• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum scăpăm de hoții din agricultură – Raport SAR 2015

    Lucian Davidescu -

    „Am pus patru hectare de pomi şi trebuie să cheltui 15.000 de lei pe an cu paza pen­tru că hoţii mi-au furat utilajele şi accesoriile. Furnizorul elveţian de unde am cum­părat pomii m-a vizitat şi m-a întrebat de ce mi-am făcut gard, că la el în ţară nu există aşa ceva, să faci gard pentru livadă. Eu ce să spun? Că l-am făcut pentru iepuri.”

    Ziarul Financiar

    De departe cea mai mare și mai ignorată problemă a agriculturii românești o reprezintă infracționalitatea – furturile de produse agricole direct din teren. În cazul marilor exploatații agricole, paza are un cost care ajunge deseori la un procent cu două cifre din total. Aceasta este însă cea mai mică dintre probleme pentru că măcar acest cost este asumat și supracompensat de costurile locale mult mai mici la achiziția terenurilor sau cu forța de muncă.

    Problema mai puțin vizibilă, dar mult mai gravă, este decizia de oportunitate – antreprenorii agricoli sunt obligați să se orienteze către culturi cu rentabilitate mică (sau chiar nerentabile pe suprafețele mici disponibile), dar cu reziliență mai mare la furturi.

    Orice încercare de a înființa culturi mai rentabile – legume, livezi etc. prezintă un risc uriaș, întrucât proaspăta afacere devine „premium-target” pentru toți hoții din zonă.
    Situația este demonstrată de structura exporturilor, care sunt alcătuite cu preponderență din materii prime sau cu grad redus de prelucrare.
    Pentru rezolvarea situației este nevoie de un set de politici complexe, care vor fi detaliate într-un viitor policy-brief al Societății Academice din România, însă pasul preliminar necesar este garantarea securității producției pentru fermieri.

    Una dintre barierele care ar trebui depășite este confuzia dintre cele două metode principale de calculare a productivității din agricultură.
    Productivitatea angajaților este în mod cert favorizată de mecanizare, dar care presupune cultivarea unor suprafețe cât mai mari cu cereale. Un singur angajat cu o combină agricolă performantă poate lucra 100 de hectare sau chiar mai mult. Acest mod de lucru a fost singura modalitate fezabilă de continuare a agriculturii în Vestul Europei (sau în SUA), unde populația rurală redusă și productivitatea industrială au făcut ca ferma tradițională, familială (sau „de subzistență” cum i se spune mai nou), să fie nefezabilă. Însă acesta a fost un proces natural, îndelungat, care în România nu s-a întâmplat nici până astăzi.

    Productivitatea terenului este, în schimb, net favorizată de culturile intensive în muncă, pe suprafețe mici dar cu produse de valoare adăugată mare – fructe, legume etc. Aici este nevoie de un angajat pentru fiecare hectar însă valoarea recoltei poate fi de până la 10 ori mai mare sau uneori chiar mai mult. Puse într-un sistem, cele două ecuații arată cam așa: un angajat care cultivă cereale pe 100 de hectare produce aceeași sumă de bani ca zece angajați care cultivă legume pe zece hectare. În primul caz, productivitatea resursei umane este de 10 ori mai mare, dar în al doilea caz productivitatea terenului este de 10 ori mai mare.

    Pentru țări ca Franța sau Germania, ajunse în postura din care populația ocupată în agricultură este oricum minusculă, prima variantă este și singura (deși există și acolo mici ferme familiale care reușesc să obțină venituri decente din ferme care la noi sunt considerate „de subzistență”). În România, populația rurală este aproape jumătate, iar cea ocupată în agricultură depășește un sfert. Iar structura ocupațională este oglindită de structura fermelor – avem aproape cea mai mică suprafață medie per exploatație agricolă din UE: doar 7,6% din suprafața agricolă are 3,67 milioane de ferme, adică 31,5% din total.

    Pentru ca resursa umană disponibilă să obțină o productivitate maximă, soluția o reprezintă nu exploatațiile mari, ci tocmai fermele mici, care să producă legume sau fructe. Ele pot asigura venituri decente chiar și de pe suprafețe de subzistență, dar cu condiția să dispară factorul inhibator al potențialelor furturi.
    Sunt și în România exemple de succes, chiar dacă acum ele sunt mai degrabă excepții – comunități întregi care prosperă din agricultura făcută inteligent, chiar și pe suprafețe mici: fie că este vorba de deținătorii de solarii din Matca/Galați (sau cei din sudul județului Ilfov), fie de cultivatorii de mere din Voinești/Dâmbovița, de căpșune din Albești/Argeș, de pepeni din Dăbuleni/Dolj și alte câteva zeci de astfel de cazuri. Sunt excepții pentru că au reușit să se impună în ciuda tuturor politicilor agricole care le-au stat împotrivă. Dar dacă ar exista protecţie, satele prospere au toate șansele să devină regula.

    Așa se face că, deși statistic infracționalitatea agricolă poate părea neglijabilă, episoadele de furt rămase nepedepsite inhibă orice potențial de dezvoltare. La nivelul întregii economii, s-ar putea spune că infracționalitatea din agricultură are un efect nociv aproape comparabil cu marea corupție.
    În acest caz, Politica Agricolă Comună are foarte puține instrumente fezabile, iar rezolvarea decisivă poate veni doar din direcția Poliției și a Justiției.
    Propunem instituirea unei politici de „toleranță zero” față de furturile agricole, cu mobilizare specială de resurse umane (cu responsabilități clare până la nivelul șefilor, dar și cu mobilizare specială din rândurile Jandarmeriei) și tehnologice (drone, camere cu infraroșu etc.)

    Complementar, probabil că este nevoie și de o măsură administrativă care să responsabilizeze statul să-și facă treaba, respectiv un fond de reasigurare pentru asigurătorii care încheie polițe contra furturilor agricole, după următorul principiu: asiguratul își încheie o poliță la un preț rezonabil și plătește daunele tot la un nivel rezonabil. Însă dacă, de exemplu, într-o comună furturile sunt atât de sus încât riscul este prea scump sau de-a dreptul neasigurabil, înseamnă că autoritatea publică nu își face treaba, prin urmare este cazul ca statul să scoată din buzunar diferența.

    Articolul a fost publicat în raportul anual al Societății Academice din România.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Afacerea lui Fănel Bogos cu 1.000 ha și 2.000 de angajați. ”Suntem în perioada de conversie la ouă și pui bio” Noi reguli pentru subvenția APIA pe suprafață. Facturile devin obligatorii ca să demonstrezi că lucrezi pământul! Data de referință a ANT – folosită fraudulos. Dacă renunțăm, banii pot merge la SCZ pe animale reale!

    Ultimele știri

    SITUAȚIA PE JUDEȚE! APIA: Lista cu crescătorii de animale intrați la ajutorul de stat de 100 euro/UVM! Ing. Gavrilă Tuchiluș a renunțat să mai întoarcă brazda: ”Semănăm grâul ca în cenușă, nu a plouat din luna mai!” APIA: Documentele pe care fermierii trebuie să le depună începând de mâine, 1 octombrie!

    Căutare în articole