• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ouăle din Ucraina care ”au rupt” supermarketurile sunt distribuite printr-o cunoscută cooperativă agricolă

    Angelica Lefter -

    Ouăle ieftine din Ucraina au invadat piața românească. Se găsesc la supermarket ouă importate din Ucraina cu 0,58 de lei bucata, iar calitatea și standardele de producție rămân un mister. Într-un clip apărut pe o platformă de socializare sunt prezentate, în rafturile magazinelor, ouă produse în Ucraina și vândute în România. Cu aceeași situație se confruntă și vecinii bulgari, care deja au cerut Comisiei Europene să oprească importurile de ouă din Ucraina.

    Crescătorii de găini ouătoare din România sunt revoltați din cauza apariției pe piața românească a ouălor din Ucraina. Ei spun că nu pot concura cu prețurile mici la care se vând ouăle de producție ucraineană și cer statului să le ofere sprijin pentru depășirea situației. Potrivit Observatornews.ro, autorităţile de la Bucureşti au refuzat să comenteze situaţia, însă oficialii bulgari au solicitat la Bruxelles suspendarea importurilor.

    Citiți și: Bulgaria va cere Comisiei Europene oprirea importurilor de ouă din Ucraina

    Ouă ieftine din Ucraina, pe rafturile supermarketurilor din România

    Un videoclip postat pe Tik Tok de un român din Vâlcea, arată cum într-un mare lanţ de supermarketuri, ouăle din Ucraina se vând la prețuri foarte mici. Ca atare, marfa ucraineană dispare rapid de la raft. Cu cograg cu 30 de ouă se vinde cu 17,49 de lei, în timp ce 30 de ouă româneşti costă în jur de 22 de lei, deci cu aproape 30% mai mult.

    Producătorii români se plâng de concurenţa neloială. ”Preţul mi se pare îngrijorător de mic. Să ajungă din Ucraina până la noi, pe rafturi, la un preţ atât de mic nu este bună şi nu aduce niciun beneficiu consumatorului final. Este mult sub preţul pieţei”, a declarat Vladimir Lăpădat, producător ouă.

    Deși cumpărătorii preferă, în special, produsele româneşti, contează la fel de mult şi preţul. Experții în industria alimentară spun că ouăle din Ucraina pot reprezenta un pericol pentru sănătatea celor care le consumă.

    ”Lucrurile sunt necontrolate. Nici nu ştim calitatea acestor ouă şi nici nu ştim cu ce sunt hrănite găinile în Ucraina, care produc aceste ouă. Din Ucraina, nu cred că se verifică ceva, chiar dacă instituţiile statului ne spun lucrul ăsta”, a declarat Dragoş Frumosu, expert industria alimentară. Acelaşi lucru îl reclamă şi fermierii români. Şi cer ca marfa care vine Ucraina să fie analizată pentru a se descoperi dacă e sau nu contaminată.

    Citiți și: Efectivele de animale și păsări din România, în scădere. Locul doi în UE la numărul de oi și capre

    O cooperativă românească este cea care vinde în țară și vinde ouăle din Ucraina

    Dar cum ajung ouăle ucrainene pe rafturile românești? Răspunsul este unul destul de frapant: cu ajutorul unei cooperative agricole care se prezintă public că are 1.000 de membri fermieri în aproape toate sectoarele agriculturii. Astfel, este cel puțin ciudat că pe ambalajul ouălor aduse din Ucraina este trecut distribuitorul lor: Cooperativa Agricolă ”Țara Mea”. Aceasta este recunoscută la nivel național ca având contracte cu retailerii, iar în trecut a comunicat public că furnizează ouă românești către retail. Acum, cooperativa livrează şi ouă din Ucraina despre care cunoscătorii susțin că ar ”fenta” trecerile vamale și personalul sanitar-veterinar care ”închide” ochii la etichetarea produselor de calitate inferioară ca fiind produse premium.

    În acest context, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a cerut Guvernului să se așeze la masa dialogului, înainte de a fi prea târziu. Într-o adresă transmisă oficialilor statului, fermierii au reclamat faptul că medicii veterinari de la DSVSA local nu participă, în toate cazurile, la descărcarea mărfii la destinație, marfa ajungând direct la supermarket, și nu se respectă desigilarea tirului în vama de interior.

    Bulgaria a cerut Comisiei Europene să interzică importul de ouă ucrainene

    Țara vecină, Bulgaria, a cerut Comisiei Europene să interzică importul de ouă din Ucraina. Ministrul Agriculturii și Alimentației al Bulgariei, Giorgi Tachov, a făcut o astfel de cerere în cadrul ședinței Consiliului UE pentru Agricultură și Pescuit, care a avut loc luni – 23 septembrie, la Bruxelles.

    Ministrul de la Sofia a subliniat că producția bulgară suferă de pe urma importului de ouă din Ucraina. În primele șase luni ale anului 2024, acest import a ajuns la 2.618 de tone, ceea ce reprezintă o creștere de cinci ori de la an la an. Totodată, prețurile acestor ouă sunt semnificativ mai mici decât prețurile ouălor bulgare, ceea ce pune o presiune serioasă asupra prețurilor de pe piața internă, a adăugat el.

    Giorgi Tachov a justificat cererea de a se opri importurile de ouă din Ucraina prin faptul că măsurile de protecție luate până acum la nivelul UE nu realizează efectul de descurajare așteptat și nu sunt un factor suficient pentru a atenua situația de pe piața de ouă din Bulgaria. ”Suntem pentru sprijinul ferm al poporului ucrainean, dar în niciun caz nu ar trebui ca acesta să coste falimentul și să încalce drepturile fermierilor noștri”, a mai spus oficialul bulgar care a menționat că deja importurile de ouă din Ucraina au condus deja la primele falimente în rândul fermelor de păsări din Bulgaria.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Vremea de Crăciun 2024 și de Revelion 2025. Prognoza ANM pentru sărbători Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA E timpul să alegi semințele de mazăre. Oferta Rodbun pentru fermierii români