoare: semne, prevenire, tratament
Violina Gorcinschi -
Pesta micilor rumegătoare – boală periculoasă la ovine și caprine. Pesta micilor rumegătoare reprezintă un pericol real pentru efectivele de animale, având în vedere semnele severe și rata de mortalitate ridicată. Aflați din acest articol care sunt cauzele, cum se transmite și cum se tratează pesta micilor rumegătoare.
În acest articol:
Pesta micilor rumegătoare este o boală cauzată de un virus din familia Paramyxoviridae, extrem de periculos pentru animale. În cadrul efectivelor de oi și capre, mortalitatea poate ajunge la 70%. Pentru pesta micilor rumegătoare nu există tratament. De aceea, autoritățile, inclusiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), întreprind măsuri drastice pentru a preveni răspândirea bolii, depistată recent și la noi în țară.
Pesta micilor rumegătoare. Cauze
Pesta micilor rumemgătoare (PMR) sau small ruminant morbillivirus este o boală gravă la rumegătoarele mici precum ovinele și caprinele. Aceasta nu se transmite la oameni însă poate produce pagube majore pentru fermieri. Cele mai afectate animale sunt cele tinere, de 3-18 luni, în special caprele. Simptomele variază în funcție de severitatea bolii.
Virusul pestei micilor rumegătoare este încadrat în familia Paramyxoviridae, genul Morbilivirus, ordinul Mononegavirales, în care mai sunt incluse: virusul jigodiei, virusul pestei bovine, virusul rujeolei și virusuri ale mamiferelor marine, respectiv morbilivirusul cetaceelor (delfini, marsuini, balene) și virusul distemper al focilor. Acesta a fost prima dată înregistrat de Gargadennec et Lalanne, în 1942, pe Coasta de Fildeș când s-au constatat simptome similare cu cele ale pestei bovine, doar că se manifestau la caprine și ovine. Studiile bazate pe neutralizarea încrucișată și microscopia electronică arată că este un morbilivirus care are caracterele unui virus distinct, deși este legat biologic și antigenic de virusul pestei bovine.
Citește și: Focar de pesta micilor rumegătoare la o fermă cu aproape 50.000 de oi! Animalele – sacrificate!
O lungă perioadă de timp, pesta micilor rumegătoare era semnalată doar în unele țări din Africa (între Sahara și Ecuator), Asia de Sud-Est (mai ales în India), Asia Centrală, Orientul Mijlociu, peninsula Arabică. Utilizarea până în 1990 a unui vaccin atenuat pentru combaterea PMR la rumegătoarele mici poate să fi încetinit evoluția genetică a virusului limitând variabilitatea sa genetică și potențialul de răspândire. În ultimii 15 ani, PMR s-a răspândit rapid, extinzându-se în alte zone din Africa și părți mari din Asia, dar și în Europa.
În 2018, pesta micilor rumegătoare a fost depistată și la efectivele de rumegătoare mici din Bulgaria, unde au existat mai multe focare. Chiar recent, în cursul acestei luni, iulie 2024, un focar de pesta micilor rumegătoare a fost confirmat la o fermă din județul Tulcea, caz în care autoritățile au decis sacrificarea imediată a întregului efectiv de ovine, de aproape 50.000 de capete.
Pesta micilor rumegătoare. Transmitere
Pesta micilor rumegătoare se transmite foarte ușor, prin contact direct, de către animale aflate în perioada de incubație sau deja bolnave. În stadiile incipiente ale infecției, toate secrețiile (oculare, orale, nazale) și excrețiile (fecalele) sunt contaminate cu virus. De asemenea, când boala evoluează și mai mult, se poate transmite și prin lapte. Tusea și strănutul formează aerosoli virulenți în aer ce ajung la animale, în special cele întreținute în contact strâns. Răspândirea prin aerosoli pe distanțe lungi este puțin probabilă. La temperaturi scăzute și întuneric, virusul reușește să circule pe o distanță de circa 10 metri. Virusul poate rezista în fecale până la 11-12 săptămâni la capre pitice însănătoșite.
Printre sursele secundare, se numără: furajele, așternutul și alte materiale, care pot adăposti și transmite virusul pentru o scurtă perioadă, dar nu rămâne infecțios o durată mai lungă de timp. Nu există transmitere pe verticală a PPR prin placentă.
În cazul acestei boli, s-au înregistrat variații sezoniere, în special în cele ploioase sau reci și uscate. Adesea, se produc izbucniri epidemice sub formă de cicluri ce se succed la intervale de 4 la 5 ani, care corespund reconstituirii populațiilor receptive. Potrivit cercetărilor de până acum, insectele nu par să joace rolul de vector, potrivit unei lucrări realizate de conf. univ. dr. Sorin Răpuntean pe această temă.
Virusul este fragil în mediu exterior și nu se răspândește la distanță. Este distrus la o expunere de 60 de minute la temperaturi de peste 50 grade Celsius și inactivat la niveluri de pH mai mici de 4,0 și mai mari de 11,0 (stabil la 5,8-10,0.
Lumina ultravioletă și desicația au efect inactivant în 3-4 zile și este sensibil la alcooli, compuși fenolici, hidrat de sodiu, hipoclorit de sodiu, acid citric, detergenți și iodofori. Virusul este mai stabil în atmosferă uscată decât în atmosferă umedă, fenomen care antrenează o persistență și ocirculație pentru o durată mai lungă de timp De asemenea, virusul supraviețuiește perioade lungi în țesuturi refrigerate și înghețate.
Pesta micilor rumegătoare – semne. Cum recunoaștem boala
În cazul pestei micilor rumegătoare, semnele pot fi supraacute, acute, subacute şi cronice. Diferența este dată, în principal, de virulența virusului. Perioada de incubație este de 21 de zile. Printre principalele simptome ale pestei micilor rumegătoare se numără:
– febră ridicată, de peste 40 grade Celsius;
– anorexie;
– secreții serioase oculare și nazale care evoluează în secreții mucopurulente;
– leziuni necrotice în cavitatea bucală;
– diaree cu sânge și mucus (după 3-4 zile);
– dispnee și tuse;
– deces (de regulă, la o săptămână de la instalarea bolii).
În focarele severe de boală, rata morbidității poate ajunge la 90-100%, cu mortalitate de 100%, iar în focarele mai puțin severe morbiditatea nu depășește 50%. Atât morbiditatea cât și mortalitatea sunt mai scăzute în zonele endemice și în cazul animalelor adulte, comparativ cu cele tinere. În unele cazuri, boala poate fi asimptomatică.
Pesta micilor rumegătoare. Prevenire și tratament
Autoritățile române au întreprins o serie de acțiuni pentru a preveni răspândirea virusului pestei micilor rumegătoare și la noi în țară. Experții recomandă supravegherea pasivă pentru micile rumegătoare, domestice sau sălbatice, provenite din import. Documentele de identitate se verifică și au loc și controale fizice.
Cazurile suspecte de PMR se comunică la ANSVSA și se verifică imediat, prin efectuarea unor teste specifice de laborator. Procedura de supraveghere cuprinde și fermierii, muncitorii implicați zilnic în relația cu animalele, medicii veterinari de liberă practică împuterniciți ce trebuie, conform legii, să raporteze orice caz de îmbolnăvire.
Din păcate, încă nu există un tratament specific pentru această infecție, însă tratamentele împotriva complicațiilor provocate de bacterii și paraziți cresc rata de supraviețuire în efectivele afectate.
