• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA și pentru fermele mai mari. Numărul fermierilor intrați pe lista de plăți, până astăzi

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Avansul APIA este achitat atât micilor fermieri persoane fizice, cât și exploatațiilor mai mari, care activează ca persoane juridice. Așa cum s-a anunțat în cadrul Târgului Indagra, prin vocea directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Tinel Gheorghe, prima tranșă din subvențiile pe acest an se virează producătorilor agricoli care lucrează suprafețe mici, medii și mari.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plină campanie de autorizare la plată a primei tranșe de subvenții din campania 2024 iar până la 1 noiembrie sumele au fost autorizate în avans pentru 571.110 de fermieri.

    APIA a anunțat astăzi, luni- 4 noiembrie, printr-un comunicat că în perioada 16 octombrie – 1 noiembrie, a autorizat la plată în cadrul campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 571.110 fermieri, cu o sumă totală de 601.274.241,70 euro (2.991.537.895,42 lei). Conform unui anunț făcut anterior de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ”ținta” plăților din acest an pentru subvențiile în avans este de 1,2 miliarde de euro astfel că APIA a ajuns la jumătate din suma alocată.

    Citiți și: Șeful APIA – anunț despre plata avansului! Peste 100 de milioane de euro au plecat azi către fermieri!

    Situația plăților pentru subvențiile în avans, până la 1 noiembrie

    Agenția de Plăți a informat prin comunicatul remis astăzi care este situația autorizărilor la plată în avans, atât pentru persoanele fizice cât și juridice. Astfel, conform unei anexe transmise de APIA, în perioada 16 octombrie – 1 noiembrie au fost autorizați  la plată 529.596 de fermieri persoane fizice suma autorizată fiind de 303.606.007,59 euro și 41.514 de beneficiari care sunt persoane juridice suma autorizată pentru aceștia fiind de 297.668.234,11 euro.

    ”Precizăm că în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 425.828.968,86 euro (2.118.626.868,77 lei) pentru un număr de 551.655 beneficiari. Reamintim că în Campania 2024, plățile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)”, a mai precizat agenția.

    APIA a mai subliniat în comunicat că plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

    Situația persoanelor fizice și juridice autorizate la plata avansului

    Citiți și:  APIA – ultima oră despre plata avansului din subvenții! Fermierii cu banii în conturi!

    APIA mai are mai puțin de o lună pentru subvențiile în avans 

    În acest an plata subvențiilor în avans se va încheia la 30 noiembrie urmând ca din 1 decembrie fermierii să primească și tranșa a doua din sumele alocate pentru campania 2024. Fermierii primesc în avans 70% din plățile directe și 85% pentru măsurile compensatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă