Leucoza la vaci: semne ale bolii, transmitere și prevenire

Violina Gorcinschi - 1 mai 2025 11:42

Leucoza la vaci sau leucoza enzootică bovină este o boală virală foarte periculoasă ce aduce pierderi uriașe în sectorul creșterii bovinelor. Efectivele bolnave trebuie sacrificate pentru că riscul de transmitere la animale sănătoase este foarte mare, iar această boală virală este fără tratament.

Leucoza enzootică bovină este cauzată de virusul leucozei bovine (BLV), care face parte din familia Retroviridae și genul Deltaretrovirus. Se caracterizează prin neoplazia limfocitelor și a limfonodulilor, fiind prezentă la animalele adulte, în special la femele, dar se poate depista și la tauri. Simptomele acestei boli sunt extrem de complexe și variate, deseori nedetectabile.

Leucoza a fost diagnosticată acum 130 de ani și este prezentă în întreaga lume, în special în țările baltice, Danemarca, Finlanda, Rusia, Suedia, Polonia etc, cu o tendință de extindere la nivel mondial. Boala a reușit să se răspândească în regiuni vaste din cauza importului de taurine din țări cunoscute ca „leagăne ale leucozei bovine”, dar și la nivel intern, prin transportul animalelor bolnave. Această infecție poate aduce pierderi semnificative în fermă, provocând scăderi dramatice la producția de lapte și în greutate. Fermierii trebuie să țină cont de măsurile de prevenire, având în vedere că nu există încă tratament pentru leucoza la vaci.

În România, leucoza bovină a fost depistată, pentru prima dată, în 1954, la un taur de rasa Roșie daneză, care s-a extins ulterior în toate regiunile țării, cu o mai mare răspândire după 1990 odată cu desființarea fermelor de stat. În anii 2001-2003, numărul de cazuri a explodat, din cauza lipsei de resurse pentru supravegherea fermelor mici și a circulației animalelor. În prezent, numărul cazurilor este în creștere.

Leucoza la vaci înseamnă pierderi imense pentru fermieri

Leucoza enzootică bovină poate duce chiar la punerea lacătului pe multe ferme de vaci, din mai multe cauze. Această boală este una incurabilă, care provoacă scădere în greutate, dar și în producția de lapte, afectează creșterea normală a bovinelor. Mai mult, pentru oameni, infecția cu acest virus este periculoasă deoarece poate activa oncogene celulare implicate în cancerogeneză.

Fiind o boală care nu are tratament, animalele infectate trebuie eliminate din fermă, afectând valoarea zootehnică ridicată din procesul de selecție și reproducție. Totodată, cheltuielile cu măsurile de supraveghere serologică, asanare prin extracție a focarelor, dezinfecție, sunt de asemenea semnificative.

Citește și: Fermier care nu și-a primit banii pentru vacile cu leucoză: ”Dau DSVSA în judecată”. Răspunsul autorităților

În cazul crescătorilor de bovine, pierderile sunt date de măsurile de carantină cu imposibilitatea comercializării laptelui și a subproduselor lactate de la animalele bolnave și dirijarea spre abator a animalelor diagnosticate pozitiv cu plata unor despăgubiri. De asemenea, se recomandă și sacrificarea vițeilor proveniți de la mamele testate pozitiv.

Leucoza la vaci – modalități de transmitere

Leucoza bovină se transmite cu ușurință, de la o vacă la alta, prin diverși vectori. Animalele infectate cu această boală sunt surse de infecție perioade lungi de timp, poate chiar toată viața. Virusul rezistă la nivelul cromozomilor gazdei chiar și în prezența anticorpilor. Cu leucoză enzootică se pot infecta doar bovinele. La ovine și caprine, virusul produce limfosarcoame. Deși nu este prezent în salivă, agentul patogen apare intermitent în urina animalelor infectate.

Alte surse de infecție sunt obiecte contaminate care au luat contact cu animalele, precum așternutul, furajele, apa, instrumentele medicale și cele folosite la însămânțări artificiale.

Contaminarea poate avea loc direct, prin consum de lapte, montă naturală sau indirect, prin apă, furaje, instrumente sau insecte care consumă sânge. De asemenea, se poate transmite și prin placentă, la urmași. Bovinele infectate sau bolnave elimină virusul în principal prin sânge (1/100 dintr-o picătură de sânge este suficientă pentru a transmite boala).

Calea orizontală este principala modalitate de contaminare în interiorul fermei. Sângele este cel mai important mod de difuzie orizontală a bolii.  Elementele infec­tate sunt reprezentate de limfocite, singurele celule în care se realizează replicarea vi­rusului. În urma experimentelor efectuate de-a lungul timpului, s-a ajuns la concluzia că 0,004 ml de sânge infectat sunt suficienți pentru a produce boala.

Citește și: Boala care ar putea închide fermele de vaci din România! Numărul focarelor a crescut în ultimele luni

Mijloacele prin care se realizează difuzarea leucozei bovine de la un animal bolnav la unul sănătos sunt:

• Instrumente veterinare contaminate cu sânge infectat;
• Ace de seringă folosite pe mai multe animale, fără sterilizare prealabilă;
• Examen transrectal utilizat în cazul însămânțărilor artificiale, diagnosticul de gestație, sau examenul ginecologic, în special când este executat brutal, de același operator și cu aceleași mănuși sau când acest examen se prelungește, lezând astfel mucoasa rectală;
• Curățarea ongloanelor cu instrumente nesterilizate;
• Tăieri de necesitate pe linia grajdului;
• Hemoterapie.

Mulți specialiști în domeniu susțin că primul caz de îmbolnăvire a dus la infectarea animalele din vecinătate, mai ales dacă locul a rămas neschimbat. După intercalarea de animale bolnave cu animale sănătoase, mai multe din cele din urmă s-au îmbolnăvit, aproximativ după doi ani și jumătate. Virusul este prezent în secreții și excreții numai în caz de hemoragii, limforagii urmate de leucodiapedeză.

Gradul de extindere al leucozei enzootice bovine este direct proporțional cu densitatea populației și regrupările de animale, fapt observat în special în anotimpurile reci, când incidența bolii crește.

Un alt factor care susține boala este perioada de călduri, când contactul dintre animale este mai frecvent. Colostrul și laptele reprezintă un material virulent important, putând avea limfocite ce poartă provirusul ADN, care face posibilă transmiterea infecției vertical prin ingestie.

Materialul seminal contaminat cu sânge care conține celule infectate poate fi sursă de virus, dar însămânțările artificiale cu material seminal lipsit de astfel de celule nu joacă rol în transmitere, nici chiar dacă sperma provine de la animale seropozitive.

Calea verticală este infecția intrauterină pe cale transplacentară, luată în considerare de mulți cercetători. Au fost depistate chiar și limfosarcoame leucotice la fetușii avortați și la nou-născuți, demonstrând existența riscului expunerii intrauterine a fetusului la acțiunea BLV.

Leucoza la vaci – semne ale bolii

Este foarte important de știut, în primul rând, că multe animale infectate cu leucoză nu prezintă simptome decât foarte târziu sau chiar niciodată. Perioada de incubație până la apariția primelor semne ale bolii este foarte lungă, de la câteva luni la 4-5 ani. Apariția cazurilor în efectivele indemne este observată după 4-5 ani de la introducerea de animale bolnave, sau a virusului, pe alte căi. Astfel, majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, fiind depistate doar prin testele de laborator.

Dintre bovinele infectate, 30% prezintă limfocitoză persistentă, fără ca aceasta să fie asociată cu semne clinice. Simptomele apar de regulă între vârstele de 4 și 8 ani.

În general, simptomele bolii pot varia și pot include scăderea producției de lapte, pierdere în greutate, slăbiciune generală, anemie, tumori subcutanate și disfuncții ale sistemului imunitar. Manifestările clinice sunt foarte variate, nespecifice și mereu sfârșitul este letal. Remiterile sunt doar temporare, iar apariția modificărilor clinice anunță intrarea bolii în faza finală. Există stadii de dezvoltare pentru acest tip de infecție.

• Stadiul I: animalele infectate nu prezintă simptome. Stadiul durează 3-6 luni, în care sunt incidente leucocitoza, limfocitoza, eozinofilie, monocitoza pasageră. Apar modificări în sânge (celulele albe), dar fără semne clinice vizibile. Leucocitoza, peste 18.000 leucocite/mm3m precum și creșterea limfocitelor la peste 74% pe termen lung. Hipertrofia limfonodurilor este o caracteristică foarte importantă. Ulterior, apar anticorpii, iar animalele sunt considerate bolnave.
• Stadiul II: limfodenopatie persistentă (1-2 ani), hipertrofia uni/bilaterală a limfonodurilor palpabile, limfadenopatie persistentă. În această etapă, sunt afectați inițial limfonodulii profunzi, iar animalul începe să devină anemic, apatic, anorexic, semne ce se agravează în timp.  Simptomele specifice apar când procesul tumoral se dezvoltă în mod semnificativ în organele și zonele ce permit abordarea clinică, mai ales hiperplazia limfonodulilor prescapulari, precrurali, poplitei, retromamari, subaxilari, cervicali, iliaci. Limfonodulii sunt foarte duri în reticulosarcom și de consistență mai scăzută în limfosarcom. De asemenea, aceștia sunt mobili, nedureroși și izolați în țesuturile limitrofe. Sunt cazuri în care animalele prezintă exoftalmie sau chiar strabism convergent, cataractă, conjunctivită, cheratită.
• Stadiul III: apare leucemia limfoidă, ce durează 3-6 luni. Analizele de sânge sunt foarte proaste – apar modificări cantitative și calitative ale limfocitelor și leucocitelor. Crescătorii pot observa, în această etapă, stări anormale, din cauza fluctuațiilor în producția de lapte de la o zi la alta, stare de oboseală, nevalorificarea corespunzătoare a furajelor, febră pasageră, pierdere în greutate, sensibilitate la infecții, ineficacitatea tratamentelor, afecțiuni obstetricale trenante ce pot fi urmate de moarte.
• Stadiul IV: limfosarcom generalizată, tumori sarcomatoase generalizate în țesuturi și organe, stadiu ce durează 2-3 luni. În funcție de zona afectată sever, apar diferite tulburări: circulatorii, excretorii renale (sânge în urină), de deglutiție, la nivelul sistemului nervos, meteorism etc.

Leucoza bovină – prevenire și tratament

Din păcate, nu există tratament pentru această boală, astfel că toate eforturile trebuie concentrate în direcția prevenirii apariției acestei boli, din cauza gravității sale și eventualele pierderi economice pe care le poate produce.

Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prevenţia bolii se face prin aplicarea strictă a măsurilor profilactice nespecifice: respectarea tehnologiei, asigurarea perioadei de carantină, achiziţionarea de animale doar din efective indemne, controale serologice periodice, controlul vectorilor hematofagi, aplicarea unor programe de selecţie pentru rezistenţa la boală etc. Mai detaliat, se recomandă următoarele măsuri:

• Evitarea expunerii la sânge de la animalele infectate este piatra de temelie a protocoalelor de prevenire a leucozei bovine.
• Se recomandă hrănirea vițeilor cu colostru de la vaci seronegative. Cu toate acestea, majoritatea dovezilor epidemiologice sugerează că efectul protector al anticorpilor colostral depășește riscul de infecții, în special în efectivele cu prevalență ridicată. Poate fi luată în considerare înlocuirea hrănirii cu lapte integral cu înlocuitori de lapte de înaltă calitate. Laptele cu sânge nu ar trebui oferit niciodată vițeilor.
• Metode de decornare fără sânge (cum ar fi cauterizarea).
• Curățarea și dezinfectarea echipamentelor utilizate la tatuare, castrare sau implantare.
• Schimbarea mânecilor rectale între vaci.
• Însămânțarea artificială sau transferul de embrioni (folosind receptori negativi) pot limita transmiterea.
• La fermele de carne de vită, transmiterea este limitată prin utilizarea unui taur negativ.
• Dezinfectarea instrumentelor care au intrat în contact cu sângele sau cu țesuturile corpului vacilor.
• Folosirea acelor de unică folosință pentru recoltarea sângelui și injecții intramusculare.
• Curățarea instalațiilor de manipulare între animale atunci când sunt contaminate cu sânge.
• Testarea atentă a donatorilor de sânge – transfuziile și vaccinurile care conțin sânge, cum ar fi cele utilizate pentru babesioză și anaplasmoză, sunt modalități deosebit de riscante pentru transmiterea bolii.
• Curățarea țarcurilor de maternitate și fătare după fiecare animal pentru a preveni contactul lichidelor contaminate cu următorul animal.
• Controlul muștelor pentru a ajuta la minimizarea potențialului de transmitere asociată cu tabanide, deși această cale de infecție este considerată minoră.

Leucoza enzootică bovină – protocol de eradicare

Conform experienței măsurilor întreprinse în țările afectate de această boală, se poate recomanda următorul protocol de eradicare:

• Identificarea animalelor infectate prin teste de laborator.
• Sacrificarea imediată a animalelor confirmate cu această infecție.
• Retestarea efectivelor în 30-60 de zile. Testarea se repetă, urmată de sacrificarea animalelor infectate, până când întregul efectiv este considerat negativ.
• Folosirea testului PCR pentru a testa vițeii tineri și ca test complementar pentru a clarifica rezultatele testelor în efectivele cu o prevalență scăzută a infecției.
• Testarea se repetă apoi la fiecare 6 luni. Turma este declarată liberă când nu au existat teste pozitive timp de 2 ani. Adăugările la efectiv ar trebui să aibă două teste negative cu 30 și 60 de zile înainte de sosire.

Când programele de testare și eliminare sunt oneroase pentru fermieri, programele de testare și segregare au fost recomandate, dar sunt rareori implementate. Aceste programe necesită rularea a două operațiuni complet separate și necesită resurse suplimentare, inclusiv bani, timp și forță de muncă disponibilă.