• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiect-bombă pentru sprijinirea producătorilor de lapte şi de carne timp de un an!

    agrointeligenta.ro -

    Un grup de parlamentari liberali a depus ieri un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, iniţiativă prin care se urmăresc două scopuri majore: reducerea semnificativă a evaziunii fiscale în sectorul laptelui şi al cărnii, şi sprijinirea investiţiilor private pentru producătorii prezenţi pe piaţa autohtonă.

    Iniţiativa legislativă depusă de liberali prevede ca, din cota standard a TVA, aplicată produselor din lapte şi carne, TVA de plată către bugetul de stat să reprezinte 9 puncte procentuale, iar diferenţa de 15 puncte procentuale să rămână la producător, prin decontul de TVA, şi care să poată fi utilizat de producător exclusiv pentru investiţii proprii şi ameliorarea produselor.

    „Proiectul de lege a pornit de la o realitate cruntă a zilelor noastre, de la evaziunea fiscală uriaşă de pe piaţa internă a laptelui – evaziune ce se ridică anual la 250-300 de milioane de euro (aproximativ 1 milion de litri de lapte), şi de pe piaţa cărnii – unde statul este fraudat cu 600 de milioane de euro pe an. În al doilea rând, am avut în vedere că de la 1 aprilie se va liberaliza piaţa laptelui european, prin eliminarea cotelor de lapte, ceea ce înseamnă că cei aproximativ 800.000 de producători mici şi mijlocii din România (90% din totalul producătorilor autohtoni) vor intra în competiţie directă cu fermierii din celelalte state UE, care vin cu preţuri mult mai mici, având un TVA mult mai redus. În al treilea rând, am analizat situaţia creată de embargoul impus de Rusia pentru toate produsele alimentare din UE. Din toate aceste motive estimăm că în perioada imediat următoare, piaţa internă va fi invadată de lapte şi produse din lapte fabricate în alte state din UE. Situaţia va fi identică şi pe piaţa cărnii, unde producătorii, la fel ca şi cei din industria laptelui, se confruntă cu cel mai mare TVA din Europa. Estimăm că, în aceste condiţii, producătorii mici şi mijlocii din România vor fi direct afectaţi, împinşi fie să îşi închidă afacerile, fie să se orienteze spre noi activităţi. Este mai mult ca sigur că acest fenomen va fi devastator pentru toată societatea românească, mai ales prin dispariţia locurilor de muncă din cele două industrii: lapte şi carne”, a declarat deputatul Tinel Gheorghe, Vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

    Măsura propusă de PNL vizează nu doar stimularea tuturor producătorilor de carne, lapte, produse din carne şi lapte să acţioneze în economia fiscalizată, dar îi stimulează şi să întreprindă investiţii generatoare de locuri de muncă şi valoare adăugată brută.

    Parlamentarii liberali propun ca această relaxare fiscală în beneficiul producătorilor de lapte şi de carne din România să se aplice pe termen limitat de un an, începând de la 1.04.2015, ca măsură efectivă de sprijin.

    „Această măsură liberală de stimulare a sectorului agroalimentar este obligatorie pentru salvarea producătorilor români de lapte şi de carne. Apreciem că intervalul de un an pentru aplicare va fi suficient pentru a se face simţite beneficiile directe, putând-se opta ulterior pentru o prelungire. Îi cerem Guvernului PSD să ia act de demersul nostru parlamentar şi să se mobilizeze de urgenţă pentru a obţine derogările necesare de la Comisia Europeană pentru a putea aplica imediat măsura de relaxare fiscală de care au nevoie fermierii români”, a mai spus Viceliderul PNL.

    Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal a fost iniţiat de către parlamentarii PNL Tinel Gheorghe, Nini Săpunaru, George Scarlat, Stelian Dolha, Vasile Gudu şi Liviu Laza-Matiuţă.



     

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    În lucru! Fond mutual public-privat: procent din subvenții pentru a interveni în caz de catastrofe! Bulgaria a cerut menținerea ANT cu 2018 ca nou an de referință pentru plata subvențiilor! De vorbă cu fermierii, episodul 2: ”Nu vă faceți griji! Avem capacitate de producție foarte mare!”

    Ultimele știri

    George Scarlat, MADR: Fermierii sunt penalizați de traderi cu 15-30 de euro pe tonă! Soluțiile Ecofol pentru un randamentul maxim al culturii de rapiță OUG privind starea de calamitate a intrat pe listă suplimentară la ședința de Guvern!

    Căutare în articole