• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de ovine rămân pe poziții. Marcel Andrei: Îi așteptăm pe toți cei care vor să protesteze, joi – 2 aprilie, în Piața Victoriei!

    Gabriela Gimbășanu -

    După ce vineri, 27 martie, crescătorii de ovine au anunțat că vor protesta în București pentru a fi auziți de oficialități, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale i-a chemat astăzi, 30 martie, pe reprezentanții oierilor la o nouă rundă de discuții.

    Sedința de la MADR a început în jurul orei 10 și s-a încheiat la ora 12:20, semn că temele propuse spre discuție au fost numeroase și punctele de vedere s-au armonizat greu. Cu toate promisiunile și încercările oficialilor de la MADR, de-ai convinge pe reprezentanții crescătorilor de ovine să renunțe la acțiunile de protest, anunțate pentru zile următoare, se pare că oierii își vor continua protestul anunțat pentru joi, 2 aprilie.

    La sedința de astăzi au participat din partea MADR: minsitrul Daniel Constantin, secretarul de stat Daniel Botănoiu și secretarul de stat George Turtoi.

    “Am discutat cu cei de la MADR problemele cu care ne confruntăm, iar acum după finalizarea discuțiilor noi ne vom contiuna acțiunile de protest ce vor avea loc joi, 2 aprilie. Problemele pe care noi le ridicăm nu depind doar de Ministerul Agriculturii sunt foarte multe chestiuni care depind de Guvern și atunci, binînțeles că ne vom continua acțiunile astfel încât cei care trebuie să ia măsuri, să se apuce de treabă. Dacă ei nu vor, îi determinăm noi”, a declarat pentru Agrointeligența, Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România.

    Problemele care țin de Guvern sunt cele reprezentate de: legea pajiștilor și de legea fondului de vânătoare. “Legea pajiștilor este reglementată, dar primarii nu o aplică, fac ce vor ei. Mai este și legea fondului de vânătoare o altă crimă împortiva oieritului. Nu în ultimul rând este și problema medicilor veterinari de la ANSVSA, instituție care se ocupă de sănătatea animalelor noastre și care a avut nevoie de 3-4 luni ca să trimită o invitație posibililor cumpărători din afara țării. Toate aceste chestiuni țin de Guvernul României, în consecință cei de la Ministerul Agriculturii nu ne puteau promite că ne vor rezolva problemele atât timp cât aceste lucruri nu intră în atribuțiile lor”, a explicat reprezentantul oierilor motivul pentru care discuțiile purtate la MADR nu le rezolvă problemele cu care se confruntă.

    În ceea ce privește subvenția pe cap de animal, crescătorilor de ovine li s-a promis că vor primi banii. “Cu subvenția a rămas ca și până acum, vor intra banii. Când se va întâmpla asta, vă mărturisesc că nu știu. Capitolul subvenție nu era cea mai importantă temă de discuție pe ordinea de zi a ședinței de azi. Sunt alte probleme pe care noi le-am ridicat: legea pajiștilor, necesitatea oierilor de a exporta miei în Iordania și multe alte aspecte care ne afectează activitatea. Am mai spus asta: ne simțim abandonați. Nimeni nu face nimic pentru noi, nu mai putem lupta cu morile de vânt, poate protestul de joi va schimba ceva”, a spus Marcel Andrei.

    Vaccinare împotriva limbii albastre

    Crescătorii de ovine din România își pun toate speranțele în exportul mieilor în Iordania. “Avem șanse să ne reluăm exporturile către țările arabe, dar problema este că va veni căldură și probabil va apărea din nou limba albastră. S-a stabilit astăzi că va trebui să vacinăm animalele. Rămâne de văzut care va fi costul acestei vaccinări. Dacă vor trebui vaccinați, în mod automat cei care cumpără vor trebui să plătească vaccinarea mieilor. Aici apare o problemă delicată, costul pe care va trebui să-l plătească în plus cumpărătorul”, a precizat crescătorul de ovine.

    “Pe crescătorii de ovine îi așteptăm joi, 2 aprilie, la ora 11:00 în Piața Victoriei. Îmi doresc să fim prezenți într-un număr cât mai mare, tocmai pentru a le demonstra celor de la București că nu suntem puțini cei care se ocupă de această activitate. Trebuie să ne facem auziți, trebuie să ne susținem punctele de vedere, astfel încât să reușim să salvăm mioara românească”, i-a îndemnat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România, pe toți cei care vor să le fie alături joi, 2 aprilie.

    Foto: gusturinaturale.blogspot.com



     


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Șeful de la Agricultură – anunț în Parlament despre plata subvențiilor APIA

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii