• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Danemarca cumpără teren de la fermieri pentru a înființa păduri

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Danemarca va transforma 15% din terenurile agricole în păduri și habitate naturale, într-o încercare de a reduce utilizarea îngrășămintelor și de a combate lipsa severă de oxigen din apele daneze, au transmis parlamentarii de la Copenhaga. Statul va investi 6,1 miliarde dolari pentru această măsură, bani investiți pentru cumpărarea terenurilor agricole de la fermieri.

    Efortul uriaș făcut de Danemarca are scopul de a preveni pierderea vieții marine, afectată semnificativ de utilizarea îngrășămintelor în exces. Aproape două treimi din teritoriul Danemarcei sunt folosite pentru agricultură, fiind una dintre cele mai cultivate țări la nivel mondial.

    Danemarca – buget de miliarde de dolari pentru reîmpădurire (foto: discoveryuk.com)

    15% din terenurile agricole din Danemarca, transformate în păduri

    Statul danez a alocat un buget de 43 de miliarde de coroane daneze (adică circa 6,1 miliarde de dolari) pentru a achiziționa terenuri agricole de la fermieri pe parcursul a două decenii. Parlamentarii au anunțat că guvernul are în vedere să planteze un miliard de copaci pe aceste terenuri, ceea ce reprezintă un proiect de lungă durată care va remodela semnificativ peisajul danez.

    Pentru implementarea proiectului, Danemarca a creat un minister special în luna august, ca parte a unui acord semnat în iunie între fermieri, industrie, sindicate și grupuri de mediu.

    Citește și: Danemarca, prima țară care introduce o taxă de poluare pentru fermele de vaci

    Scopul principal al acestor schimbări este de a face față provocărilor de mediu majore, în special în contextul în care agricultura reprezintă cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră din țară. Parlamentarii danezi au întâmpinat dificultăți în reducerea emisiilor provenite din agricultură pentru a atinge obiectivul legal de reducere a emisiilor cu 70% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

    Anul acesta, nivelurile de oxigen din apele daneze au scăzut la cote alarmante, problemă cauzată de scurgerile de nutrienți din îngrășămintele utilizate în zonele joase, subliniind necesitatea urgentă a acestor măsuri ecologice semnificative.

    Danemarca va impune fermelor de vaci o taxă de poluare

    Proiectul propus urmărește și introducerea unei taxe pe carbon în agricultură, făcând din Danemarca prima țară care inițiază o astfel de măsură. Este vorba despre o taxă pe flatulență care urmărește taxarea crescătorilor de animale pentru gazele cu efect de seră eliminate de vaci, porci și oi. Măsura se va aplica din 2030.

    Citește și: Taxă de 5.200 de euro pe an pentru fermele cu 300 de vaci. Banii, distribuiți către fondul de mediu

    Crescătorii de animale danezi vor fi impozitați cu 300 de coroane (40,2 euro) pe tonă de dioxid de carbon echivalent în 2030, iar taxa va crește la 750 de coroane (100,5 euro) până în 2035. Cu toate acestea, datorită unei deduceri de impozit pe venit de 60%, costul real pe tonă va începe de la 120 de coroane (16 euro) și va crește la 300 de coroane (40,2 euro) până în 2035.

    Te-ar mai putea interesa

    Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța