AFIR, precizări după acuzațiile că ar ține o sesiune de fonduri europene ”la secret”


Sesiunea de finanțare pentru schema DR 23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate nu a fost lansată oficial, a precizat luni Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) după ce îi mediul online s-au propagat mai multe informații că schema ar fi ținută ”la secret”. Șeful AFIR, Adrian Chesnoiu a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că măsura ar putea să fie lansată în luna septembrie.
AFIR nu a lansat și nici nu a programat lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare pentru intervenția DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027, a anunțat astăzi, luni – 21 iulie agenția printr-o informare publicată pe pagina proprie de socializare. Precizările au fost făcute după ce vineri, 18 iulie, a fost publicat în Monitorul Oficial 676 Ordinul 244 din 16 iulie 2025 prin care se aproba Schema de ajutor DR – 23, de 165 milioane euro iar în mediul online publicarea a fost interpretată similar cu lansarea măsurii.
Citiți și: Șeful AFIR: Măsuri lansate în toamnă și plăți mai rapide în conturile fermierilor

Șeful AFIR: Măsura ar putea fi lansată în luna septembrie
Agrointeligența-AGROINTEL.RO a vorbit vineri, 18 iulie cu directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu tocmai pentru a lămuri dacă publicarea în Monitorul Oficial a ordinului privind aprobarea schemei pentru DR 23 înseamnă și că fermierii pot depune cereri de finanțare.
”S-a publicat ordinul pentru aprobarea schemei în Monitorul Oficial iar următoul pas este lansarea măsurii, nu ar trebui să mai fie modificări majore pe ghid. Dar nu vom putea să lansăm în luna august pentru că ne concentrăm pe absorbția celor 800 de milioane de euro care au rămas până la sfârșitul anului și nu avem cum să împărțim oamenii unii în consulare, alții în evaluare, implementare, etc. Mă voi consulta cu domnul ministru și posibil să lansăm în luna septembrie, chiar octombrie”, a spus Adrian Chesnoiu pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Citiți și: Calendar AFIR pentru ultimele fonduri accesate prin PNDR
AFIR contracarează informațiile eronate care au fost vehiculate în presă și mediul online
AFIR a transmis astăzi o serie de precizări privind deschiderea sesiunii pentru DR-23.
”Precizări privind unele informații eronate vehiculate în social media privind deschiderea sesiunii pentru DR-23. AFIR nu a lansat și nici nu a programat lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare pentru intervenția DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027.
Sesiunea de primire a cererilor de finanțare aferente DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027) se va lansa în cursul acestui an, în baza comunicării Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
AFIR a publicat azi pe www.afir.ro Ordinul MADR nr. 244/2025, imediat după primirea acestui document de la MADR, Ministerul fiind emitentul actului normativ respectiv. Așa cum este clar precizat, Ordinul MADR nr. 244/ 2025, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 676 bis din 18 iulie 2027, doar aprobă schema de ajutor de stat care reprezintă cadrul legal prin care se va finanța intervenția DR-23 și nu lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare.
Ghidul solicitantului privind accesarea acestei linii de finanțare nu este publicat pe site-ul www.afir.ro deoarece nu a fost aprobat prin Ordin MADR conform legislației și procedurilor în vigoare. Documentul a fost publicat în consultare publică pe site-ul AFIR, în luna iunie 2024.
AFIR a respectat mereu principiul transparenței și a asigurat egalitate de șanse privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală și va publica Ghidul solicitantului necesar accesării fondurilor europene pentru intervenția DR-23, anunțul lansării sesiunii și alocarea disponibilă, după aprobarea acestora de către Autoritatea de Management din cadrul MADR”, a precizat agenția.
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat angajată pe durata de aplicare a schemei este de 164.929.100 euro (din care fonduri europene de 138.750.000 euro și 26.179.100 euro de la bugetul de stat), fără a depăși bugetul mediu anual, echivalent în lei, a 150.000.000 euro. Numărul estimat al întreprinderilor care vor beneficia de sprijin financiar în cadrul Schemei DR 23 este de maxim 130.
Intensitatea maximă a ajutoarelor de stat acordate pentru firme nu va depăși 65%.
Pentru a garanta că investiţia este viabilă, beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară din resurse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor public, de minimum 35%, în funcție de intensitatea maximă a ajutorului acordat în județul în care este amplasată investiția.
Valoarea maximă a ajutorului acordat nu poate depăşi plafonul maxim/proiect, inclusiv pentru un proiect mare de investiții, după cum urmează:
a) maximum 10.000.000 euro/proiect pentru investiții de înființare în sectorul panificație;
b) maximum 3.000.000 euro/proiect pentru celelalte tipuri de investiții.
Lista Codurilor CAEN eligibile este disponibilă în Anexa 1 la Schema de ajutoare DR 23 și cuprinde o serie de domenii de activitate (CAEN Rev. 3), dintre care menționăm:
– Fabricarea produselor lactate 105
– Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon 106
– Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase 107
– Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, inclusiv fabricarea pâinii fără gluten; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie fără gluten 1071
– Fabricarea de mâncăruri preparate -fabricarea de pizza congelată sau altfel conservată 1085
– Fabricarea băuturilor 110
– Fabricarea berii 1105.