• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Recoltarea sfeclei, în toi. Mihaela Neagu, Fabrica Luduș: Sperăm să obținem 45.000-50.000 de tone de zahăr românesc

    Roxana Dobre -

    Fabrica de Zahăr Premium Luduș se află în plină campanie de preluare a sfeclei de zahăr de la fermieri iar din producția din acest an, Mihaela Neagu, co-proprietara fabricii, spune că unitatea va pune pe piață circa 50.000 de tone de zahăr românesc. Fabrica are contract cu fermieri care lucrează cumulat 8.800 de hectare.

    Mihaela Neagu a declarat vineri, pe 15 noiembrie pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în prezent se află în plină campanie de achiziție de la fermieri a sfeclei de zahăr, aceasta urmând să se încheie la 31 decembrie sau chiar ar putea fi vorba și de o prelungire cu o săptămână a acestui termen. Conform antreprenoarei, în acest an pe piața din România fabrica va scoate circa între 45.000 și 50.000 de tone de zahăr.

    Citiți și: Fabrica Luduș a început producția de zahăr și vinde melasa și borhotul la prețuri foarte bune

    Sfeclă românească, cultivată de fermieri

    Sfecla de zahăr, recoltată de pe 6.000 de hectar din cele 8.800 contractate de Fabrica de Zahăr Premium Luduș

    Campania de recoltare și achiziție a sfeclei de zahăr se află în plină desfășurare și se încheie la 31 decembrie, poate o să mai și prelungim cu o săptămână dacă nu tăiem tot. Suntem în desfășurare în plină campanie, a spus astăzi Mihaela Neagu pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    ”Noi am avut 8.800 de hectare, am recoltat cam de pe aproximativ cred că 5.800 de hectare până acum, chiar 6.000 de hectare dacă adăugăm și ziua de ieri și recoltăm în continuare și transportăm în continuare. Au fost unele probleme din cauza secetei care a afectat dealtfel toate culturile, pentru că producția a fost mai scăzută și cum sfecla trebuie să conțină foarte multă glucoză s-a resimțit lipsa apei”, a spus aceasta.

    Conform antreprenoarei, zahărul produs din producția de anul acesta este deja pe rafturile magazinelor.

    ”În privința zahărului românesc care va ieși pe piață pe poarta fabricii noastre, pentru că au fost producțiile slabe, vom avea  între 45.000 și 50.000 de tone, sperăm. Dar din păcate  prețul zahărului românesc este unul foarte scăzut deoarece vine din import foarte mult. Noua campanie va fi pregătită care se va derula în 2025 o vom pregăti din luna ianuarie după ce încheiem recoltatul, vom vedea atunci ce putem să contractăm. Nu știm ce suprafețe vor fi dacă scad sau cresc dar fermierii care cultivă sfeclă au una dintre cele mai mari subvenții, ei merg în continuare”, a mai declarat Mihaela Neagu.

    Citiți și: Emil Turdean, fermierul care face agricultură pe model olandez. Sfecla de zahăr, o cultură de bază

    Dorel Istrate, preşedinte al Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr BETA, care are peste 300 de membri, cu peste 8.800 de hectare cultivate care livrează la Luduș a specificat că anul acesta producția a fost una slabă dar chiar și așa cantitatea pe care fabrica o poate procesa este foarte mare.

    ”Anul acesta au fost probleme la sfecla de zahăr din cauza secetei pentru că nu se extrage sucul de la sfeclă care intră în melasă. Problema este că  fabrica are o capacitate medie limitată și nu poate să taie câtă sfeclă există acum recoltată. Norocul nostru aici în Ardeal este că nu avem problemă cu putregaiul, deci sfecla ca și calitate este bună. Recoltarea se face repet în funcție de cum se procesează. Vom vedea sper să nu fie probleme în perioada următoare din cauza înghețurilor, adică trebuie acoperită și sfecla dacă nu o recoltăm.  Pe asociație noi avem cele 8.800 de hectare care livrează la Luduș sfecla, sunt multe, foarte multe. Producția a fost una slabă, o medie de 40 de tone la hectar dar chiar și așa suprafața este foarte mare având în vedere că mai avem o singură fabrică unde livrăm, adică Ludus. Mai este undeva vreo 30% de recoltat și este încă de procesat, multă. Și din păcate nu se pot depozita în fabrică 9.000 de tone, adică soluția rămâne să recoltăm tot așa progresiv. Vom vedea pentru că se anunță și temperaturi cu minus și sperăm să nu afecteze”, a spus Istrate pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    George Simion, AUR, anunț în premieră: ”Vrem Ministerul Agriculturii” APIA confirmă noul val de plăți la subvenții. Schemele care se achită acum fermierilor la nivel național Constructorii care se luptă pe contractul de 200 de milioane de euro pentru 23 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan Ionică Sterp, APC: Taxele pe care un oier le plătește pentru pășune au ajuns la 1.700 de lei pe hectar Creșterea pragului de suprafață pentru subvențiile APIA. Sebastian Cernic: ”Banii să meagă către fermierii care fac valoare adăugată”

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial Bulgaria a început să importe floarea-soarelui din Argentina, la un preț mai mic. Urmează România? Fermierii se luptă cu băltirile. Matei Titianu, LAPAR: 80% din totalul de ploi pe un an a venit în șase luni Cercetătorii din Buzău: Cei care vând semințe străine au salariu 5.000 lei, cercetătorilor cu doctorat li s-a tăiat venitul la 3.593 de lei Cum va fi vremea în luna martie. Graficul temperaturilor și ploilor în prima lună de primăvară