• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANZ – anunț despre plata ajutorului de stat în sectorul de creștere a animalelor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) urmează să stabilească bugetul care va fi alocat pentru plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), a anunțat Florinel Bîrcă, directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ).

    Florinel Bîrcă a declarat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, ediția de joi, 23 ianuarie că fermierii vor beneficia și în acest an de plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase). Conform acestuia, cererile inițiale depuse la APIA de beneficiarii schemei au fost avizate de ANZ iar Ministerul Agriculturii urmează să stabilească bugetul care va fi alocat în acest an raportat la solicitări.

    Citiți și: Subvenții pe hectar și animale care nu se mai achită prin APIA

    Florinel Bîrcă, ANZ: Cererile inițiale pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor au fost avizate 

    Șeful ANZ a menționat că cererile inițiale care au fost depuse în luna decembrie pentru plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase) au fost depuse în luna decembrie la APIA și au fost avizate și de ANZ urmând să fie bugetul care va acoperi cheltuielile pentru fermieri.

    ”Pentru că a fost sfârșit de an și începutul anului acesta, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, între 1 și 15 decembrie beneficiarii ajutorului au putut depune la APIA cererea inițială. Și aici sunt zece asociații de Registre Genealogice în România pentru bovine și zece pe ovine. Deci au fost depuse aceste cereri, care au fosta analizate și avizate de ANZ și transmise către APIA urmând ca Ministerul Agriculuturii să stabilească bugetul pentru această schemă”, a spus Florinel Bîrcă la emisiunea Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR.

    Citiți și: Florinel Bîrcă, ANZ: În ciuda greutăților acestui an, s-au obținut rezultate bune în programele de ameliorare

    Șeful ANZ: În următoarele zile probabil se stabilește bugetul și ministerul va stabili plafonul final

    Florinel Bîrcă a precizat că în urma analizei asupra cererilor depuse de beneficiari, a rezultat că pentru bovine în momentul de față din cele un milion de capete circa 462.000 sunt înregistrate în Registrele Genealogice, adică au apartenență de rasă.

    ”Sigur putem crește mult numărul acesta dar să știți că avem la nivel de ceea ce înseamnă producție exploatații care se pot bate oricând cu cei din afară. Pentru cele 462.000 de capete pentru care s-au depus cereri se cheltuie undeva la 86 de milioane de lei sumă suportată în mare de start și cealaltă parte, așa cum scrie și în OUG 61/2023, de către fermieri. În următoarele zile probabil se stabilește bugetul și ministerul va stabili plafonul final. După cum se știe în perioada următoare asociațiile, în funcție de activitățile desfășurate, închid luna și până la un termen anume din luna următoare depun cereri. Deci spre sfârșitul lui februarie trebuie să se primească cererile și să fie finalizate urmând să fie și plătite”, a mai spus Florinel Bîrcă.

    Reamintim că valorile maxime ale ajutorului sunt:

    – pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei:

    a) 60 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
    b) 35 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;
    c) 100 lei/cap pentru rasele de animale din speciile porcine.

    – pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale:
    a) 140 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 60 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
    b) 35 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 35 lei/cap în cazul producţiei de carne, 30 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 36 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!