• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț DAJ pentru crescătorii de animale: Lucerna și pășunile nu primesc despăgubiri pentru secetă!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de animale care au pășuni nu primesc despăgubiri pentru secetă, conform unui anunț făcut de de Direcția Agricolă Judeţeană (DAJ) Vrancea. Nici cultura de lucernă nu primește bani, pe lista culturilor eligibile pentru grantul de 1.000 lei/hectar aflându-se doar loturile semincere pentru lucernă.

    Lista culturilor eligibile pentru plata despăgubirilor la secetă a fost publicată în Anexa nr. 1 din OUG nr. 120/2024, publicată în Monitorul Oficial nr.1034 de marți, 15 octombrie. Fermierii pot verifica astfel cele 39 de culturi care primesc bani pe hectar în anexă fiind trecute și codurile de cultură pe care fermierii le-au utilizat în cererea de plată de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) astfel să nu existe confuzii în privința acestora.

    Citiți și: OUG despăgubiri secetă – în vigoare! Termen urgent pentru fermieri să depună cererile la DAJ!

    Direcția Agricolă Vrancea a atras atenția fermierilor, într-un mesaj publicat pe pagina proprie de Facebook, că grantul de 1.000 de lei se acordă doar pentru culturile prevăzute în Anexa nr. 1 din OUG nr. 120/2024 iar în aceasta nu sunt incluse culturile de lucernă și pajiști/pășuni/fânețe. Lista celor 39 de culturi eligibile și codurile aferente sunt conform listei de mai jos:

    Lista culturilor care primesc despăgubiri pentru secetă

    Reamintim că potrivit art. 11 alin. 5 din OUG nr. 120/2024, cererea de solicitare a grantului se depune la DAJ în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv până pe 28 octombrie, inclusiv. Cererea de solicitare a ajutorului, însoțită de documentele obligatorii, poate fi depusă la DAJ Vrancea personal sau prin împuternicit, poate fi transmisă prin fax sau poştă ori în format electronic prin e-mail.

    Cererea va fi însoțită de următoarele documente, în copie:
    – documente de identificare, respectiv: CI solicitant/împuternicit (dacă este cazul), reprezentant legal, certificat de înregistrare la Registrul comerțului;
    – proces – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit în baza Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pentru culturile prevăzute în anexa nr. 1 din OUG nr. 120/2024;
    – declarații APIA;
    – documente de identificare a coordonatelor bancare, precum instituţia de credit, codul IBAN, pentru efectuarea viramentelor. Pentru persoanele juridice este necesar să aibă cont deschis la Trezorerie.

    Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar.

    Schema nu se aplică beneficiarilor care au obţinut un ajutor ilegal anterior declarat incompatibil cu piaţa internă printr-o decizie a Comisiei Europene, atât timp cât ajutorul ilegal nu este rambursat sau plătit într-un cont cu destinaţie specială, reprezentând valoarea totală şi dobânzile aferente ajutorului ilegal şi incompatibil cu piaţa internă.

    Citiți și: Plată despăgubiri secetă 2024 – model de calcul. Suma la hectar pentru suprafața calamitată

    Precizări pentru fermierii care au încheiate mai multe procese verbale de constatare

    DAJ Vrancea a făcut precizarea că în situația în care un producător agricol are încheiate mai multe procese verbale de constatare şi evaluare a pagubelor încheiate la nivelul mai multor UAT-uri, acesta va completa și depune o singură cerere pentru acordarea grantului, pentru toate procesele-verbale.

    În cazul în care se constată neeligibilitatea solicitanţilor la acordarea grantului, notificarea de respingere a cererii se comunică în scris solicitantului de către DAJ, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data finalizării verificărilor, iar aceasta poate fi contestată în termenele şi în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    Pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023-august 2024, suprafaţa calamitată pentru care se acordă grantul, menţionată în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, nu poate fi mai mare decât suprafaţa aceleiaşi culturi declarată la APIA în cererea de plată 2024.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA bovine 2024. Plata pe fermă în funcție de rasa vacilor – calcul Cel mai scump porumb din lume la acest moment. Prețuri pe tonă Dumitru Andreșoi și doi șefi APIA – reținuți! Sunt acuzați de fraudarea subvențiilor din bani europeni

    Ultimele știri

    Piața cerealelor se anunță instabilă în această săptămână. Prețuri la bursele mondiale Programul Prima Seră! Ajutor de 200.000 euro de la stat pentru micii fermieri Avans APIA și pentru fermele mai mari. Numărul fermierilor intrați pe lista de plăți, până astăzi