Ionel Arion, PRO AGRO: Urmează întâlniri-cheie în Parlament pe teme ce vizează modificări legislative
![Angelica Lefter](/autori/angelica.jpg)
![](https://agrointel.ro/wp-content/uploads/2025/02/ionel-arion-agrostrategia.jpg)
Este o vreme a schimbărilor în toate planurile, inclusiv în domeniul agricol, unul extrem de important pentru siguranța alimentară națională și nu numai. Urmează o serie de evenimente și întâlniri importante între reprezentanții fermierilor români și autorități, dar și în Parlament, pentru a pune la punct anumite aspecte legate de legislația națională, care ar trebui să fie în concordanță cu cea europeană, anticipează reprezentanții celor mai mari asociații agricole din țară.
Pe fondul schimbărilor de legislație în domeniul agricol, atât europeană cât și națională, urmează în viitorul apropiat mai multe întâlniri-cheie în Parlament, a spus Ionel Arion, Președintele Federației Naționale PRO AGRO, invitat în ediția de miercuri – 12 februarie, a emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR.
Citiți și: Comisia Europeană îi invită pe fermieri să reclame practicile comerciale neloiale
![](https://agrointel.ro/wp-content/uploads/2025/02/legislatie-agricola.jpg)
Ionel Arion: Apar modificări legislative importante
Președintele Federației Naționale PRO AGRO a explicat că există foarte multe lucruri de pus la punct în ceea ce privește updatarea legislației naționale la cea a Uniunii Europene, inclusiv în ce privește Directiva privind ”Practicile comerciale neloiale”. Mai mult, Ionel Ariona a arătat că fermierilor români le lipsesc atât finanțarea cât și deschiderea către piață.
”Sunt o multitudine de propuneri din partea colegilor, de subiecte care trebuie atinse. Avem atât la nivel național lucruri care trebuie updatate, modificate, legislație națională care trebuie implementată, vedem la nivel național acum o modificare pe ceea ce înseamnă practicile comerciale neloiale, o regândire, reașezare a Directivei europene ”Practici comerciale neloiale”. Se simte într-adevăr în rândul fermierilor, dar și al producătorilor, procesatorilor din România, o nedeschidere către piață, către finanțare. Faptul că astăzi ne lipsește atât piața cât și finanțarea, face ca tot ceea ce noi gândim pentru ferma noastră, pentru business-ul nostru, pentru industria alimentară să nu ajungă atât de ușor să fie implementat. Mai vine și acea, haideți să-i spunem, birocrație locală, națională, unde face pe lângă ceea ce înseamnă directive europene și regulamente europene, și legislația națională să fie atât de întortocheată sau la un moment dat, neajunsă spre a fi implementată”, a avertizat Ionel Arion, președintele PRO AGRO.
Citiți și: PAC post-2027. Comisarul Hansen vrea menținerea subvențiilor plătite direct către fermieri
Urmează întâlniri-cheie în Parlament
Cu un nou Parlament, Ionel Arion, Președintele Federației Naționale PRO AGRO, crede că vor ave aloc întâlniri la Senat și Camera Deputaților pentru a putea implementa cât mai rapid legislația, care deși uneori este finalizată, nu are norme de aplicare.
”Avem diferite legi azi care nu au norme de aplicare și noi solicităm acest lucru către legislativ. Este adevărat, avem un Parlament la început de drum, vor exista întâlniri fie la Senat, fie la Camera Deputaților. Toate aceste lucruri trebuie gândite pe repede înainte și implementate în legislație. Sper să găsim în atitudinea legislativului, înțelegere de așa manieră încât lucrurile să meargă mai repede decât de obicei. De ce? Pentru că anul agricol are un început și un sfârșit. Fermierul nu are șansa să cultive, știu eu, orice își dorește să cultive în ferma lui, să semene sau să planteze decât în anumite perioade optime și un ciclu din acesta agricol se reia o dată pe an. Avem legislație care fie nu este updatată la legislația europeană, fie care nu este, așa cum am spus, dusă la bun sfârșit. Sperăm că Guvernul și Ministerul Agriculturii, așa cum a făcut-o și în ultimii doi ani cel puțin, să fie deschiși la dialog, să fie pentru o negociere cât mai sănătoasă, inclusiv la nivel european, și aici mă gândesc la Consiliul Agrifish, în discuțiile cu Comisia”, a punctat Ionel Arion, Președintele Federației Naționale PRO AGRO, în cadrul emisiunii Agrostrategia, ce poate fi urmărită zilnic, de luni până joi, de la ora 10:00, pe TVR 1.