• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roxana Mircea, REI Grup – mesaj pentru legumicultorii care vor să acceseze fonduri europene în acest an

    Roxana Dobre -

    O intervenție așteptată de legumicultori urmează să fie lansată în perioada următoare finanțarea totală fiind de 151 milioane de euro. DR 16 – Investiții corporale și necorporale necesare obținerii producției primare de legume și/sau cartofi se adresează fermierilor persoane juridice, iar mesajul Roxanei Mircea –  REI Grup pentru legumicultori este să își calculeze din timp punctajul, deci șansele de a fi eligibili.

    Roxana Mircea, Director Rei Finance Advisors a anunțat la emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, ediția de miercuri, 26 martie, că grila de punctaj pentru legume din cadrul DR 16 a fost finalizată astfel că fermierii își pot face primele simulări. În cazul componentei care este dedicată cartofului beneficiarii mai au de așteptat.

    Citiți și: Analiză REI Grup. Fonduri europene disponibile în acest an pentru sectorul agroalimentar

    Bani pentru DR 16 – Investiții corporale și necorporale necesare obținerii producției primare de legume și/ sau cartofi

    Roxana Mircea: Consultanța și proiectarea sunt cheltuieli eligibile pentru DR 16

    Roxana Mircea a explicat la emisiunea Agrostrategia o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR că fermierii sunt interesați de DR 16 iar pentru partea de sere și procesare/condiționare grila de punctaj este deja finală.

    ”Pentru cei care doresc să dezvolte sere, coroborat și cu procesare sau condiționare avem grilă de punctaj să-și efectueze punctajul sau să efectueze împreună cu un consultant. La cartof încă se așteaptă avizul Consiliul Concurenței, după care se va publica ghidul final. Și aici este o altă doleanță să fim lăsați măcar două-trei luni să pregătim aceste proiecte, nu să se deschidă în luna mai așa cum s-a vehiculat în mediul public, pentru că e un timp foarte scurt. Este nevoie de un termen mai lungă pentru că tu trebuie să vii cu un studiu de fezabilitate, iar oamenii, până n-au văzut că sunt clar eligibili, că au un punctaj competitiv, nu au demarat studiile de fezabilitate”, a spus Roxana Mircea.

    Acesta a completat că firmele de consultanță și fermierii au nevoie de o perioadă mai lungă pentru pregătitea proiectelor astfel că demararea sesiunii ar fi indicat să se aplice din luna septembrie.

    ”Dacă în aprilie se publică ghidul final, avem și sărbătorile de Paște iar undeva prin iulie ar fi ideal să înceapă sau dacă nu să lăsăm chiar septembrie, pentru că în perioada de vară sunt și concediile. Tocmai ca să lași timp pentru pregătirea acestor proiecte care sunt tentante pentru fermieri pentru că au 65% fonduri europene, consultanța și proiectarea sunt cheltuieli eligibile. Deci dacă oamenii ne dau, nu știu să zicem 20.000 euro, 13.000 euro sunt cheltuială deductibile. Tu ne plătești doar 6.500 de euro. La fel și sumele percepute ca și avans. Și aici trebuie să fie atenți pentru că pentru un astfel de proiect complex nu ar trebui să dea mai mult de 1.000-1.500 euro aș sugera eu. Văd și cazuri de zeci de mii de euro dați în avans iar oamenilor li se promit niște himere”, a mai spus directorul Rei Finance Advisors.

    Citiți și: Fonduri europene pentru fermele de legume și cartofi: maxim 2 milioane de euro. Condiții

    Suma maximă care poate fi accesată este de 2 milioane de euro

    Roxana Mircea a mai spus la emisiunea Agrostrategia că suma maximă care poate fi accesată este de 2 milioane de euro. ”Dacă tu vrei să-ți construiești o seră, să-ți faci și o hală, să ai componentă de construcție așa cum cere ghidul și poți să soliciți maxim 2 milioane euro. Și există interes pentru că cei care oricum vroiau să le facă apreciază acest ajutor. Sau poți să faci o seră și 50% din producție să o duci către depozitare, condiționare, chiar condiționarea este cel mai bine punctată. Adică să speli cartoful și să-l ambalezi”, a punctat aceasta.

    Directorul Rei Finance Advisor a completat că personal nu recomandă ca beneficiarii să aplice pentru această intervenție pentru fermele mici. ”Nu recomandăm să se meargă pentru 50.000 euro spre exemplu, pentru că documentația este extrem de stufoasă, ești monitorizat. În opinia mea, sub 200.000 – 300.000 euro nu merită să vii și poți solicita maxim 300.000 euro dacă vrei doar achiziție utilaje. Dacă tu ai cultură în câmp de morcov, păstârnac  poți să ceri până la 300.000 euro doar pe achiziție utilaje, respectiv 500.000 la cartof. Suma totală pentru DR 16 este de 151 milioane de euro iar finanțarea se acordă doar pentru persoane juridice”, a concluzionat consultantul.

    Emisiunea AgroStrategia se difuzează de luni până joi, pe TVR 1, de la ora 10:00 și este o coproducție TVR și Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Ediția integrală din 26 martie poate fi urmărită aici:


    Te-ar mai putea interesa

    Cât costă carnea de miel în UE, în apropierea Paștelui. Prețuri duble în România față de acum doi ani Cel mai mare producător de carne de porc din România și-a deschis primul magazin propriu An compromis pentru floarea-soarelui? Georgian Corniță, fermier: Am început să întoarcem culturile!

    Ultimele știri

    Fermele din proximitatea orașelor, sufocate de proiecte imobiliare. Daniel Radu: Este o dezvoltare haotică! Roxana Mircea, REI Grup – mesaj pentru legumicultorii care vor să acceseze fonduri europene în acest an Ce pomi fructiferi se taie în luna aprilie