• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cercetătorii au dezvoltat un sistem pentru cultivarea legumelor pe Marte

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Legume pe Marte pentru astronauți. Cercetătorii din cadrul mai multor universități au prezentat, recent, un sistem prin care astronauții aflați în misiuni de lungă durată, cum ar fi cele de pe Lună sau Marte, vor putea să cultive legume. Tehnologia se bazează pe crearea unui climat optim pentru creșterea plantelor, precum temperatura, umiditatea și niveluri de CO2 potrivite, dar și pe un mecanism de monitorizare de înaltă generație.

    Proiectul, coordonat de Universitatea Federico II din Napoli, la care participă și Cnr și universitățile din Roma Tor Vergata, are ca scop crearea unor sisteme bioregenerative pentru a produce mâncare proaspătă, cu un conținut mare de fitonutrienți, capabili să susțină viața astronauților în misiunile pe termen lung.

    Perspective pentru agricultura pe alte planete (foto: vox.com)

    Legume pe Marte pentru astronauți. Oamenii de știință au prezentat tehnologia

    Ținta cercetării MICROx2 este aceea de a perfecționa, direct în condiții de misiune, un sistem de producție menit să furnizeze echipajului o alimentație echilibrată din punctul de vedere al calității și al siguranței nutriționale și alimentare, util pentru a evita efectele negative cauzate de gravitația diferită și a razelor cosmice, relatează Corriere della Sera, citată de Antena3.

    Astfel, cu ajutorul unui container de tehnologie superioară, se vor putea cultiva, în spațiu, micro-legume, cum ar fi ridichea sau varza. Inovația a fost prezentată pe 16 decembrie, cu ocazia celei de-a patra Zile Naționale a Spațiului și a fost creată în cadrul Centrului de Cercetare Casaccia, ca parte a proiectului MICROx2, finanțat de Agenția Spațială Italiană.

    Citește și: În România se deschide un laborator de carne hibrid care promovează alimentația sănătoasă

    Enea a dezvoltat, pentru acest container, sisteme de irigare și iluminare cu LED, care pot fi controlate cu ajutorul unui sistem inteligent de diagnosticare nedistructivă și monitorizare în timp real a stării plantelor și a factorilor de mediu, precum temperatura, concentrația de dioxid de carbon și umiditatea.

    ”Continuarea cercetărilor privind cultivarea hranei proaspete pentru spațiu este esențială atât pentru îmbunătățirea calității vieții astronauților, cât și pentru a contribui la sustenabilitatea misiunilor, reducând dependența de aprovizionarea constantă de pe Pământ. Setul de tehnologii dezvoltate ne va permite să maximizăm utilizarea apei, îngrășămintelor și energiei, care sunt limitate în spațiu, optimizând în același timp randamentele de producție, calitatea și siguranța alimentelor, pentru a face față provocărilor legate de permanența prelungită în spațiul și pregătiți omenirea pentru viitoare explorări dincolo de orbita joasă a Pământului”, a explicat Luca Nardi, cercetător Enea la Laboratorul Agricultură. 4.0.

    Citește și: Cercetătorii coreeni au creat un orez hibrid care conține celule de carne de vită

    Echipa implicată la Laboratorul Enea Agricultură 4.0 are o activitate de peste 10 ani în dezvoltarea metodologiilor de cultivare ”fără sol” (hidroponică și aeroponică) pentru agricultura verticală, valorificarea culturilor protejate de ultimă generație și tehnologii inovatoare pentru agrospațiu pentru a susține viața în medii extreme.

    Te-ar mai putea interesa

    „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”