Fermierul Bogdan Costache a făcut profit cu primele 20 de hectare cultivate cu sorg


Sorgul este cultura pe care fermierul Bogdan Costache a testat-o anul trecut și care s-a dovedit un câștig pentru ferma sa din județul Dâmbovița. Producătorul agricol a înregistrat o pierdere totală cu porumbul, în timp ce la sorg a reușit să recolteze 2 tone la hectar și să vândă cantitatea strânsă la un preț de 1.000 de lei tona.
În cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO, fermierul Bogdan Costache a vorbit despre cea mai nouă cultură pe care a înființat-o pe terenurile lucrate. Cu o exploatație de circa 200 de hectare, anul trecut dâmbovițeanul a decis să aloce 20 de hectare culturii de sorg, urmând sfatului unui prieten care se ocupă cu creșterea porumbeilor și care i-a promis că îi preia recolta.
Citiți și: Fermierul Constantin Mihalache testează cultura de sorg: ”Cultura arată bine, spre foarte bine”
”La mine în fermă, totdeauna m-am bazat pe porumb, era cultura care îmi aducea tot timpul un profit cât de cât bun. Cam 50% din fermă era ocupată de porumb, dar din toamna lui 2023-2024 porumbul a început să nu mai aducă profit. Anul ce a trecut, la porumb, dar și la floarea-soarelui am avut calamitate 100%. La porumb am avut pe întreaga suprafață, practic nu am recoltat nimic, doar am tocat cocenii să eliberez terenul. La floarea-soarelui am recoltat între 200 și 400 de kg/ha, nu mi-am scos nici costul cu motorina. Am renunțat, anul acesta cel puțin, nu mai pun așa porumb mult, că nu merită”, a spus vădit dezamăgit fermierul dâmbovițean.
Suprafața cu porumb o va reduce din cauza pierderilor pe care le-a suferit, dar o cultură nouă începe să-și facă loc în ferma sa: sorgul. Această plantă este una rezistentă și cu un mare potențial productiv.
”Voi reduce suprafața cultivată cu porumb cu 30% – 40%, și la floarea-soarelui la fel. Pe suprafața respectivă am intrat cu rapiță, orz și grâu, la momentul acesta și intenționez în primăvară undeva la vreo 40 de ha de sorg. Sorg am avut și anul acesta, în toamna aceasta, am avut 20 de ha și sincer, față de porumb, am fost mulțumit. Nici acolo nu am putut scoate un promit pentru că abia ce am scos investiția. Am făcut ăîn jur de 2 tone la ha, în condițiile în care la porumb nu am făcut nimic”, a spus la Agrostrategia, Bogdan Costache.

Tehnologia sorgului, mai simplă decât cea la porumb
Sorgul s-a dovedit a fi o plantă surprinzătoare. Fără prea mari bintervenții, producția a fost de 2 tone/ha, într-un an secetos și extrem de greu pentru alte culturi, de la care fermierul nu a recoltat aproape nimic. ”Ca tehnologie, la sorg mi se pare mai ușor față de porumb. Ce am făcut la el? Nu l-am mai prășit, nu i-am mai dat cu îngrășăminte, doar când l-am semănat, i-am aplicat 200 de kg de complexe, l-am erbicidat și efectiv așa l-am lăsat. L-am lăsat așa pentru că fiind secetă, am zis să nu mai intru în el, să-l las să meargă de la sine. Probabil că dacă ploua și aveam posibilitate, poate că îl și prășeam, îi mai dădeam și ceva îngrășăminte, dar am ales să fac treaba asta. Am făcut în jur de 2 tone/ha, consider că dacă mai aveam cel puțin o ploaie, două, cred că făceam în jur de 4 tone/ha. La 4 tone era profit”, a menționat fermierul din județul Dâmbovița.
Fermierul a luat decizia de a miza pe sorg, în contextul în care un prieten, crescător de porumbei, i-a promis că îi va cumpăra întreaga producție. ”Sămânța aceasta de sorg, mai nou, se caută în hrana porumbeilor și am un prieten care se ocupă cu treaba aceasta și practic el m-a îndrumat: pune niște sorg, că eu îl cumpăr pe tot! Și am sunat reprezentantul de la care eu iau sămânță, i-am spus că vreau pentru 20 de ha de sorg, mi-a adus sămânța, a trebuit să fac anumite adaptări la semănătoare, am comandat piesele, le-am făcut și m-am apucat de treabă”, a spus agricultorul la Agrostrategia, pe TVR 1.
Citiți și: Aveți nevoie de hibrizi de sorg? EURALIS are cel mai mare portofoliu de hibrizi de sorg din Europa!
Prețul sorgului: 1.000 de lei tona
Bogdan Costache a făcut mici ajustări utilajelor de semănat și recoltat, în rest, investițiile au constat în achiziționarea sămânței. Lucrările au fost similare cu cele de la păioase, iar experiența de anul acesta a făcut ca, de acum înainte, agricultorul să știe ce are de făcut la cultura de sorg.
”În condițiile de anul trecut, atât am făcut, 2 tone la hectar. Eu am recoltat cu headerul de păioase și nu am avut pierderi, se fac mici adaptări, dar recoltarea lui se face cu hederul de păioase, cel puțin așa am făcut eu, acum nu știu dacă sunt alte echipamente speciale pentru recoltat sorg. L-am vândut cu 1.000 de lei tona, deci 2.000 de lei la hectar. Tehnologia o să fie aceeași, poate mă ajută timpul să pot să-i fac și eu o prașilă ca să pot să-i mai dau în plus niște îngrășăminte, poate se cunoaște, încercăm”, a relatat fermierul Bogdan Costache.
Grâul arată ”cam nedezvoltat”
Culturile de grâu și orz arată diferit. La grâu, planta pare nedezvoltată, subțire, pe când la oraz arată mai bine, a menționat fermierul. Anul acesta predomină culturile de toamnă în fermă, dar agricultorul a vrut ca riscurile să fie minime.
”Avem în total 210 hectare cu rapiță, orz și grâu, ca și culturi de toamnă, câte 70 de ha din fiecare. Grâul a răsărit la timp, a înfrățit, doar ce mi se pare mie față de anii anteriori cam nedezvoltat, cam subțirel. Probabil că motivul este lipsa zăpezii, temperaturile variabile. Orzul arată chiar bine. Depinde cum vom recolta, orzul sau rapița prima dată, de aici intră primii bani în fermă, depinde cum a fost timpul. Baza mi-o pun în culturile de toamnă, pentru că am pus și mai mult față de anii trecuți. E o schimbare în planul de culturi, pentru că am renunțat la culturile de primăvară”, a conchis agricultorul Bogdan Costache, în cadrul emisiunii Agrostrategia, ce poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 10:00, la TVR 1.