• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociație de fermieri: APIA plătește ilegal subvenții la peste 90% dintre beneficiari

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O organizație de fermieri denunță modul în care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina susține că peste 90% din cei ce primesc subvenții încasează bani în mod ilegal.

    Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina susține că mai puțin de 10% dintre cei care primesc bani de la APIA sunt îndreptățiți să beneficieze de subvenții.

    ”În acest moment, în evidența APIA Suceava sunt înscriși peste 40.000 de proprietari de terenuri care se declară fermieri activi. În fapt, doar puțin peste 3.600 sunt persoane juridice care pot demonstra cu documente legale, care își lucrează efectiv terenurile. O mare parte din restul de 36.000 care se declară fermieri activi încasează în mod ilegal subvenția prin declarația pe propria răspundere la primăriile la care sunt arondați, dau suprafețele agricole în arendă de unde încasează și chiria anual, fapt interzis de actele normative europene. Asociația noastră cere Guvernului, precum și instituțiilor abilitate reglementarea legală a acestor încălcări ale legislației europene. Altfel, statul român este în pericol de a pierde toate subvențiile și schemele de ajutor finanțate de Uniunea Europeană, aflându-se în situație de fraudă pe fonduri europene”, a arătat Vladislaw Petriceac, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina, citate de Monitorul de Suceava.

    Organizația de producători reamintește că, prin legislația națională și europeană, subvențiile agricole trebuie să fie acordate fermierilor activi, celor care lucrează terenurile agricole.

    Problema ”vânătorilor de subvenții” nu este una nouă

    Problema nu este una nouă. Tema ”vânătorilor de subvenții” sau a ”fermierilor de apartamente” este una cu vechime în agricultura românească, însă care până acum nu și-a găsit rezolvare. Fermierii au denunțat în mai multe rânduri că sunt ”prizonierii” proprietarilor de terenuri care refuză să încheie contracte de arendă, ci preferă să depună ei cererea unică la APIA pentru a încasa direct subvenția pe hectar.

    Mai mult, și primăriile ”intră în joc” pentru că eliberează adeverințele pentru APIA fără a face controale cu privire la situația suprafețelor care sunt declarate în Registrul Agricol pe propria răspundere a celor care dețin suprafețele agricole ce primesc subvenții.

    Te-ar mai putea interesa

    Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Arsura, ”arși” de DAJ și APIA. Costel Ganea: „Nu mai rezistăm!” Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Schimbare la calcularea despăgubirilor de secetă. Fermierii pot primi mai mulți bani de la APIA Toamnă bogată în livadă: în județul Prahova, soiul de mere Golden a depășit 100 de tone la hectar