• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul perfect pentru culturile de toamnă. Potențial mai bun cu produsele Biochem

    Adrian Radu -

    Primăvara anului 2025 este mult mai bună comparativ cu anii anteriori. Regimul pluviometric este net superior față de ultimii 4-5 ani, exceptând părți din zona Olteniei, zona Giurgiu și Teleroman, unde culturile sunt mai slab dezvoltate dinn cauza secetei și tehnologiei, dar și câteva zone din vestul țării unde nu au fost suficiente ploi. Toamna a fost destul de lungă și deosebit de călduroasă, iar precipitațiile au venit destul de târziu, fapt pentru care toate culturile răsărite mai târziu au suferit înainte de intrarea în iarnă de lipsa apei, coroborat cu o aplicare mai redusă sau deloc a îngrășămintelor.

    Toate acestea au condus atât pentru culturile de cerele păioase, cât și pentru rapița semănată să se prezinte în stadiul de dezvoltare actual, față de culturile din alte regiuni, unde a plouat mai bine sau peste medie, chiar dacă fermierii au fost în același context, adică au fertilizat mai puțin sau deloc.

    Luna ianuarie a fost, comparativ cu ultimii 5 ani, probabil cea mai secetoasă dacă nu chiar cea mai slab aprovizionată în precipitații lună din ultimii ani la nivel național, dar și cea mai călduroasă, cu multe variații de temperatură. Au fost temperaturi și de 17-18 °C pe timpul zilei, pentru o perioadă de câteva zile, iar temperatura nocturnă scădea la 2-3 °C.

    Plantele au fost supuse atât stresului hidric, cât și stresului termic, zaharurile concentrate în toamnă au dus la un suc celular mai slab concentrat și rezistența la ger este mult mai scăzută. Chiar dacă au fost perioade cu temperaturi pozitive și culturile au ieșit din starea de criptovegetatie, încă nu sunt în pericol decât în situația în care vin geruri de minus 10-15°C, fără strat de zăpadă, iar planta își poate pierde din rezistență la temperaturi scăzute, cea ce poate duce la scăderi de producție. În general, cultura de grâu la temperaturi de + 5°C ziua și noaptea +2 sau 3°C își reduce procesele fiziologice, dar nu se oprește complet. Poate continua să parcurgă ciclul de evoluție, inclusiv faza de înfrățire chiar dacă câmpul este acoperit de zăpadă.

    Soluții

    Compania Biochem are în portofoliu o gamă largă de produse de fertilizare și de protrecție a plantelor pentru culturile de toamnă. Unul dintre produse este biostimulatorul Nov@, certificat în agricultura ecologică, atât pentru rapiță, cât și pentru cereale păioase încă din toamnă. Acest biostimulator, recomandat să fie aplicat în doză de 2-3l/ha, are o concentrație mare de aminoacizi și materie organică. Produsul include extract de plante bogate în fitosaponine, glicină betaină, polizaharide și vitamine, contribuind astfel la intensificarea dezvoltării radiculare și la absorbția elementelor nutritive din sol. De asemenea, accelerează procesele fiziologice din plantă, optimizează echilibrul hormonal și, datorită aminoacizilor, crește rezistența plantelor la stresul termic și hidric, diminuând impactul asupra producției.

    Modul de aplicare de 2-3 l/ha este este recomandat atât toamna, cât și în primăvară, la pornirea în vegetație, pentru ca aportul de aminoacizi să-și direcționeze energia spre creșterea vegetativă, susține absortia, circulația/transportul apei cât și al nutrienților necesari metabolismului.

    Biostimulatorul Nov@
    Biostimulatorul Nov@

    Din portofoliul companiei pentru cultura de rapiță sunt disponibile și îngrășăminte lichide organominerale + aminoacizi precum Plant Strong, un produs cu conținut de azot (N), magneziu (MgO), bor și molibden (B și Mo),sulf( SO3), fier(Fe), mangan (Mn) dar și cu un conținut bogat de aminoacizi liberi. Acest produs foarte eficient este un fertilizant cu efect biostimulator care va aduce un aport nutritiv și reglează carențele de elemente și microelemente, cât și aminoacizi, care vor stimula planta pentru economisirea de energie în timpul sintezei proteice, crește viteza de absorție a nutrienților, stimulează dezvoltarea vegetativă și ajută plantă în reducerea stresului abiotic.

    Pentru culturile de cereale păioase, este recomndat imediat la pornirea în vegetație, odată cu erbicidarea, biostimulatorul Nov@ (certificat în agricultura ecologică) și ulterior , odată cu aplicarea produselor de protecție sau chiar și în T1, fungicidul 𝗦𝘁𝗿𝗼𝗯𝗲 cu substanța activă Azoxistrobin 250g/l, care oferă o dublă acțiune – sistemică și translaminară – garantând protecție îndelungată împotriva unei game largi de boli. Acesta se poate aplica și împreună cu protioconazol, un fungicid care face parte din grupa triazolilor/ triazolintione, grupul FRAC 3 sau tebuconazol. Strobe previne și tratează infecțiile, oprind ciclul de viață al patogenilor și menținând frunzele verzi pentru o perioadă mai lungă, datorită efectului „stay green” împreună cu adjuvantul Grip.

    Fungicidul Strobe
    Fungicidul Strobe

    𝗚𝗿𝗶𝗽 este un adjuvant din gama organosiliconicilor care optimizează aplicarea tratamentelor, îmbunătățind umectarea și asigurând o penetrare superioară a substanțelor active în plante. Grip sporește aderența pe frunze, minimizând riscul de spălare și extinderea durabilității protecției.

    Țînând cont de factorii externi, vremea din ce în ce mai capricioasă, cu variații de temperatură, boli și dăunători din ce în ce mai agresivi, competiția culturilor cu buruienile fac situația mai complicată, dar Biochem vine și cu soluții de maximizarea potențialului de producție: la cultura de cereale păioase, produsul Plant fit – un fertilizant foliar lichid, din categoria organomineralelor, cu conținut de azot (N), bor(B) și molibden(Mo), zinc(Zn), mangan(Mn), cupru(Cu), fier(Fe), sulf (SO3), cât și un aport de aminoacizi liberi. Plant fit stimulează o oxigenare sporită și formarea sistemului vascular (xilem și floem), contribuie la producția de fitohormoni (auxine și citochinine), inducția și diferențierea florală(citochinine) sunt asigurate prin creșterea rezistenței la eroziune și producerea de siderofori (chelate naturali ai Fe, Zn și Cu).

    Combaterea buruienilor la grâu

    Starlight (tribenuron metil 750 g/l) este un erbicid postemergent selectiv, sistemic, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura de grâu. Substanța activă este absorbită prin frunze și rădăcini, și este rapid translocată în întreaga plantă. Acționează prin inhibarea diviziunii celulare în vârfurile de creștere ale lăstarilor și rădăcinilor la buruienile sensibile. Se recomandă aplicarea tuturor erbicidelor împreună cu adjuvantul Flux .

     

    Produsul Flux este un adjuvant care combină proprietățile tensioactive ale surfactanților organosiliconilor denumiți și “super-spreaders”, surfactanților care reduce puternic tensiunea superficială a soluțiilor apoase. Tensiunea superficială redusă aduce ca beneficiu o putere de umectare/penetrare a epidermei prin solubilizarea parțială a pruinei de la suprafața frunzei și astfel se asigură un grad de absorbție foarte bun al soluției în frunză și face din el un produs foarte efficient, mai ales în utilizarea produselor sulfonilureice sau piretroizilor volatili.

    Pentru controlul taliei la cereale păioase există Momos 250 EC care este un regulator de creștere utilizat pentru reducerea înălțimii plantelor ducând astfel la controlul căderii și protecția recoltelor la toate soiurile de grâu și orz de toamnă. Tratamentul face că spicul să rămână erect până la recoltare, împiedicând alungirea excesivă a internodurilor, scurtarea și rigidizarea tulpinii cerealelor.

    Momos 250 EC este absorbit predominant prin frunze și tulpini și este translocat către vârfurile de creștere în zonele cu activitate meristematică, unde inhibă alungirea internodurilor. Rezultatele sunt îngroșarea paiului și scurtarea internodurilor. Se aplică la grâu de la stadiul când primul internod este la 1cm deasupra nodului de înfrățire și până la stadiul când frunză stindard este vizibilă dar încă nedesfăcută (BBCH 31-37). Sunt scurtate cel mai puternic internodurile care se dezvoltă intens în timpul aplicării produsului. Soiurile genetic înalte reacționează la efectul produsului cu o scurtare mai puternică a internodurilor

    Pentru cultura de porumb cât și la grâu există Pony (2,4D – 300 g/l (exprimat ca 2,4-D 2 EHE 452,3 g/l) + florasulam 6.25 g/l).

    Pony este un erbicid complex, sistemic, formulat ca suspoemulsie, aplicat postemergent, destinat buruienilor dicotiledonate anuale și perene, din culturile de cereale păioase și porumb.

    Pony este un erbicid selectiv, sistemic, care acționează asupra buruienilor dicotile anuale și perene

    Substanța activă florasulam aparținând unei grupe chimice (1,5 triazolo – pirimidin – sulfan – anilide) cunoscută pentru inhibarea enzimei acetolactat sintaza (ALS). Simptomele apar în prima fază în regiunea meristematică superioară a plantelor, sub formă de cloroză și necroză. Uscarea completă a buruienilor poate avea loc în 7-10 zile, în condiții pedoclimatice normale și poate dura până la 6-8 săptămâni în condiții mai puțin bune.

    Acidul 2,4 D este un erbicid sistemic selectiv de tip fenoxi. Acționează asupra procesului de creștere cauzând anomalii în structura bucurienilor, conducând ulterior la necrozarea acestora. Este absorbit în special prin frunze și transferat către meristeme. Aplicarea lui Pony se face împreună cu adjuvantul Flux. La ultimul tratament la cultura de porumb, se  recomandă produsul Acan Zinc care este un îngrășământ organomineral și aminoacizi destinate să corecteze carențele de zinc și să aducă un aport de macro și microelemente, dar și de aminoacizi. Zincul stimulează activitatea enzimatică și metabolism al zaharurilor, dezvoltarea radiculară, sinteza hormonilor de creștere (auxine) și sinteza proteinelor, sprijină transportul moleculelor de calciu. Tot zincul este elementul necesar în procesele de alungire al celulelor, în creșterea masei foliare și a internodiilor, precum și în procesul de formare al boabelor. El intervine direct în producerea clorofilei și în metabolismul carbohidraților. Aminoacizii ajută cultura în perioadele de stres, oferă o mai bună vigoare și o dezvoltare rapidă a plantelor. Sunt elemente cheie în sinteza proteinelor, influențând atât direct, cât și indirect procesele fiziologice.

    Pentru cultura de floarea soarelui, cea mai bună soluție în perioada de aplicare a erbicidelor, la 4-6 frunze, este folosirea biostimulatorului Nov@ (certificat în agricultura ecologică) pentru a stimula dezvoltarea radiculară, iar în ultimul tratament, de preferat la butonul floral, se aplică Plant fit sau Plant Strong împreună cu produsele fitosanitare pentru a stimula fecundarea. Datorită aportului de bor și molibden, accelerează procesele fiziologice și întărește sistemul imunitar, iar complexul bogat de macro și microlelemente, inclusiv aportul de aminoacizi, stimulează umplerea boabelor și implicit creșterea producției.

    Pentru protecția calatidiului împotriva Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), Mana florii soarelui (Plasmopara helianthi), Înnegrirea tulpinilor (Leptosphaeria lindquistii f.c. Phoma macdonaldii), Putregaiul cenuşiu (Botrytis spp.) sau altor afecțiuni, se recomandă produsele Strobe cu substanța activă Azoxistrobin 250g/l, care oferă o dublă acțiune – sistemică și translaminară – garantând protecție îndelungată împotriva unei game largi de boli și, de asemenea, produsul Green Doctor (certificat în agricultura ecologică), un produs pe bază de Oospori germinabili de Phythium oligandrum pe substrat mineral uscat, care parazitează prin hidroliza enzimatică fungii ce produc boli plantelor cultivate, acționează imediat de la aplicare și poate fi aplicat la orice cultură în doză de 100g/ha.

    Pentru controlul bolilor la răpită precum Alternarioza cruciferelor(Alternaria brassicae), Putregaiul negru ( Phoma lingan), Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), Putregaiul cenușiu ( Botrytis cinerea), Făinarea la răpită (Erysiphe communis), se recomandă produsul Green Doctor în doză de 100g/ha sau produsul Sierra 60 SL – este un fungicid pe bază de metconazol din clasa triazolilor. Produsul are acţiune sistemică, cu efect în principal preventiv şi parțial curativ la începutul atacului agenţilor patogeni, evitând răspândirea bolii deja instalate.

    Substanța activă este rapid absorbită şi preluată în plantă, având o distribuţie acropetală. Are și un efect de regulator de creştere când se aplică toamna sau primăvara devreme la rapiţă. Înainte de butonul floral recomand aplicarea împreună cu produsele fitosanitare și produsul Fylloton, care este un biostimulator (certificat și în agricultura ecologică) cu Azot organic 6% (76 g/l), Carbon organic 25.2% (320 g/l), Aminoacizi esențiali 37,5% (19 g/l), Materie organică 35%, Extract de alge marine, Ascophyllum nodosum, Aminoacizi de origine vegetală.

    Aceștia au rolul de a stimula capacitatea fiziologică a plantei datorită acizilor organici care au două roluri importante: un rol structural ce ajută la formarea și organizarea celulei și peretele celular primar, dar și un rol enzimatic în cataliza tuturor reacțiilor biologice necesare pentru formarea, creșterea și dezvoltarea tuturor țesuturilor vegetale. De asemenea, pregătește plantele pentru iernare atunci când eșe aplicat toamna și asigura un efect antistres – fotosinteză susținută, fără întreruperi când este aplicat în prealabil înainte de perioadele secetoase. Aplicarea Fylloton împreună cu produsele fitosanitare ajută la eliminarea efectului de fitotoxicitate, dar și potențarea acțiunii acestora.

    Toate detaliile despre produsele Biochem pot fi obținute la numărul de telefon 0799 207 078, pe mail: marius.sterian@biochem.roc pe www.biochem.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Lista completă a ANT-urilor, în lei – așa cum intră sumele APIA în conturile fermierilor Prețul energiei electrice de la 1 iulie. Mihai Nicuț: La consumatorul casnic va fi o dublare Dolomita la pomi. Când și cum se face fertilizarea pomilor cu dolomită

    Ultimele știri

    Zăpadă în miezul lunii martie – județele unde s-a întors iarna! Fumegație și sobițe pentru încălzirea pomilor în caz de ger – recomandările cercetătorilor români în aceste zile AFIR: 158 de milioane de euro fonduri nerambursabile intrate în conturile fermierilor