• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum a depozitat oierul Alexandru Tămaș porumbul pentru oile sale

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un tânăr oier a reușit să găsească soluția optimă pentru depozitarea porumbului recoltat. Pentru că an de an depozita porumbul boabe la saivan, unde nu avea siguranța că se păstrează așa cum trebuie, tânărul oier Alexandru Tămaș a apelat la depozitarea boabelor în silobag.

    Sandu, cum îi spun apropiații, are ferma în comuna Cornești, județul Cluj, și deține 500 de oi breze. Oieritul a fost marele său vis care i s-a împlinit. Printre mioare și câinii săi ciobănești se simte cel mai bine, iar cu mânile sale a reușit să facă multe lucruri utile în fermă. Dacă până acum depozitarea porumbului îi dădea bătăi de cap, acum oierul a descoperit, împreună cu un alt fermier o metodă inedită de depozitare. Aceștia s-au asociat și au cumpărat împreună un silobag. Per total, investiția i-a costat 5.600 de lei, dar nu regretă niciun moment.

    Citiți și: Depozitarea în silobag – prețul calculat per tona de cereale

    Ciobanul Sandu a spus că nu îi este rușine cu munca sa și oriunde merge vrea să fie acceptat așa cum este el, un fiu al pământului și un păstor al mioarelor sale. Odată cu achiziția silobagului, care poate încorpora 200 de tone de porumb boabe, viața i s-a schimbat, are boabele de porumb în fermă, aproape de animale și mereu la îndemână.

    ”Uitați cum se depozitează mălaiul mai nou. Prima dată am depozitat și noi aici și uitați cum este: este ce trebuie, e uscat. Am luat un aparat în chirie, eu cu Răducu, și l-am făcut. Normal într-un sac din ăsta de 60 de metri lungime intră 200 de tone de mălai (n.r. porumb), atât putem pune în el. Din păcate n-a fost chiar așa să umplem sacul amandoi, el a avut aproape 100 de tone și eu mai puțin o țâră. Am avut mai puțin semănat, n-a fost anul mai potrivit, asta este viața. Am vrut să vă prezint numai treaba asta, l-am recoltat, l-am băgat, aparatul acela este după tractor. Este un aparat, se închiriază și asta e treaba”, a spus tânărul oier într-un video postat pe Youtube.

    Citește și: SILOBAG – soluția de depozitare mai ieftină a cerealelor. CÂT COSTĂ și cum funcționează SISTEMUL DE STOCARE!

    Alexandru Tămaș, oier din din județul Cluj

    Achiziția unui silobag nu este ieftină, dar investiția merită toți banii. Pe silobag au dat Sandu și prietenul său Răducu, 2.000 de lei, iar pentru închiriatul aparatului special de pus boabele în sac, 3.600 de lei, în total, 5.600 de lei.

    ”Stă bine, este perfect. În alți ani ne mai căzneam pe la saivan, mai băgam, dar acum nici nu prea mai are rost. Este 20 de milioane (n.r. lei vechi) sacul întreg. Pe mine și pe Răducu, ne-a costat 56 de milioane de lei numai băgatul în sac și sacul. Eu zic că nu e mult, dacă ai 200 de tone de mălai le poți depozita aici. Bineînțeles, dacă este foarte ud, nu stă. Trebuie luată umiditatea, nu știu 18%, acum depinde a fost și mai moale, am lucrat trei zile la recoltat la mine și la Răducu și aia e treaba”, a menționat fericit tânărul fermier Alexandru Tămaș, din județul Cluj.

    Te-ar mai putea interesa

    Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România