• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a înființat Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație, cu rol de consiliere a Comisiei

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Comisia Europeană a înființat oficial astăzi, joi – 5 decembrie, Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație (EBAF). Această entitate va avea rolul de a media sectoarele aflate în conflict (agricultură – protecția mediului) și de a consilia Comisia în diverse probleme care pot apărea la nivel european în sectorul agricol. De astăzi, organizațiile de profil pot candida pentru a face parte din cei 30 de membri ai viitorului Consiliu.

    În viitor, politica agricolă a UE ar trebui să se bazeze mai mult pe dialog și consens și să creeze mai puține conflicte cu fermierii. În acest scop, Comisia Europeană, în frunte cu noul Comisar pentru Agricultură, Christophe Hansen, a înființat oficial astăzi EBAF. Organismul are ca scop consilierea Comisiei UE la un nivel înalt pe probleme politice strategice.

    Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație (EBAF) va consilia Comisia Europeană

    Comitetul este constituit pentru cinci ani, cu întruniri de 2-6 ori pe an. Comisarul Hansen, cel care va prezida ședințele, va putea convoca grupul pentru întâlniri suplimentare în cazul unor situații urgente. Prin înființarea EBAF, Hansen se aliniază la una dintre recomandările raportului final al Dialogului strategic privind viitorul agriculturii.

    Citește și: Noul comisar UE pentru Agricultură – mesaj pentru fermierii români!

    Scopul Comitetului este acela de a crea o cultură a dialogului, a încrederii și a participării mai multor părți interesate, atât dintre actorii lanțului de aprovizionare alimentară și societatea civilă, cât și din Comisie.

    În Cadrul comisiei s-a creat o atmosferă de conflict între reprezentanții agriculturii europene și ai protecției mediului, tensiunile fiind din ce în ce mai acute. Totul a început de la Green Deal și a escaladat în proteste ale fermierilor atât la Bruxelles, cât și în alte state UE.

    EBAF – rol de punte între sectorul agricol, de mediu și Comisia Europeană (foto: Euractiv)

    Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație. S-a dat startul la candidaturi

    Noul comitet cu rol consultativ se dorește a fi format dintr-un număr de maximum 30 de organizații, iar astăzi s-a publicat o invitație pentru a depune candidaturile din partea potențialilor membri ai Consiliului. Din EBAF ar urma să facă parte reprezentanți din agricultură, din lanțul de aprovizionare cu alimente și oameni din societatea civilă, interesați de protecția mediului, bunăstarea animalelor și problemele consumatorilor. Aceste trei categorii de părți interesate ar trebui să fie reprezentate în mod echilibrat.

    Citește și: Agricultura UE are un nou comisar. Christophe Hansen a fost votat ”la pachet” cu noua echipă Von der Leyen

    Comisia va examina cererile solicitanților, urmând ca la începutul anului viitor, să vină cu forma finală a Consiliului. Prima ședință de administrație se va convoca cu un preaviz scurt.

    „Dialogul strategic privind viitorul agriculturii a arătat că reprezentanții cu interese aparent divergente pot face front comun. Sunt mai multe poduri care ne unesc decât ziduri care ne despart”, a declarat Comisarul pentru Agricultură, Hansen.


    Te-ar mai putea interesa

    APIA anunță subvenția care a intrat în conturile fermierilor! AgroReclamații. Fermier cu debit de 250.000 de lei, penalități de un milion de lei: ”Și dacă vindem toate utilajele, tot nu acoperim suma” Prețul laptelui la poarta fermei. Cât primesc producătorii pe litru, înainte de Paști Tratament corect pentru sămânța de floarea-soarelui și porumb Doi soți din Sfântu Gheorghe aduc pe masa românilor preparatele secuiești: ”Slănina noastră este unică”

    Ultimele știri

    Studiu Agricola: Peste 84% dintre români consideră că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase Fermierii intră cu conturile goale în Sărbători. Plata ANT-urilor ”pusă pe pauză” de APIA Motorina ieftină pentru fermieri s-a blocat la Guvern, deși are impact zero asupra deficitului bugetar Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Vremea se strică înainte de Paște. Anunțul meteorologilor pentru următoarele zile!