MADR: Ajutor de minimis de 2.300 de lei pe cap de animal eligibil


Ministerul Agriculturii continuă și în acest an sprijinirea sectorului de creștere a suinelor din rasele Bazna și Mangalița. Crescătorii celor două rase pot accesa un ajutor de minimis de 2.300 de lei pe an pentru fiecare scroafă, cu condiția comercializării unui număr de minim 4 produși per scroafă, la o greutate de minim 8 kg/purcel.
Proiectul de act normativ pentru ajutorul de minimis la Bazna și Mangalița a fost publicat în consultare publică. Documentul prevede depunerea cererilor de accesare a sprijinului de la data intrării în vigoare a măsurii, până pe 31 iulie. Actele ce dovedesc valorificarea purceilor trebuie înregistrate până pe 28 noiembrie.
Programul se derulează și în acest an prin direcțiile agricole.
Crescătorii care pot accesa ajutorul de minimis pentru suinele Bazna și Mangalița pot fi crescători individuali sau forme asociative care au exploatații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. Animalele eligibile, respectiv scroafele, trebuie să fie înscrise în registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în BND. O altă condiție este aceea de a se efectua testul genomic la fiecare scroafă din rasa Bazna și Mangalița, dar și cea de a menține numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program.
Ajutor de minimis Bazna și Mangalița 2025. Documente necesare
Cererea pentru ajutorul de minimis de depune sau se transmite către DAJ însoțită de următoarele documente:
a) certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz al/a solicitantului, împuternicire și o copie a
B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
b) document din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în BND, cu animalele identificate și înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor,
eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare;
c) documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, în copie, după caz;
d) adeverintă eliberată de asociația acreditată de Agenția Națională pentru Zootehnie pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, vizată de Oficiul Județean de
Zootehnie, prin care se confirmă înscrierea scroafelor/scrofițelor în registrul genealogic al rasei, în secțiunea principală, detaliată pe crotalii, al cărei model este prevăzut în legislație;
e) registrul exploatației completat la zi din care rezultă numărul de scroafe deținute și înscrise în Registrul Genealogic al rasei, în secțiunea principală, deținute, în copie;
f) dovada efectuării testului genomic la fiecare scroafă din rasa Bazna și Mangalița;
g) dovadă cont activ de disponibilități în bancă/trezorerie.
Documentele care fac dovada valorificării purceilor vor include:
a) facturile sau rapoartele fiscale de închidere zilnică din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului și numărul de animale comercializate;
b) avizul de însoțire din care rezultă numărul de produși comercializați, greutatea pe cap de animal comercializat și adresa exploatației cumpărătorului;
c) documentul de mișcare animale vii;
d) certificatul sanitar – veterinar pentru produșii comercializați;
e) registrul de monte și fătări din care rezultă produșii livrați spre comercializare
Fiind un ajutor de minimis, cuantumul acestui tip de sprijin, per exploatație, nu poate să depășească plafonul de 50.000 de euro în ultimii trei ani.
Ajutorul de minimis pentru porcii din rasele Bazna și Mangalița va intra în vigoare pentru anul 2025 după ce legislația va fi aprobată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.
Anul trecut, ajutorul s-a acordat la nivelul a 2.000 de lei per scroafă.