• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA – controale la punctele gastronomice locale și în târgurile micilor producători

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) efectuează controale în forță la nivel național, acțiunile vizând atât verificări dar și prevenție și consiliere. Conform autorității, aceste demersuri au ca obiectiv nu doar verificarea respectării normelor de siguranță alimentară, ci și sprijinirea operatorilor economici în adoptarea celor mai bune practici, în contextul pregătirilor pentru sărbătoarea de 1 Mai și deschiderea sezonului estival. Nu sunt ocolite de verificări târgurile de produse tradiționale unde fac comerț micii producători, dar nici punctele gastronomice locale.

    ANSVSA a anunțat că în perioada 17 – 28 aprilie a efectuat o serie de controale la unități dn industria alimentară. Conform unui comunicat remis astăzi, marți – 29 aprilie, scopul principal al acțiunii este protejarea sănătății consumatorilor, în condițiile unei afluențe crescute de turiști și a intensificării rulajului de mărfuri în zonele de agrement și localitățile de interes turistic, obiectiv pe care ANSVSA îl menține și în zilele următoare, prin continuarea acțiunilor de control.

    Citiți și: Val de controale ANSVSA în morărit și panificație!

    În această perioadă, inspectorii ANSVSA au verificat 2.711 obiective autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor. În urma controalelor, au fost aplicate 286 de amenzi contravenționale, însumând 2.842.400 de lei. De asemenea, au fost emise 10 ordonanțe de suspendare a activității și 6 ordonanțe de interzicere a activității. În plus, s-a dispus reținerea oficială a 2.311 de kilograme de produse alimentare (carne, pește, pulpe de pui și ouă), care prezentau risc pentru sănătatea publică.

    Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au urmărit cu prioritate condițiile de igienă în care sunt recepționate, depozitate, preparate și valorificate produsele alimentare destinate consumului uman. Printre principalele neconformități constatate s-au numărat nerespectarea normelor privind depozitarea și întreținerea spațiilor și echipamentelor de lucru, folosirea ustensilelor și recipientelor insalubre, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor, expunerea la vânzare a produselor alimentare fără etichetă, utilizarea spațiilor neautorizate sau neînregistrate sanitar-veterinar, precum și lipsa trasabilității produselor alimentare.

    Citiți și: ANSVSA a luat cu asalt piețele și magazinele! Aproape 5.000 de controale în ultimele săptămâni

    Târguri și PGL-uri, printre unitățile verificate

    ANSVSA a mai informat că verificările au vizat o gamă variată de unități, printre care 797 de restaurante, 59 de pizzerii, 25 de cantine, 97 de cofetării-patiserii, 233 de laboratoare de cofetărie, 113 pensiuni turistice, 270 de supermarketuri, 650 de magazine alimentare, 221 de unități mobile de comercializare a alimentelor, 222 de târguri și expoziții de produse alimentare, precum și 24 de puncte gastronomice locale.

    Pe lângă aplicarea măsurilor corective, inspectorii ANSVSA au desfășurat activități de consiliere a operatorilor economici, oferindu-le recomandări concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de igienă și a siguranței alimentare. Aceste acțiuni au vizat sprijinirea unităților pentru pregătirea corespunzătoare a sezonului estival, când nivelul de activitate și numărul de consumatori vor crește semnificativ.

    „Recomandăm tuturor consumatorilor să achiziționeze produse alimentare doar din unități sau spații aflate sub control sanitar-veterinar. Protejarea sănătății publice este și va rămâne o prioritate constantă pentru ANSVSA”, a transmis președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.

    Autoritatea va menține un nivel ridicat de monitorizare a respectării normelor de siguranță alimentară și în perioada următoare.

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!